“Era mai bine inainte. Acum se duce totul naibii.”

Ha?! Ian scurta lectura de duminica, pentru cultura generala.

1712.

- Se inventeaza primul motor cu aburi, de catre Thomas Newcomen. Cred ca n-are rost sa explic importanta acestuia.

- Se revolta sclavii negri din New York (negrii erau un sfert din populatia Manhattanului de atunci – adica a orasului in sine). E prima revolta notabila din NY, motivata de starea lor precara si lipsa drepturilor. Ucid 9 albi si ranesc alti 6. Albii executa 21 de negri, aresteaza alti 50 si revoca majoritatea drepturilor castigate pana atunci de negrii liberi. Primul fail al Occupy Manhattan…

- Francezii se lupta cu austriecii si olandezii si ii bat la Denain. Una dintre mai multe batalii castigate de francezi spre finalul unui razboi de un deceniu a carui miza era unificarea Spaniei cu Franta intr-o superputere – nerealizata in final. Razboiul s-a purtat nu doar in Europa, ci si in cele doua Americi si in Indiile de Vest. Ludovic XIV, rege la data bataliei, isi ruineaza economia in acest razboi, preludiu la domnia nefericita si saracita a lui Ludovic XV. Pentru ca, si cand castiga, francezii pierd.

- Se discuta in Parlamentul Marii Britanii faimosul “Riot Act”, care va intra in vigoare 2 ani mai tarziu si va fi abrogat de facto abia in 1912, iar de drept, in 1973. E legea din care s-au inspirat de atunci incoace toate legile referitoare la manifestatiile publice din intreaga lume – cu pedepse din ce in ce mai mici, evident. In afara de dictaturi, care inca ii mai multumesc.

- Transilvania abia ce revenise in Sfantul Imperiu Roman, dupa infrangerea revoltei antihabsburgice in 1811. Nicolae Costin termina de scris Letopisetul Tarii Moldovei. In Tara Romaneasca domnea marele Constantin Brancoveanu (avea sa moara 2 ani mai tarziu, decapitat), in timp ce in Moldova domnea Nicolae Mavrocordat, grecul pus de turci in locul fugarului Cantemir. Moldova era inca sub trupe suedeze (!) si poloneze – de unde si abundenta de blonzi de acolo, probabil*.

1812

- Conserva de metal se inventase deja de 2 ani, in schimb Henry Bell construieste primul vapor cu aburi cu succes comercial, The Comet, declansand revolutia navigatiei motorizate, care va omori magnati romani infipti in bancuri de nisip 200 de ani mai tarziu.

- Napoleon impune utilizarea in intregul Imperiu a unui sistem de masuri care devine precursorul sistemului metric utilizat astazi. Kilo, mega, giga – le datoram acestui sistem metric, geeksilor!

- Un guvernator american din Massachusetts inventeaza practica reorganizarii teritoriale a districtelor statului sau pentru a-si favoriza candidatii la Senatul American prin modificarea majoritatilor politice pe districte. Suna cunoscut?

- Statele Unite ale Americii intra in razboi (din nou) cu Imperiul Britanic, pe motivul unei blocade navale si a sprijinirii de catre englezi a revoltelor triburilor ameroindiene (!).

- Prim-ministrul Marii Britanii este asasinat, au loc rascoale ale luditilor, care distrug razboaiele industriale de tesut ca protest pentru pierderea locurilor de munca in urma cresterii productivitatii. Foxconn no comment.

