Dacă în urmă cu câteva luni vă povesteam despre un român celebru, numit Luther de România de către elvețieni, dar practic necunoscut și hulit în România, azi vă voi povesti, instigat de buna mea soție și bazându-mă pe cercetările ei, despre un alt român, și mai celebru, dar și mai puțin cunoscut… E o poveste lungă, însă vă asigur că merită efortul..

De la nimeni de București la cucerirea redutei Nicopole

Undeva pe la mijlocul anilor 1800 în București, boierii au vrut să-l cinstească pe bătrânul general rus Kiseleff, cel care practic ridicase localitatea de la stadiul de târg nenorocit la stadiul de oras, și să-i creeze o piață cu un monument în mijloc, intitulată, cum altfel, Piața Kiseleff.

Pavel Kiseleff, întrebându-se ce naiba caută în București

Bătrânul general, ajuns între timp ambasador al Rusiei la Paris, refuză însă onoarea și îi îndeamnă pe boieri să facă niște fântâni publice cu banii respectivi. Edilii, surprinși, renunță la ideea pieței, iar locul pe care urma să fie aceasta, situat vizavi de Poliția Capitalei, fu vândut pe bani frumoși. Pe acest loc se ridică un imobil, drept în spatele Hanului Câmpineanu, cu fațada spre Poliție, la Podul Mogoșoaiei (Calea Victoriei de mai târziu).

Proprietarul, un anticar ungur evreu, a ales să construiască un mic hotel cu cafenea la parter și o grădină în spate, spre han. Numit Stadt Pesth (cu referire probabilă la orașul Pesta, parte a Budapestei), localul deveni în scurt timp vestit pentru atmosfera sa vie, întreținută de artiste maghiare și germane ce dădeau spectacole de dansuri, șantante și jocuri pentru tinerii auriți ai vremii.

Pasajul Villacrosse, ridicat pe locul fostului hotel Stadt Pesth

Dupa cum ne descrie gazetarul de scandal Orășanu în cartea sa „Misterele mahalalelor”, la balurile date la Stadt Pesth se îngrămădeau junele modiste, negustorii înstăriți de pe podul Mogoșoaiei, nemții înfometați după șnițele și bere, precum și ungurii cu mustăți răsucite, încălțați în cizme cu tocuri, nerăbdători să se lanseze în vârtejul horelor amestecate cu french-cancanul proaspăt importat de la Paris. Toata tinerimea doritoare de distracție venea aici, chiar în buricul târgului, pentru a privi fermecată reprezentațiile trupelor itinerante de scamatori și actori populari. În fine, serile de sâmbătă seara erau rezervate vestitelor baluri de societate ale lui Vilcek, mult gustate de nemții și ungurii în trecere prin București.

Ei bine, undeva pe la finalul anilor 1870, de scena de la Stadt Pesth se ocupa un biet băiat bun la toate, evreu hulit și prigonit de toți, „regisor” care de fapt curăța scena de dans și aprindea lămpile cu gaz ale rampei, ocupându-se de bunul mers al „cabaretului” a la București. Fiu al unui ofițer francez și al unei evreice românce, dar părăsit de mic de tată și crescut de o bunică săracă, băiatul învăța medicină într-un spital din București, tolerat fiind de doctorul Davila. Răstimp, făcea rost de bani „regizând” cabaretul plin de fum din târg.

Calea Victoriei, 40 de ani mai târziu. Nu vă mai plângeți de aglomerație!

Într-o zi, spune relatarea lui Crutzescu din Podul Mogoșoaiei, sătul de atâta fum de trabuce și țigări, atâta unsoare de parchet, batjocură și bătăi zilnice, micul evreu hotărî să-și împlinească visul, anume să se facă „transformist” – rapid în mișcări, reușea să-și schimbe hainele de scenă cu altele ca prin magie, trecând de la un rol la altul cu rapiditate. În scurtul timp petrecut la Stadt Pesth, învățase toate scamatoriile!

Izbucnește apoi războiul de Independență, însă, evreu fiind, nu e acceptat în armata română. Doctorul Davila îi găsește un post de asistent sanitar în armata rusă. Pleacă așadar cu trupele ruse în războiul de Independență, și participă la lupta de la Nicopole, unde este printre primii care cuceresc reduta! Rănit fiind în bătălie, face cunoștință cu Marele Duce Alexei Alexandrovici, care-i recunoaște meritele și care-l va ajuta apoi să obțină o audiență chiar la fratele său, viitorul țar! Dar să nu anticipăm…

De pe Calea Victoriei la curtea Țarului și pe Acoperișul Lumii

Se întoarce în țară și apoi pleacă în Franța unde își câștigă existența din nou de pe urma cabaretului, pentru ca apoi, rămas fără bani, să plece în Rusia, la Moscova, unde e hotărât să-și încerce norocul pe care nu-l găsise la București.

Acolo cunoaște un succes notabil încă din 1881, pentru că, mistuit de pasiunile sale muzicale, fondează o secțiune de operă franceză, cu care dă reprezentații inclusiv la Sankt Petersburg, orașul țarului. În urma audienței obținute la țar, devine chiar îngrijitor al țarului Alexandru al III-lea, pentru care apoi îndeplinește și funcția de curier, ducându-i corespondența la Paris, la Vatican, dar chiar și într-o expediție către granția cu chinezii, pe „acoperișul lumii”, în Pamir…

Pamir, Acoperișul Lumii, cu vârfuri de peste 7.000 metri înălțime

Era deja, așa cum spunea foaia Familia din 5 iulie 1887, „unul dintre artiștii cei mai apreciați de publicul rus… chiemat să joce înaintea curții imperiale.” Dacă la Moscova face cunoștință și cu Richard Wagner, în scurtele sale întoarceri în România, evreul nostru, de acum celebru în afară, deci frecventabil și la noi, dă reprezentații la Sinaia pentru rege și regină, precum și în București, în folosul „incendiaților din Botoșani”. Suspectat de unii că ar fi agent secret rus – cum altfel? – călătorește des între Franța și Rusia, atât în scopuri politice, cât și culturale. Este, după unele surse rusești, cel care a făcut primele proiecții cinematografice Lumiere în Moscova și Sankt Petersburg, în mai 1896!

