Foarte interesante evenimentele din ultimele zile referitoare la Wikileaks. Stiu, v-ati plictisit de subiect, cu atat mai mult cu cat dezvaluirile de pana acum tind sa fie mai degraba din zona picanteriilor decat din zona extrem de serioasa a secretelor de stat cutremuratoare. Totusi, sunt trei lucruri care merita amintite:

- Publicarea secretelor de stat ale altui stat (Assange e australian, iar membrii Wikileaks nu par a fi americani), sub forma continuata, este un act de agresiune pana la urma, chiar daca vine din partea unor cetateni ai altor state si nu din partea unor guverne. Se poate vorbi de terorism informatic insa doar in masura in care de pe urma divulgarii secretelor au de suferit – prin pierderea libertatii sau a vietii – persoanele care furnizasera informatii confidentiale ambasadelor americane. Dar ideea ramane: este un act de agresiune, iar statele dau semne ca il percep ca atare si din pacate vor lua masuri drastice pentru a impiedica sau a limita posibilitatea ca acest lucru sa se repete. Asta va duce la o diminuare in timp a libertatii Internetului.

- Strict legat de primul punct, e prima data cand avem de-a face cu o serie de companii care desfasoara activitati importante pe internet si care iau fiecare, pe rand, decizia de a termina serviciile oferite organizatiei Wikileaks, devenita indezirabila Statelor Unite. Daca chichita legala prin care a fost arestat Assange (pentru ca a insistat sa faca sex cu partenera si dupa ce n-a mai folosit prezervativ… alta acuza n-au gasit) va permite guvernelor in cauza sa puna presiune asupra liderului Wikileaks, fara mari sorti de izbanda, in schimb distrugerea oricaror cai de finantare a organizatiei, pusa clar in scena in mod coordonat, poate face mult mai mult rau. E un precedent periculos, in care orice organizatie indezirabila se poate vedea privata de sursele moderne de finantare (francezii au aplicat asta cu unele culte religioase americane), ceea ce poate duce la colapsul activitatilor sale. Cine hotaraste cine e indezirabil pe internet?

- Si in al treilea rand, avem de-a face cu atacuri ale hackerilor asupra Wikileaks, dar si cu raspunsul anticorpilor anarhisti care azi s-au razbunat pe site-ul Mastercard si care in zilele urmatoare vor ataca fara indoiala si alte site-uri ale organizatiilor financiare care au participat la punerea la zid a Wikileaks. Este un exemplu de razboi cibernetic in toata regula, dar purtat nu intre state, ci intre cetateni si organizatii financiare. Posibil ca in urmatoarele zile sa se atace si unii hackeri intre ei, daca tot se plictisesc…

Este vorba insa de libertatea de expresie aici? De expresie si de informare? Da si nu, in acelasi timp.

Pe de o parte, nu Assange a scos din sistemele secrete americane aceste informatii, ci un soldat american. Acesta din urma este un tradator, intr-adevar (sau un tampit), insa Assange a ales sa publice aceste informatii impreuna cu mari cotidiane de calibrul lui The New York Times, The Guardian sau Le Monde. Apoi toata – dar absolut toata presa – le-a preluat.

Cu alte cuvinte, intreaga mass-media a simtit ca e vorba de 1) informatii de interes general si ca 2) aceste informatii sunt mai importante decat respectarea unor secrete de stat, chiar daca cel putin in privinta ziarelor americane publicarea acestor informatii ar fi, tehnic vorbind, o incalcare a legii (la noi de exemplu chiar si numai detinerea fara drept a acestor informatii provenite de la autoritatile romane ar fi o incalcare a legii).

Deci da, pe de o parte avem de-a face cu libertatea de informare si cu libertatea de expresie. Toata mass-media internationala a hotarat asta in momentul in care a ales sa le publice, sa le comenteze, sa le puna cap de afis.

Pe de alta parte, ceea ce face Wikileaks este foarte departe de scopul initial al site-ului, si anume acela de a demasca afacerile murdare ale statelor. Cam 90% din telegramele publicate pana acum n-au nici cea mai mica legatura cu vreo afacere murdara. Dimpotriva, sunt banalitati lipsite de orice efect. Din cele 10% care arata afaceri murdare, culmea e ca imensa majoritate ne arata mizeriile unor regimuri de care stiam deja ca sunt departe de a fi curate (de la arabi la chinezi). Doar 1% din ce s-a publicat pana acum risca sa afecteze securitatea tarilor nord-atlantice, ba inca nici astea nu vor avea cine stie ce efect (se lamentau unii ca au fost date in vileag planurile NATO de a apara tarile baltice contra Rusiei, de parca rusii n-au destui spioni care au transmis asta in secunda 2 dupa ce s-a luat decizia). Si atunci? Ce diferenta este intre Wikileaks si un copil tampit care, odata ce a aflat ca matusa Geta are un furuncul pe fund, striga asta in gura mare in stanga si in dreapta? Ce mai conteaza ca matusa Geta e profesoara universitara, ea are un furuncul pe fund.

Deci, pe scurt, ce se publica zilele astea are mai degraba impact asupra omului de rand (“le-a tras-o astora”), care insa nu e informat despre lucruri vitale sau macar importante (ceea ce tine de esenta informatiei), ci este bombardat cu nimicuri picante dar irelevante. Iata de ce din punctul meu de vedere toata tevatura Wikileaks nu este – cel putin deocamdata – o chestiune care tine de libertatea de informare si de expresie, ci mai degraba de libertatea de a face scandal si de a atrage cu orice pret atentia asupra ta.

Este, daca vreti, diferenta intre blogging si jurnalismul real. Bloggerii nu ezita sa publice informatii care pot deranja sau chiar face rau, fara sa se gandeasca sau sa analizeze serios ce fac – pentru ca asa s-au obisnuit. Jurnalistii (nu cei romani, sa fim bine intelesi) au insa anumite norme pe care trebuie sa le indeplineasca informatiile respective inainte sa le publice. E mai mult o chestiune de responsabilitate decat de libertate de exprimare sau de informare. Din pacate, toata lumea arata cu degetul spre Wikileaks dar uita (asa cum spune insusi Assange) sa arate cu degetul si spre marile ziare care publica respectivele depese.

Iar ceea ce face Wikileaks – impreuna cu toata mass-media zilele astea – tine de aceasta iresponsabilitate din ce in ce mai manifesta intr-o epoca in care informatia este libera, atat de libera incat isi pierde valoarea. In care nu doar ca suntem liberi sa stim ce face X sau Y in timpul liber (ne-o spune el pe blog sau pe Twitter sau pe Facebook sau mai rau, pe Foursquare), ci acest lucru ne este bagat cu de-a sila pe gat, desi uneori e complet irelevant pentru viata noastra reala (alteori nu e, vezi site-urile in care sunt istorisite experiente reale de la locul de munca la care te gandeai sa te angajezi). Cu posibile efecte adverse ulterioare la care poate ca inca nu ne gandim.

Urmeaza niste ani interesanti, in care poate din ce in ce mai multi ne vom da seama ca faptul ca noi sa stim totul despre ceilalti (fie guverne, fie companii, fie indivizi) inseamna in acelasi timp si ca ceilalti stiu totul despre noi. Ei uite, ca poate unele lucruri ar trebui sa nu fie stiute – sau oi fi eu old school?

Despre efectele Wikileaks in fiecare tara, cititi in The Guardian.


Tagged with:  
Share →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card