- Se termina razboaiele intre englezi si suedezi, precum si intre englezi si rusi. Dar englezii continua sa lupte alaturi de portughezi si spanioli impotriva francezilor, recucerind Madridul. Deci la vremea aia englezii se bateau cu francezii, americanii, suedezii si rusii. Dar nu stateau nici pe departe la fel de prost ca francezii. Care francezi…

- Napoleon s-a gandit ca e destept si ca poate cuceri Rusia, invadand-o cu circa 420.000 de oameni. In cateva luni, armata principala a lui Bonaparte scade, prin infometare, boli si lupte de gherila, la circa 160.000 de oameni. Se vor lovi cu rusii la Smolensk si in apropierea Moscovei, la Borodino, unde vor castiga batalia, insa cu pierderi umane enorme: 35.000 de francezi si 52.000 de rusi. Napoleon va intra victorios in Moscova pustie si distrusa dar se va retrage in mod dezastruos de acolo spre finalul toamnei si la inceputul unei ierni extrem de dure. Doar 27.000 de soldati se vor intoarce in Franta la finalul campaniei. Unul dintre rezultate este frumosul grafic de la inceputul acestui subtitlu, sursa de inspiratie pentru graficele atat de des utilizate azi in tot felul de domenii.

- Fratii Grimm isi publica primul volum de povesti, printre care si Alba ca Zapada, Hansel si Gretel si Rapunzel. Cititorii se arata socati de temele mult prea mature, in special de sexualitatea, monstrii si violenta din ele. Multe amanunte vor fi schimbate ulterior pentru a nu mai speria copiii, diminuand din sexualitate si crescand in violenta. Exact.

- Imperiul Rus rupe Moldova in doua prin Tratatul de la Bucuresti, anexand Basarabia datorita iscusintei negociatorului francez Gaspard Louis de Langeron, care reuseste sa castige pentru rusi nu doar judetele sudice ci si cele nordice ale teritoriului dintre Prut si Nistru. 30.000 de moldoveni fug in Dobrogea, in locul lor vin 150.000 de rusi si ucrainieni si 60.000 de bulgari si gagauzi. Vive la France!

- ‘Protectorii’ rusi ai Tarilor Romane devastasera economic atat Moldova, cat si Muntenia, minunatul generalissim Kutuzov luand cu japca zeci de mii de care cu boi, laolalta cu tarani si permitand trupelor sa prade tot ce prind. Consulul Frantei la Bucuresti scria, 4 ani mai devreme:

“Această ţară (Muntenia) este distrusă cu desăvârşire, ruinată şi depopulată… Nu mai este în ţară nici fân, nici orz, de opt zile nu se mai găseşte pe piaţa Bucureştilor nici carne, nici pâine, nici lemne, nici verdeţuri. Ţăranii munteni vor pleca cu toţii fie în Turcia, fie în Transilvania, şi nu se vor mai întoarce niciodată.”

Ploiestiul ii multumeste si acum lui Kutuzov, o strada inca purtandu-i numele.

- Domnitorul Callimachi introduce cartofii in Moldova. Moldovenii se uita chioras la ei, fiind deja obisnuiti de 150 de ani cu papusoiul si mamaliga. Și ni trebe noo?

- In Muntenia vine in august Ioan Voda Caradja. Aduce in suita sa un bolnav de ciuma bubonica, izbucnind apoi o epidemie care ucide 70.000 de romani, dintre care 40.000 numai in Bucuresti (jumatate din locuitori!). Acelasi energumen va da sase ani mai tarziu vestitul sau cod de legi fiscale, care adanceau si mai mult saracia lucie a romanilor si va exclude prin lege femeile din viata politica. Va fugi apoi in Italia, ducand cu el 4 milioane de lei-aur si distrugand toate podurile de la Bucuresti la Brasov. Un om minunat. Bucurestenii ii multumesc numind si acum o strada cu numele sau.

1912

- Ia fiinta Republica Chineza. Se incheie astfel 2000 de ani domnie imperiala. Incep 70 de ani de razboaie civile, invazii, revolutii nationaliste, comuniste, culturale si economice.

- La Praga, Vladimir Lenin si partidul Bolsevic se rup de restul Partidului Muncitoresc Social Democrat rus. Lumea nu baga de seama, dar miscarea socialista prinde radacini pe toate continentele. Vezi ciuma lui Caragea, 100 de ani mai devreme.

- Se semneaza Conventia Internationala asupra Opiului, prin care se incrimineaza la nivel international utilizarea, transportul sau comercializarea unor droguri ca morfina si cocaina. Indienii protesteaza, intre doua fumuri.