Prieten al prințului Albert I de Monaco, director al Operei din Monaco

Încheindu-și cariera în slujba țarului, se stabilește apoi în Franța, unde devine, pe rând, director al Marelui Teatru din Lille și apoi director al Operei din Nisa, pregătind montări superbe ale unor opere care vor deveni celebre. Avea un fler nemaipomenit în a descoperi voci talentate, dar și de a le impresaria.

Sprijinit de o scrisoare de recomandare din partea țarului Alexandru al III-lea, este acceptat de prințul Albert I de Monaco, cu care se împrietenește, astfel încât începând din 1892-93 îl întâlnim devenit compozitor renumit și director al Operei din Monte Carlo!

Raoul Gunsbourg (sau Gunsberg), căci acesta este numele lui, devenise baron și va continua ca director până în 1951, cu patru ani înainte de moartea sa, fiind primul care a pus în scenă Damnațiunea lui Faust de Hector Berlioz precum și multe alte opere celebre, dar și unul dintre cei care au impus baletul rus pe scenele franceze și ale lumii…

Raoul Gunsbourg (1860-1955)

De la mahalaua din București, la castelul de aristocrat

În plină glorie, cumpără castelul de la Cormatin, unde timp de mulți ani organizează serate estivale la care participă, printre alții, Caruso, Șaliapin, Tamagno… Apropo, în acel castel s-a născut Jacques de la Cretelle, celebrul scriitor francez, care va rămâne marcat pe viață de tristul eveniment al vânzării castelului familiei sale către Gunsbourg…

De la mahalaua din București, la Castelul de la Cormatin

Nici locurile amărâtei sale tinereți nu-și mai amintesc de timpurile pestrițe și pline de muzică și dans de cabaret, ne spune Crutzescu. Au fost înlocuite de pasajul Macca-Vilacrosse ce duce în strada Eugen Carada de astăzi, și doar lumina stranie de seară mai amintește de vremurile de demult, cu bătrâni evrei ce jucau în tăcere mahjong, șoptindu-și unul altuia cine știe ce confidențe, cine știe ce proiecte uitate, privind departe, cu ochi triști, năluci ale unei alte lumi… vise poate pierdute.

Nu toate, căci în aceste locuri pline de fum un biet pui de evreu născut în București a avut curajul visării și gustul aventurii, devenind dintr-un nimeni nebăgat în seamă unul dintre cei mai mari impresari ai secolului XX, compozitor, director de teatru și confident al Țarului, iar apoi aristocrat respectat în Franța și în lumea întreagă.

Doar unul dintre românii vestiți, de care nu știe nimeni aici…

Când treceți prin pasajul Villacrosse, amintiți-vă de Raoul Gunsbourg, băiatul oropsit și autodidact care s-a ridicat singur din sărăcia cosmopolită a Bucureștilor pentru a încânta două mari curți regale!

Și, cine știe, poate cineva va face și un film, dacă un francez i-a dedicat totuși un roman

Surse:

http://en.wikipedia.org/wiki/Raoul_Gunsbourg

http://1895.revues.org/1232

http://andreidoicescu3.blogspot.ro/2010_08_01_archive.html

http://www.chateaudecormatin.com/histoire

http://www.bibliotecametropolitana.ro/Uploads//1_2012/151257.pdf

Tagged with:  
Share →

11 Responses to Vestiti romani necunoscuti: Raoul Gunsbourg, intre Bucuresti, Moscova si Monte Carlo

  1. Alex Seremet says:

    Mai vrem, mai vrem!

  2. Jigodie says:

    Genial! Multumesc

  3. Sebastian says:

    Ce fain.

  4. party says:

    Vreau sa spun ca, venind pe calea link-ului, am citit pe aici si-mi place blogul tau. Putin si foarte bun. De bun simt si gust.
    Daca ai scrie mai des, as citi la fel de des :)

  5. zvoner says:

    Multam pentru aprecieri, sper ca in 2013 sa scriu macar saptamanal… :D

  6. [...] muzica de cabaret, spectacolele si balurile de pomina! Apropo, de aici a plecat prin 1880 marele Raoul Gunsbourg, viitorul director al Operei din Monte [...]

  7. Andre says:

    Foarte tare. Sunt curios daca are mostenitori care traiesc in prezent, si daca aia mai stiu ceva de Romania.

  8. [...] timpului va propun si articolele scrise in iarna, despre pasajul Macca-Villacrosse precum si despre Raoul Gunsbourg, un roman celebru in lume si necunoscut noua, crescut si invatat pe aceste [...]

  9. [...] a mii de ostași români pe frontul Războiului de Independență (apropo, el l-a remarcat și pe Raoul Gunsberg, de care am mai scris). Românii morți la Iași, între timp, au rămas [...]

  10. [...] ți-a plăcut, mai am alți iluștri români necunoscuți: Raoul Gunsberg, Dumitru Cornilescu, și vor mai [...]

  11. [...] bucurestean – Raoul Gunsbourg, a ajuns vestit director al Operei in perioada 1892-1851 (cititi-i povestea vietii, este senzationala, demna de film hollywoodian). Plimbarea de-a lungul portului ne-a adus [...]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card