Zvoner.ro » comunism

Un ungur despre socialism

zvoner — Mon, 09 Jan 2012 20:24:57 +0000

Ati facut deja cunostinta cu Andor Jakab, ungurul care a reusit in doar cateva zile sa ravaseasca blogosfera din mai multe tari – cu un impact suficient de mare pentru a razbate deja in mass media.

Ei bine, daca postul sau de acum cateva zile, cel care a pornit nebunia, era nu doar caustic, ci si de o logica insurmontabila, dar cu efectele unui dus rece, azi el scrie ceva de un umor nebun.

As zice ca e cel mai coerent si mai frumos text scris vreodata de cineva despre socialism si comunism. E ca o pictura naiva. E ca o bijuterie din care razbate – nu cinism, asa cum te-ai putea astepta – ci un fel de Morometism unguresc. Un text care te face cumva sa vezi cu alti ochi inclusiv marea gaselnita a Social Media si a altor tipuri mascate de socialism. Acest om are toti anticorpii la el!

E probabil un text pe care ar trebui sa-l citeasca toti elevii la scoala, sub titlul ‘Amintiri din socialism’.

Dar pana atunci, macar cititi-l voi. Ce imi place la el este ca e departe de elucubratiile unor ‘capitalisti’ autohtoni, care se dau mari libertarieni. E un om normal, nu un nebun. In masura in care mai poti ramane om normal astazi.

PS. As vrea ca cineva sa-si gaseasca timpul sa-l traduca in romana, cu acceptul autorului.

Pe aceeasi tema

Viorica Bucur: remember

zvoner — Mon, 22 Aug 2011 17:25:33 +0000

Poate parea ipocrit sa iti aduci aminte de anumiti oameni doar atunci cand mor, insa pana la urma asta-i viata. Si daca tot s-a prapadit Viorica Bucur, doamna zambitoare care ma umplea de draci in copilarie pentru ca vorbea prea mult, dar pe care o iubeam tot la fel de tare tocmai pentru ca ne ‘aducea’ desenele animate, iata trei linkuri care repovestesc – de partea cealalta a ecranului din sticla – istoria Galei Desenului Animat.

Pentru cine e prea mic si nu stie: noi astia crescuti sub Ceausescu nu aveam jde canale de desene animate. Aveam doar cateva minute de desene romanesti sau est-europene inainte de Telejurnal (o vreme) si alte cateva minute la sfarsit de saptamana. Si atat. Restul, vedeam la bulgari. Si cum pentru un copil desenele animate erau lucrul cel mai dorit la TV, ce facea Viorica Bucur era de importanta maxima.

Asadar, o serie de trei articole excelente scrise in Adevarul, acum 4 ani, cu Viorica Bucur, despre cum reuseau sa dea copiilor desene intr-un regim schizofrenic si paranoic:

Doamna cu desenele animate

Olive Semana cu Tovarasa

“Dumnezeu” scotea desenele animate

Sa nu uitam insa si ca Viorica Bucur a creat genericul Telecinematecii, probabil cea mai iubita emisiune de catre adultii din Epoca de Aur. Asta, ca poate sa intelegem de ce am iubit-o cu totii atat de mult pe Viorica Bucur.

Pe aceeasi tema

Nonbiografia lui Nicolae Ceausescu

zvoner — Fri, 11 Feb 2011 23:11:48 +0000

Am vazut cu mare interes, tardiv ce-i drept, Autobiografia lui Nicolae Ceausescu. Da, am rezistat celor trei ore de film, desi daca acum 20 de ani imi spunea careva ca voi sta lipit de ecran sa vad un film de 3 ore cu Ceasca in rol principal, i-as fi dat una in cap. Si apoi inca una.

Din pacate, filmul pare a fi incheiat prea in graba. Daca in prima parte autorul chiar insista pe cadre lungi (mai precis montatorul, caci asta a facut regizorul Ujica, montaj), chiar irespirabil de lungi, in ultima parte totul e grabit, nenuantat, lipsit de profunzime.

