Cat de puternica este civilizatia umana? Raspunsul poate parea stupid de simplu, daca ne uitam la bombele noastre nucleare, la armele noastre, la tehnologia noastra sau la cat de misto browseaza internetul un iPad.

Dar pentru ca majoritatea dintre noi traim intre 2 mari catastrofe naturale, asadar nu apucam sa ne confruntam cu ele, nu suntem pregatiti in general pentru a le face fata. Iar atunci cand 80 de ani de tehnologie umana trec fara a ca aceasta sa fie adaptata a face fata unor dezastre naturale, atunci putem avea chiar o problema de sistem.


Vulcanologii care cunosc apucaturile vulcanilor islandezi spun acum ca e foarte posibil ca un alt vulcan, Katla, sa erupa, de 5 ori mai puternic decat a facut-o celalalt, cu nume imposibil de scris sau de rostit.

Lumea tremura putin gandindu-se la ce s-a intamplat in 1783 si in anii urmatori eruptiei vulcanului islandez Laki: morti subite la sol din cauza aerului acid, veri friguroase cu ninsori in august si ierni cumplite timp de 4-5 ani, foamete. Insa mai interesanta este luarea in calcul a implicatiilor istorice ale acelei catastrofe (cauzate nu doar de Laki, ci si de eruptia simultanta a unor vulcani mari in alte parti ale lumii).

De exemplu, Revolutia Franceza a fost cauzata in primul rand de foame. Foamea acerba care ne-a facut si pe noi romanii sa ne revoltam la 200 de ani diferenta, desi in general nu suntem in stare sa trecem si la fapte.

Astfel, 1789 poate fi vazut intr-o lumina noua: un vulcan a erupt, recoltele s-au facut praf, lumina soarelui a scazut in intensitate, bolile au luat amploare, toate astea au dus la foamete, nefericire, nervozitate si caderi de guverne si capete incoronate. Simplist, intr-adevar, insa nu poti nega impactul masiv al acelei catastrofe naturale asupra istoriei europene si de ce nu a istoriei lumii. Oare am fi avut o Revolutie Franceza atat de radicala daca timp de trei ani francezii ar fi mancat bine? Ma indoiesc.

Sa mai vorbesc de importanta istorica a eruptiei vulcanului din Marea Mediterana, acolo unde se afla astazi insula Santorini? Cat de important a fost acest eveniment din toate punctele de vedere: religios (evreii tocmai ieseau din Egipt), istoric (civilizatia minoica a intrat in colaps, civilizatia elena s-a ridicat si ne-a dat Istoria), economic samd.

E usor sa trecem cu vederea astfel de evenimente, mai ales pentru ca sunt prea rare. Nu spun ca eruptia de acum e in sine un eveniment care poate rupe istoria in doua. Dar daca e dublata sau triplata de o activitate geologica mai abrupta… suntem pregatiti? Eu zic ca nu.


Ce ne asteapta pe noi, cei ultra-increzuti in tehnologie, habar n-are nimeni. Daca mai erupe un vulcan, posibil ca industria aviatica sa capoteze, cu tot ce inseamna asta: reorientare de bani catre liniile ferate, autocare etc. Dar mai ales cu o incetinire masiva a comertului european si mondial, intr-o perioada de sensibilitate acuta.

Daca nu mai erupe, macar guvernele sa invete ceva din asta si sa incerce sa ia masuri de contracarare a unei astfel de crize.

Dar daca se repeta macar in parte conjuctura din 1783? Daca peste criza economica vine si o criza ecologica urmata de o racire brusca a climei europene, de reducere masiva a stocurilor si productiei de hrana si de necesitati sporite de energie?

Presupunand ca gazul nu ar ingheta pe conducta, rusii, mai obisnuiti cu frigul, ar fi primii care ar putea profita. Europenii ecologisti ar fi tot primii care ar avea de pierdut. Spoiala de civilizatie pe care o afiseaza occidentalii ar disparea subit in fata cozilor pentru mancare si a spectrului somajului generalizat. Si asa mai departe…

Oare cat de puternica este, asadar, civilizatia noastra, daca doar 2-3 vulcani aflati la mii de kilometri departare ar fi in stare sa aduca sfarsitul lumii asa cum o stim noi? Nu-i vorba, se poate supravietui si printre pietre, intr-un desert, asa cum am vazut in Maroc. Se poate supravietui si in conditii de Siberie, da. Mai mult, racirea ar fi in cel mai rau caz intinsa pe 5-6 ani. Deci am supravietui, mai mult ca sigur.

