În istorie, este în general dificil să pui degetul pe un moment „magic” care  a schimbat dramatic tot ce a urmat după el. Care să stea între două epoci. 5 mai 1789 – începutul Revoluției Franceze. 28 iulie 1914 – începutul Primului Război Mondial. 25 octombrie 1917 – Marea Revoluție Socialistă din Octombrie. Și așa mai departe.

Mai des se întâmplă ca un eveniment declanșator să ducă la o cascadă de alte evenimente, iar perioada de tranziție să fie foarte tumultuoasă, dar fără ca indivizii care trăiesc în respectiva perioadă să-și dea seama că ceva se schimbă fundamental. 10-20 de ani mai încolo, lumea nu mai e la fel. Istoricii pot identifica o perioadă de început și una de sfârșit a tranziției, dar acestea sunt deseori arbitrare, simple jaloane menite a simplifica modul în care ne raportăm la istorie.

Începutul prăbușirii capitalismului de tip nord-atlantic ar putea fi marcat prin luna decembrie 2007, dar semnele erau deja acolo pentru cine voia să le vadă. Unii – mulți – nu vor să le vadă nici acum, de parcă celelalte sisteme economice au fost perene și nimic nu le-a putut înlocui. Dar perioada de tranziție e, ca de obicei, lungă, iar capătul ei se află încă la vreo 10 ani distanță, fără ca vreunul dintre noi să știe ce anume se află acolo.

Ei iată că și sistemul politic nord-atlantic care a dus la dominația americană intră într-o nouă fază a declinului. Dar una fără un început clar și cu un sfârșit care e încă imposibil de anticipat.

Lumea în care m-am născut avea două poluri foarte bine definite: Vestul și Estul. Vestul era democrat, liber, capitalist și triumfant – în ciuda crizelor sale ciclice care-l aduseseră deja pe marginea prăpastiei. Iar noi ceilalți din Est priveam în sus spre el, ca într-un celebru banc ce te putea costa o vizită la Secu. Pe de-o parte „raiul capitalist”, pe de alta, dictatura poporului. Fără ghilimele, asta din urmă.

A urmat apoi Pax Americana, victoria fără drept de apel a sistemului politic, economic și militar nord-atlantic în fața oricărei alte organizări, precum și spaima oricărui regim că SUA s-a putea îndrepta contra lui. Din postura de arbitru moral, SUA au început să dicteze, cu spatele asigurat de prietenii europeni. Bine la început. Apoi…

23 de ani mai târziu, am învățat că și Vestul poate fi la fel de arbitrar și de opresiv ca și Estul. Acolo unde înainte aveam șefi făcuți pe pile, cunoștințe și relații, acum avem patroni ajunși sus prin pile, cunoștințe și relații. Acolo unde aveam o clasă politică de tip oligarhic, cu un Conducător în cap, astăzi avem o clasă politică de tip oligarhic, cu două nuanțe – una, că se luptă pe viață și moarte cu Conducătorul; a doua, că îi putem înjura în voie și pe unii, și pe alții. În rest, rămânem la fel de impotenți atunci când e vorba de a o schimba. Ei bine, la fel se întâmplă lucrurile și mai sus, la nivelul națiunilor.

Vestul intrat în criză de sistem acum aproape șase ani nu doar că ne-a spulberat iluziile că am putea trăi pe credit cum au trăit ei decenii întregi. Sau că dacă avem creștere economică, ne vor crește și salariile și ne vom putea permite cu toții o vacanță la Ibiza, cu buletinul. Nu, astea e clar că s-au terminat, pa, gata, la revedere! Ci ne-a spulberat în ultimii ani și iluzia că este cumva mai breaz în deciziile sale strategice decât Estul. Iar Estul, între timp, nu mai e doar Rusia. Ci este și China, precum și o foarte mare mulțime musulmană, și o pânză complicată de interese care mai de care mai polarizate și mai divergente.