Am fost uimit sa nu vad de exemplu o comparatie intre spectacolele modeste de 1 mai, 23 august si alte sarbatori comuniste, spectacole romanesti facute pana la fatidica vizita in China si mai ales pana la vizita in Coreea de Nord, si spectacolele uriase pe care le vedeam la televizor in ’86-89 (ca sa nu mai vorbesc de participare, caci din fericire eu unul n-am avut ocazia sa tin o patratica colorata deasupra capului 12 ore pe zi). Apoi lipsa de contrast intre zilele de ‘la bella vita’ ale anilor ’65-’75, de dinaintea crizei economice mondiale care l-a prins pe Ceausescu cu pantalonii jos si zilele mohorite si incredibil de urate ale anilor ’80-’89 m-a enervat chiar. E adevarat, prin ochii lui Ceausescu – caci filmul ne arata lumea prin ochii lui – mizeria si saracia si lipsa crunta de cele mai fundamentale alimente sau lucruri necesare nu se vedeau. Dar filmul nu explica asta – si aici este unul dintre marile sale minusuri, caci este din aceasta cauza imposibil de inteles de cineva care nu a trait acele vremuri – tot ce va vedea este ca magazinele erau pline pe vremea lui Ceasca, chiar si in cei mai negri ani, ceea ce e absurd de-a dreptul. Noroiul mega-santierelor se vede, insa drama sutelor de familii dislocate din vilisoarele centrului Capitalei nu se vede.

Insa ce m-a suparat cel mai tare a fost absenta celebrului cadru in care Ceausescu vrea sa se adreseze multimii in piata Palatului si multimea ii scapa de sub control, in dimineata lui ’21. Era poate imaginea cheie pentru toata prabusirea lui interioara, reflectata in imaginile de la ‘judecata’ incropita de cei care i-au furat, de fapt, puterea.

Fara acea imagine, a dictatorului descumpanit de multimea care se agita, urla si scapa de sub control, fara imaginea gurii sale cascate si a acelui Alo, Alo obsedant, filmul capoteaza lamentabil in a explica de fapt drama lui Ceausescu, si anume iluzia pana in ultimul moment ca poporul este de fapt de partea lui.

Fusese de partea lui in primii 3-4 ani, si cu precadere cand a denuntat invazia in Cehoslovacia, iar contrastul intre apogeul popularitatii lui Ceausescu si apogeul impopularitatii sale a ramas astfel nepus in evidenta. Mai ales ca dupa momentul Cehoslovacia, lingusit si de tot felul de ‘mari’ conducatori politici internationali (care aveau interese clare atat din punct de vedere strategic, cat si economic), Ceausescu a luat-o razna. Asta filmul arata in tuse cat se poate de groase, ce-i drept. Ce nu arata insa este drama ultimilor zece ani, in care Ceausescu si-a aratat de fapt la maximum adevarata sa fata.

Una peste alta, desi respect decizia lui Ujica de a realiza de fapt un montaj din filme de propaganda, cred ca adevarata biografie – si nu autobiografie – a lui Ceausescu ramane inca de facut. Materiale sunt – iata – foarte multe, ramane ca cineva sa aiba curajul sa faca o munca titanica, probabil tot de 3 ore, in care sa ne arate cum de a ajuns analfabetul Ceausescu sa ii ia locul lui Dej, ce s-a intamplat cu cei trei batrani comunisti care ii erau in permanenta alaturi in primele luni ale puterii sale (si care credeau ca o sa-l poata manevra cum vor), cate universitati si cati politicieni occidentali s-au prostituat doar pentru a obtine ceva de la el si mai ales care a fost de fapt cauza pentru care s-a ratoit la URSS (nu una nobila, ci pur si simplu pentru ca nu vroia sa fie omorit de rusi). Mai adauga la asta o mica explicatie a dramaticei prabusiri a sistemului economic romanesc in deceniul al optulea si inca o explicatie a cauzei foametei generalizate (fizice si culturale) din acei ani, care a dus pana la urma la explozia din ’89. Iarasi, s-a trecut complet peste momentul ’87 de la Brasov, de parca nici n-ar fi existat. Hm.

