Era o iarna normala pe vremea aceea, cu destula zapada si ger. O vreme in care oamenii se bucurau de nameti pentru ca acestia anuntau o recolta bogata si protejau culturile de inghet. O vreme in care stirile veneau greu, uneori si la saptamani distanta de momentul intamplarii lor.

Totusi, stirea asta nu era chip sa le scape taranilor din Limba (azi parte din comuna Ciugud), un sat situat la Est de Alba Iulia, cum treci Muresul si urci putin pe dealuri. N-avea cum sa le scape, atat timp cat mosii si stramosii lor sperasera cu indarjire ca va veni ziua tuturor zilelor, ziua aceea in care sa fie in sfarsit liberi pe destinul lor, ziua aceea in care sa nu mai stea sub cizma strainilor si in care sa se imbratiseze unii pe altii ca fratii – ca niste frati liberi.

Limbenii s-au strans pe ulite imediat cum s-a crapat de ziua, pregatiti sa mearga pe jos cu preotul in frunte, cu prapuri si steaguri tricolore. Iar bunicul meu, Simion Mihaltianu, copil de 12 ani atunci, tinea mortis sa fie printre ei in ciuda frigului. Tinta finala? Platoul romanilor de la Balgrad, cum ii spuneau taranii Albei Iulia. Motivul? Unirea cu Tara. Tara aia care era independenta de 41 de ani deja, tara aia care intrase in Marele Razboi si luptase pentru ei, tara aia pentru care pana atunci erau pedepsiti aspru, uneori chiar cu moartea, daca indrazneau sa-i arate culorile prin funditele de la palarie sau impletiturile de la brau.

Desi toti simteau istoria in aerul inghetat, n-a fost un moment desprins din paradele militare cu care obisnuim noi sa pavoazam aceasta zi. Nu, a fost un moment uman, un moment in care mii de oameni si-au spus pe strazi fericirea de a fi liberi. Iar bunicul meu nu putea rata asta pentru nimic in lume. Dar pentru inceput, avea dupa cat se pare alte preocupari…

Toata lumea astepta in fata casei preotului Zaharia Mihaltian, strabunicul meu, sa apara impreuna cu familia – 3 baieti si o fata – de varste intre 14 si 8 ani, pentru a se putea urni coloana. Si ce sa vezi, la un moment dat din casa parohiala a aparut un baiat de 12 ani sumar imbracat care a sters-o prin zapada spre fundul curtii, urmarit fiind de Dom’ Parinte cu un vatrai in mana in incercarea de a pune mana pe el. Si ce era la gura Parintelui!… Iar toti limbenii priveau, se minunau si radeau, dar cu retinere, ca nu se cade…

Motivul era unul cat se poate de serios: baiatul a cerut sa fie imbracat si el cu budigăi (pantalonasi lungi pentru fetite si femei ) cu danteluta la partea de jos asa cum purta sora lui mai mica. Libertate fie, daca tot doreau limbenii libertate, dar nu doar pe strada, ci si intre copii, o fi gandit copilul…

Vanatoarea a fost cu succes, rebelul admonestat in fata multimii si imbracat baieteste, apoi integrat in coloana care a pornit cu Dumnezeu inainte spre Marea Unire. Era 1 decembrie 1918.

Galtiu, comuna de langa Limba (Ciugud)

Protagonistul pataniei de atunci, bunicul meu, a ajuns apoi medic, a trecut prin iadul celui de-al doilea razboi mondial, apoi a murit de leucemie la doar 42 de ani imediat dupa terminarea razboiului, cel mai probabil in urma intoxicarii cu DDT, folosit pe scara larga pe vremea aceea pentru dezinfectarea spitalelor. Dar amintirea zilei Unirii, legata de boacana copilului fugarit de dom’ Parinte prin zapada din curte a ramas si astazi un lucru care se da din generatie in generatie la mine in familie. :)

Poate si pentru ca sarbatoarea nationala n-are a face – si n-ar trebui sa aiba – cu nationalismul desantat sau cu paradele militare. N-are a face nici cu triumful romanismului nici cu infrangerea maghiarismului. E pur si simplu o sarbatoare a oamenilor – a oamenilor care au vrut sa fie liberi si sa-si ia destinele in propriile maini. E o sarbatoare in care ar trebui sa ne aducem aminte nu de ispravi militare sau de presupuse intaietati ale unor regiuni istorice asupra altora, ci de ce facem fiecare cu viata noastra, dar si cu viata celor din jurul nostru, cei carora le spunem, ca si noua, “romani”. De libertate si fratietate. Ce-am facut cu libertatea si cum ii privim pe ceilalti frati romani… astea dau masura noastra ca oameni, la 92 de ani dupa acel eveniment.

Intamplarea de mai sus mi-a fost povestita din nou chiar de tatal meu. Am simtit nevoia sa v-o povestesc si voua, pentru ca m-ajuta mult sa inteleg de fapt ce inseamna cu adevarat 1 decembrie. Sau, macar, ce ar trebui sa insemne.

Tagged with:  
Share →

One Response to Un alt fel de 1 decembrie…

  1. [...] decembrie mintenaș, dar eu am altă poveste pentru voi, pe lângă cea care v-am spus-o legată de Marea Unire. Să nu uităm că până la unirea cu Transilvania, a mai fost o unire, chiar mai grea decât [...]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card