În fața unui Est tot mai vocal dar mai fărâmițat, Vestul și-a jucat extrem de prost toate cărțile. În loc să-i opună în continuare un front comun, dominant, și-a irosit zece ani devenind de-a dreptul dictatorial și nepermis de implicat sub Bush, doar ca să devină distant, rece și calculat sub Obama. Și între timp și-a pierdut sex-appeal-ul. Prea mulți morți și prea puține rezultate.

Vestul ne cucerise inimile acum 23 de ani. Îl iubeam. Mulți îl iubim și acum, pentru că am fost acolo și știm că diferențele sunt reale și rămân. Dar ceva fundamental s-a pierdut.

Iar de ieri, 29 august 2013, în marele joc de poker de la începutul acestui secol, s-a pierdut ceva mai mult. Căci Vestul a clipit. Au clipit mai întâi britanicii, care tocmai și-au semnat oficial actul de abdicare de la statutul de imperiu (au consfințit astfel ceva știut deja de multă vreme, doar că nerecunoscut oficial până acum), redevenind o țară oarecare, apoi pare că vor clipi și americanii. Deja au mult praf în ochi de pe urma Irakului, Afganistanului, ba chiar și a Primăverii arabe. Bush le-a nenorocit aura pe termen lung, iar Obama nu e în stare să o repare.

Pe scurt: dacă Obama nu își va duce la bun sfârșit amenințările cu privire la linia roșie siriană, lăsând „poporului american” decizia (a publicat și declasificat și rapoartele referitoare la masacrul din Siria) atunci tot Estul va ști că de fapt Vestul este nepregătit pentru a-și mai impune cumva voința. Nu că n-ar ști deja asta. Coreea de Nord face mișto de americani deja de decenii bune. Rusia nu mai are teamă față de americani și își vede de treabă în zona ei de influență. Iranul este cel care privește cel mai atent spre Siria, iar pașii înapoi făcuți de administrația americană în privința Siriei vor însemna un singur lucru: vom avea un Iran nuclear mai repede decât credem. Brazilia, India și China vor un grad nou de respect și un cuvânt mai mare de spus pe scena internațională. Iar aliații saudiți n-au de ce să se supere, ei joacă la două capete oricum. Și așa mai departe.

Nu că americanii n-ar mai putea aduce foarte multe daune tuturor celor de mai sus. Au încă puterea militară și economică să o facă. Cu un leadership puternic, ar fi chiar în stare să o facă. Dar nu mai au nici voința, nici direcția necesară să o facă. Obosiți să tot fie jandarmul lumii și să-și piardă cumva propria esență în lupta asta, americanii mai au un pic și arată prosopul. Dacă nu vor duce la capăt amenințările, îl vor fi aruncat deja.

Ce înseamnă asta pentru noi? Pentru toți cei care se bucură că americanii nu vor da cu rachete în Siria? Asta înseamnă, printre altele, că Rusia va avea mână liberă să încerce a submina și mai tare influența americană în Europa, cu precădere cea de Est. Adică și la noi. Asta înseamnă o Europă și mai impotentă în a-și mai asuma un rol civilizator în lume. Asta înseamnă că Iranul va deveni polul dominant în Orientul Mijlociu, dacă nu cumva evreii vor reuși să-l destabilizeze până nu e prea târziu. Asta înseamnă că puterile regionale vor începe să se afirme mai puternic, apoi să se certe mai des, poate și să se războiască mai abitir, fără intervenția vreunei super-puteri.

Asta înseamnă că dictatul american se apropie de final, iar lumea redevine realmente multipolară. Schizofrenic de multipolară.

Ieri, Vestul european a clipit. Dacă și americanii vor clipi, atunci această închidere din pleoape va dura suficient de mult pentru ca toți nemernicii lumii să-și facă de cap. Combinat cu o criză fundamentală a capitalismului, din punctul meu de vedere asta nu va duce la nimic bun. Aprinderea butoiului cu pulbere din Orientul Mijlociu prin tirul unor rachete nu se compară ca magnitudine cu mâna luată de pe dictarea politicii lumii de către englezi și americani.

Ziceam că poate zece ani de aici încolo să știm ce punem în locul unui sistem bolnav de moarte. Habar n-am. Dar cu siguranță călătoria nu o să fie deloc lină. Ci dimpotrivă.