Ma rog, imaginea cu intalnirea lui cu Gorbaciov, fara surle si trambite, dar chiar si fara onorurile obisnuite cu care era intampinat in stalinistele China si Coreea de Nord, este emblematica: un Gorbaciov surazator, destins, un Ceausescu impietrit, cu privirile pline de ura. Asa si-a trait ultimii ani vanatorul unei natii intregi, un om bolnav atat fizic cat si psihic.

ps. Apropo de ‘plopul care face pere si rachita micsunele’. Unora li s-a parut amuzant in blogosfera, cica Ceausescu stia sa faca glume. Da, si noi am ras la gluma aia, apoi i-am dat glont. Iar studentii au pus in copaci pere. Fara genetica.

Pe aceeasi tema

Boicotul OMV Petrom si alte boacane

zvoner — Fri, 14 Jan 2011 10:05:52 +0000

Am scris ceva despre boicotul benzinariilor.

Stiu dinainte ca imi voi atrage furia celor convinsi ca de-alde Petrom, Rompetrol sau Lukoil ar trebui sa le finanteze lor deplasarile inutile, insa poate ca unii dintre cei luati de valul protestelor din ultimele zile vor reactiona cum se cuvine la niste argumente logice.

Altfel, vreau si eu sa boicotez F64 ca nu imi da un Nikon D90 la 500 de dolari, sau ca emag nu-mi ofera un LCD la 700 de lei, atat cat mi-as permite eu sa platesc. Niste nesimtiti, niste profitori nenorociti…

ps. De ce a crescut de fapt pretul carburantilor la inceputul lui 2011.

Pe aceeasi tema

Romania 2020: socialism sau capitalism ultraliberal? Sau?

zvoner — Sun, 24 Oct 2010 16:59:20 +0000

Pornesc o mica serie de articole dedicate urmatorului deceniu, bazandu-ma pe mai multe elemente de discutie culese din vartejul de informatii cu care suntem bombardati in aceste zile. Lecturi potrivite inainte de a continua mai jos…:

Pentru perspectiva la nivelul Romaniei: Mihai Giurgea: Luati de la saraci si dati la bogati (via zoso, unde puteti citi fara indoiala mai multe comentarii),

Pentru perspectiva la nivelul european si global: Wall Street Journal, despre armistitiul din nou-inceputul razboi al valutelor, despre care puteti citi in romaneste un excelent rezumat in Romania Libera (recomand si un articol scris inainte de articolul din WSJ).

Continuati lectura cu rezumatul raportului Sukhdev cu privire la costurile degradarii mediului (e in franceza, n-am ce va face), pentru a sari putin din zona clasica economica in zona economiei mediului, probabil cea mai importanta economie in secolul XXI, si pentru a urca un pic in perspectiva.

Cand toti se apara de focul inamic in spatele unor idei fixe, poate e timpul sa incerci a treia cale

Gata? Lecturate? M-am rezumat doar la acestea pentru a nu plictisi, desi punctele de vedere sunt mult mai multe si nu ma supar daca gasiti voi altele mai bogate in informatii.

Problema se pune asa in discutiile din Romania: ce societate vrem sa avem, una socialista in care cei multi si nemuncitori sunt sustinuti pe spinarea celor putini si indelung muncitori, sau una capitalista in care fiecare e pentru el, nemunca se pedepseste prin saracie iar munca duce la bunastare? Culmea e ca acest tip de limbaj apare atat in vederile de (extrema) dreapta enuntate de Mihai Giurgea si de cei ca el, cat si de opozitia socialista, de PSD (am examinat pe indelete programul lor de guvernare, in care “munca” e ridicata la rang de solutie universala). Imi pare rau ca trebuie sa o spun, este un nivel primitiv de a privi lucrurile, ramas in urma cu 60 de ani, iar asta arata totul atat cu privire la cei care ne guverneaza, cat si cu privire la analistii nostri economici (vezi si cazurile Ilie Serbanescu si Ionut Popescu, care au “reusit” foarte multe cat timp au fost, efemer, la putere).

Perspectiva europeana e ceva mai nuantata si mai complexa, in special mai avansata. Interesele temporare ale politicienilor sunt subjugate, din fericire, intereselor pietei comune, care insa nu sunt inca foarte bine definite. Iar globalizarea anunta, cel putin pentru urmatorii 20 de ani, doar saracire pentru populatia din Vest (desi corporatiile lor vor continua sa prospere), in timp ce nici cresterea in bunastare a Estului nu este sigura.

