Posts tagged filme

The American. George Clooney meets Anton Corbijn

Ah, toamna asta ne delectam. Anton Corbijn, cunoscut de fanii Depeche Mode drept creatorul a 90% dintre clipurile trupei, se arunca pe marele ecran cu un film in care avem un asasin platit, o frumusete feminina si poate cele mai frumoase zone din Italia.

Ma bucur sa vad, chiar din trailer, ca atentia maniacala pentru detalii a lui Corbijn nu a disparut. Iar cadrele… oh… fiecare e o fotografie demna de pus in rama. Salivez. Un film de vazut pe ecranul de cinema.

Avatar fata cu reactiunea

Recunosc: m-am dus de 2 ori la Avatar. Si ma voi mai duce inca o data, peste vreo 2-3 luni cand se va domoli apetitul bucuresteanului de a-si lua bilete la IMAX de cu o saptamana inainte.

Departe de a dezvolta o depresie ca nu traiesc pe o astfel de planeta. Departe de a spune ca e cel mai tare film al tuturor timpurilor. Sa pastram totusi putina obiectivitate.

Este insa cel mai spectaculos film facut pana acum. Impecabil tehnic, vibrant emotional, de un colorit cum nu s-a mai vazut in 3D (uneori nici in 2D), cu o poveste simpla dar cu care poti rezona si asa mai departe…

Am ramas surprins sa vad cat de carcotasi sunt unii chiar si fata de acest film.

‘Eh, e Pocahontas transpusa SF’. Asa, si? Oare povestea extrem de simpla a unui om care incepe sa inteleaga ca un stil de viata alternativ are meritele sale nu este ea insasi veche de cand lumea?

‘N-am putut sa intru in rezonanta cu personajele’. Pai nici n-ai cum, caci nu esti nici soldat tampit (jucat exceptional), nici bastinasa. Trebuie sa iesi din zona autosuficientei intelectuale si sa intelegi modul de functionare a doua persoane extrem de simple. Problema nu e la actori, care le-au dat viata foarte bine, ci la tine. Avatar nu si-a propus sa fie un film sofisticat, d’oh.

‘Filmul nu spune nimic nou. Aceeasi veche chestie ca industrializarea e rea si natura e buna’. Io zic ca spune foarte multe lucruri noi. Accentul pe faptul ca fiecare lucru de pe lumea asta vie este legat intrinsec de celelalte ar trebui sa ne trezeasca, macar in ceasul al XII-lea. Avem mai intai o planeta pe care traim si care moare incet-incet… helooo!

Daca nu l-ati vazut, musai sa mergeti. Dar numai in 3D. Caci Avatar este o poveste despre imensa zbatere pentru supravietuire a doua lumi. Una gri, muribunda si sufocata, si una colorata, vie si curgand odata cu timpul.

Adica exact problema fundamentala care va sta in fata omului in secolul XXI: continuam asa, supraindustrializat si dominatori autoritari asupra naturii, sau incepem sa traim in armonie cu ea?

Nu crede tot ce vezi

In filme, de exemplu.
Nu e nevoie sa fie un film SF. Iaca, efecte speciale de la tata lor…

Stargate Studios Virtual Backlot Demo from Stargate Studios on Vimeo.