Insa poate ca acest mic foc de tun dat de vulcanul islandez ar trebui sa ne faca sa ne gandim si personal: cat de dependenti suntem de tehnologie? Cat de usor ne putem transfera viata de la oras la tara – asta neinsemnand ca incepem sa crestem gaini si porci in curte, ci mai degraba ca nu ne mai acumulam in aglomeratii urbane masive, complet dependente de tehnologie.

Culmea e ca tot tehnologia a fost cea care a avut de castigat de pe urma eruptiei de acum 220 de ani. Si culmea e ca tot tehnologia ar fi prima care ar permite civilizatiei europene sa treaca peste o astfel de catastrofa. Caci problema nu sta in tehnologie.

Ci in putreziciunea care roade in fiecare european. In faptul ca civilizatia este doar un pospai, o fatada, o iluzie hranita de 7 decenii de pace. Bunicii si strabunicii nemtilor de azi au comis crime atroce, si totusi isi plimba nepoteii in carucior. Spaniolii, la fel. Rusii, la fel. Toate popoarele care sunt astazi exemplu de civilizatie erau niste fiare feroce in urma cu 70 de ani (ma rog, rusii nu intra in acest club, ei sunt o constanta istorica).

Tare ma tem ca e nevoie doar de o catastrofa naturala moderata pentru a ne da cu totii mastile jos, si pentru a ne sfasia intre noi, pusi in fata unor alegeri de tip ‘scapa cine poate’.

Oare ma insel?

ps. lectura suplimentara: BBC. Rolul vulcanilor in istorie

Tagged with:  
Share →

8 Responses to Vulcanul si istoria

  1. Camil says:

    erupția mai multor vulcani ar fi extrem de inconfortabilă pentru o mare parte din omenire, însă cred că soluția tot în tehnologie rezidă, mai degrabă decât în „întoarcerea la natură”

  2. zvoner says:

    Evident. Insa tehnologia ar trebui gandita pentru a ocroti specia umana, nu doar pentru a-i gadila orgoliile. Cam asta voiam sa spun :)

    Din pacate omenirea se aseamana cu un tren de mare viteza scapat de sub control, si care se apropie de niste macaze foarte sensibile. Poate avem noroc cu carul si scapam, caci decizii responsabile la scara globala nu prea vad.

  3. Camil says:

    da. și suntem tot mai dependenți de tehnologie, în așa măsură încât ajungem să privim ca performanțe „abstinența” temporară de la Internet :)

  4. artistu says:

    Pe cat e de grav textu’, pe atat e de adevarat.
    Pe de alta parte ma bucur ca de 3 ani, odata cu mutarea la curte, am redevenit un om muuult mai putin “dependent” de tehnologie si am redescoperit placerea muncii in curte sau jocului cu animalutzele! ;)

  5. Cristi says:

    Toate cataclismele naturale, nu numai vulcanii, au influenţat decisiv istoria. Intoarcerea la natura nu ne va face însă mai adaptaţi la înfruntarea acestor evenimente, ci doar mai resemnaţi în faţa lor. Mă uimeşte atutidinea asta mioritică, tipic românească, şi cu atât mai mult dispreţul faţă de naţiunile care au creat istoria, indiferent cât de sălbatică a fost. Poate nu am învăţat nimic.

  6. Camil says:

    :) …autarhie, autarhie…

  7. zvoner says:

    @Cristi, daca e sa invatam ceva din istorie e faptul ca ignorarea naturii a dus la dezastru. Nu zice nimeni sa revenim fiecare la casa lui si la porcu’ lui in curte – asta de fapt ar fi si mai rau pentru ecosistem, plus ca ar fi nefezabil.

    Dar de la modul in care sunt gandite orasele noastre, la modul in care este gandita agricultura si sistemul de transport – toate astea vor trebui sa se schimbe dramatic daca la un moment dat (nu neaparat acum) niste simpli vulcani islandezi se vor hotari ca e cazul sa erupa mai puternic. E vorba de fragilitatea unui sistem pe care il credem invulnerabil si solid stabilit, nu despre intoarcerea la agricultura de subzistenta.

  8. Drept urmare, sisiteme de organizare care ar putea deveni model de regenerare civică şi morală sunt menţinute în umbră, fiindcă prioritar este să ne menţinem în viaţă iluziile. Să ne salvăm istoria noastră…imaginară! Credem cu forţă în mituri, iar noi rămânem aceiaşi! E greu de acceptat că noi, „puriştii de două mii de ani”, am putea fi altfel…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card