- Titanicul, cel mai mare vas de croaziera de pana atunci, se izbeste de un aisberg si se scufunda, omorand 1.500 de oameni. Capitanului nu-i striga nimeni ‘Va a bordo, cazzo!’.

- Apropo, in banii din 1995, Titanicul – vasul – ar fi costat 150 de milioane de dolari. Titanicul – filmul – a costat 200 de milioane. Si a adus producatorilor 1.8 miliarde de dolari…

- Se inventeaza camera de filmat motorizata. Ia nastere Universal Studios. Le datoram Jaws, Back to the Future, Jurassic Park, American Pie, The Bourne Identity si, evident, Fast and Furious. In Romania se filmeaza “Independenta Romaniei”, primul si ultimul lung-metraj istoric romanesc in care nu joaca Sergiu Nicolaescu.

- Se inventeaza tancul si pilotul automat pentru nave. Aerul conditionat era deja inventat de un an. Un an mai tarziu vor aparea alte doua arme letale: cuvintele incrucisate si sutienul!

- Avioanele iau avant: italienii le folosesc pentru prima data in scop militar, in misiuni de recunoastere; bulgarii sunt mai rai si sunt primii care ucid cu ele, bombardand caile ferate turcesti in Primul Razboi Balcanic; francezul Seimet zboara intre Paris si Londra in doar trei ore, iar englezoaica Quimby devine prima femeie care zboara peste Canalul Manecii. Cu un avion.

- Compania farmaceutica Merck patenteaza MDMA. Tinerii de azi o cunosc sub numele de Ecstasy. Da, tinerilor, drogul vostru are 100 de ani! Tot in acest an sunt identificate si vitaminele, de catre Casimir Funk. Cei care vor sa fie funky le confunda pe unele cu altele.

- Se descopera manuscrisul Voynich (de catre Voynich) – o carte medievala scrisa de mana in care sunt descrise plante care nu exista pe pamant, intr-un scris cursiv dintr-o limba necunoscuta, cu caractere necunoscute. A ramas nedescifrat pana azi, in ciuda eforturilor criptologilor din toata lumea. Aparent, fara legatura cu punctul precedent.

- Bulgarii semneaza un tratat secret cu Serbia, jurand ca nu se vor ataca timp de 8 ani de zile. Apoi ataca Turcia, impreuna cu sarbii, muntenegrenii si grecii. Castiga, isi impart teritoriile. Un an mai tarziu, bulgarii, nemultumiti de cat au castigat, ataca Serbia si Grecia. Turcia si Romania intervin, Bulgaria e infranta si toata lumea ii ia bucati din tara, dandu-i palme peste ceafa.

- In Transilvania, parte a Ungariei, se pune in functiune calea ferata Turda-Abrud (mocanita), destinata exploatarii aurului din Muntii Apuseni. Astazi ea este distrusa, guvernantii nefiind interesati de potentialul sau turistic.

- Prim-ministru in 1912 era Titu Maiorescu, cel care l-a propulsat pe Eminescu, ne-a dat teoria formelor fara fond si a semnat acceptarea Cadrilaterului in 1913. Un om remarcabil, care considera insa, in acelasi timp, ca femeile au creierul mai mic cu 10%, fiind astfel “incapabile sa guverneze”…

- Intelectualii de buna si proasta calitate erau, in functie de cine era la putere, de-alde Maiorescu, Slavici, Cosbuc, Macedonski, Toparceanu, Minulescu, Bacovia, Goga, Barbu si altii asemenea. Studentul Iorga termina de parcurs la pas Romania si isi pregateste lucrarea “Romania asa cum era ea inainte de 1918″, probabil primul ghid de calatorie romanesc. Azi, pentru asta aveti Xplorio.

Era mai bine inainte

Exact. Revin pe tema data anul viitor. :)

*hai, dati cu pietre, ca-s jumate moldovean, si-am fost blond :D !

Tagged with:  
Share →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card