 

Share →

8 Responses to Ziua când Vestul a clipit

  1. USA vor clipi doar pentru a amana pe cat posibil decizia si asta pentru ca au un presedinte care are un Premiu Nobel pentru Pace obtinut tocmai prin repararea atacurilor lui Bush.

    Intre timp, se cauta alte persoane care sa inceapa razboiul si sa il poarte, cel putin la nivel diplomatic.

  2. admin says:

    @Madalin fără îndoială că Obama e cheia. Dar războiul prin proxy n-a dus până acum la rezultate concludente, iar lumea a obosit de drone…

    În rest, Hollande e excitat de-a dreptul, poate îl scoate pe el la înaintare, da! :D

  3. Emil says:

    SUA nu clipeste deloc, in opinia mea. Sunt cel mai bine pozitionati la nivel militar. China, India, Brazilia, Rusia au un sistem militar inferior ca dotare fata de SUA. Ar putea domina intreaga lume doar de aici.

    Siria este doar un alt joc de puzzle de pe scena numita Africa de Nord + Asia de Vest. Ca nivel militar sunt similari cu Irak-ul, un fel de bataie a primitivilor. Siria ar fi anihilata in cateva zile. Coreea de Nord la fel. Multe vorbe si putine fapte.

    Personal, as prefera o lume dominata ca pana acum de o super-putere / SUA, decat sa avem o balanta multipolara cu Rusia, Iran, China, Brazilia etc. Ar fi dramatic. Asta pentru ca noi suntem asa aproape de Rusia care numai influenta pozitiva nu a avut pentru tara noastra de-a lungul ultimilor 200 de ani.

  4. admin says:

    @Emil, eu inca sper ca nu au clipit. Adica inca sper ca vor pedepsi regimul Assad pentru ca a incalcat linia rosie trasata tot de ei. Imi este insa evident ca Obama vrea ca SUA sa nu mai joace rolul de jandarm mondial. Si publicul american la fel.

  5. madalin G says:

    Intr-adevar Obama nu vrea ca America sa mai joace rolul de jandarm mondial si a specificat acest lucru din timpul primului sau mandat.
    Rusia recunoaste ca s-a “inteles bine” cu democratii atunci cand acestia au avut presedintele.
    E greu sa convingi opinia publica de faptul ca Assad a folosit arme chimice (era in avantaj in fata opozitiei). Stanga americana oricum e anti-razboi si cum Obama e de stanga se simt oarecum “tradati” si au reactionat.
    Insa nici conservatorii americani nu agreeaza o interventie in Siria considerand ca nu e normal sa sustina Al Qaida (opozitia lui Assad ar avea legaturi cu AlQaida).
    Rusia, dincolo de propaganda de tip sovietic, e in criza (gazele de sist vor aduce, probabi, pierderi mari pentru Gazprom) iar Putin are o gramada de opozanti. Faptul ca ei pluseaza pe un Snowden mi se pare derizoriu. La ce interese are Rusia in Siria, reactia ei tradeaza slabiciune.

  6. admin says:

    @madalin G – 100% corect. Cine se uită pe cifrele economice ruse, vede în ce mare rahat sunt ei de fapt. Din păcate, Obama i-a umflat mai mult decât era cazul în privința Siriei (sperând probabil că o să-l ajute să rezolve diplomatic criza), iar acum culege roadele. Până acum, rușii nu aveau nicio relevanță în Orientul Mijlociu. Iată că încearcă să aibă…

  7. madalin G says:

    In Rusia totul e propaganda. E de ajuns sa aruncam o privire pe Russia Today sau pe Vocea Rusiei plus siteul antena 3 si Dcnews si as plusa eu si realitatea. Ei vad aceasta criza ca pe o oportunitate de a portretiza SUA ca pe “Big Bad Bully”. Plus ca ii ajuta si in G20. Dar vor ramane la stadiul de propaganda

  8. madalin G says:

    PS: spre rusinea mea abia acum v-am descoperit blogul. Uns ingur cuvant: BUN

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card