N-am mai scris de mult aici, promit că am câteva chestii interesante pe țeavă, dar înainte de asta țin să vă reamintesc că, începând din această săptămână, cartea mea de science fiction (mă rog, mai mult de anticipație) Terra XXI – Epoca Inocenței este disponibilă în librării. Face parte din colecția Nautilus de la Nemira, iar includerea ei în cea mai tare colecție de SF din România m-a cam emoționat.

Adrian Mihaltianu - Epoca Inocentei

Evident, e dispo și online, atât pe nemira.ro, cât și pe cărturești.roemag.ro sau librariaonline.ro.

Voi lansa cartea la Bookfest, sâmbătă, 27 mai, la ora 14, la standul Nemira, iar în săptămânile următoare vom putea vorbi despre viitor, știință, istorie și tehnologie într-un format pe care-l voi anunța în curând.

Pentru curioși, volumul II e scris în proporție de peste 75%, îl voi termina în vara asta, așa că în toamnă-iarnă vine și el pe piață. :)

ps. dacă nu știți ce să cumpărați alături de cartea mea ca să merite și costurile de transport, vă recomand două cărți cum nu se poate mai diferite (linkurile duc spre Cărturești): Sărbătoarea Corturilor, de I.T. Morar (o carte de o profunzime excepțională, care ne duce înapoi în ultimii ani ai comunismului, dar și în primii ani ai post-comunismului nostru plin de compromisuri), și Arhanghelul Raul, de Ovidiu Eftimie, probabil cea mai amuzantă carte (de SF) scrisă în România ultimilor zece ani.

Spor la citit și aștept feedback la carte! Cu cât mai negativ, cu atât mai bine!

Tagged with:  
Share →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card