La nivel global, aceeasi problema, de magnitudine mult mai mare. Sistemul socialist nu mai da roade, cel capitalist si-a pierdut energia si se afla in stare inflationara pre-colaps, iar singurul care functioneaza, si anume capitalismul de stat de tip asiatic, nu poate functiona nici de unul singur, nici nu poate fi preluat si aplicat de cultura nord-atlantica. Si daca ar fi, tot n-ar rezolva nimic. Chinezii stau pe un sac imens de bani, dar acesti bani sunt practic hartii care masoara valoarea economiei occidentale, care economie daca se prabuseste duce cu ea in jos si valoarea hartiilor din seifurile chinezesti. Leapsa pe ouate!

Problema pusa la nivel national, european si global ramane insa destul de apropiata ca nivel de discutie: ce vrem, sau mai degraba ce putem sustine economic: un stat al bunastarii, care ii ocroteste pe cei oropsiti, sau un stat corporatist, in care libertatile individuale sunt diminuate in favoarea eficientei economice? Remarcati ca mai nimeni nu vorbeste despre statul ultraliberal, considerat ca fiind la fel de imposibil ca acela comunist.

Din fericire, exista si a treia cale.

Aceasta se numeste economia mediului, iar cuvantul “economia” inseamna chiar asta: administrarea mediului. Daca economia comunista insemna administrarea in comun a avutiei comune, cea socialista, administrarea de catre un aparat de stat a avutiei individuale, iar cea capitalista, administrarea de catre individ a avutiei proprii, economia mediului e prima care nu se mai refera direct la avutia produsa de om, ci la cea deja existenta, aflata intr-o stare de degradare cu mult mai avansata decat sistemele sociale pe care le sustine.

Cateva cifre, preluate din raportul Sukhdev, pentru a intelege magnitudinea problemei: pierderile sistemului financiar mondial in urma crizei s-au ridicat la circa 1150 de miliarde de euro (scris gresit in Le Monde, nu sunt milioane, sunt miliarde). Prin comparatie, pierderile anuale cauzate de degradarea mediului la nivel global sunt de 1350 si 3100 de miliarde de euro.

Contrar aparentelor, nu o economie a mediului socialista sau comunista este a treia cale (adica nu resurse naturale administrate de stat, sau in comun), ci una care capitalizeaza natura. In care natura VIE primeste o valoare iar aceasta valoare creste nu in urma schimburilor comerciale ci prin utilizarea durabila a respectivelor resurse naturale (de la agricultura organica sau bio sau eco pana la ecoturism, diminuarea despaduririlor si impadurirea terenurilor virane, trecand prin sistemele de curatare a apelor si de ecologizare a zonelor poluate, dar si prin tehnologiile high-tech de producere a energiei). In care intreaga economie este orientata inspre administrarea rationala a mediului inconjurator, cu efectul imediat al crearii de sute de mii de locuri de munca a caror plusvaloare este resimtita pe termen mediu inzecit. Efectul asupra sistemelor de ocrotire sociala si asupra economiei este major, depasind ca magnitudine obisnuitul razboi in care sunt orientate energiile si resursele economice ale popoarelor pe timp de criza. Si este unul benefic nu doar pe termen scurt, cum sunt obsedate teoriile economice actuale, ci pe termen mediu si lung.

Nu vorbesc aici de vreo utopie cu iz socialist cu fire de barba pe gura. Vorbesc despre capitalizarea naturii in sensul recunoasterii valorii sale economice intrinseci, dar cu o perspectiva rasturnata: nu taierea copacilor iti aduce bani, ci cresterea lor; nu poluarea apei prin procese industriale ieftine si poluante iti aduce bani, ci curatarea ei si popularea ei cu pesti; nu raderea din temelii a unui munte pentru a obtine aur iti aduce bani, ci pastrarea sa si includerea intr-un circuit turistic care poate sustine economic comunitatile locale din ecoturism samd.

Nu este nimic revolutionar in cele de mai sus. S-au facut deja multe lucruri, insa abia s-a zgariat suprafata. Insa pentru ca ne aflam intr-un moment in istorie in care ignorarea acestei a treia cai si cantonarea in discutiile vechi de 60-70 de ani cu privire la rolul statului in economie ne poate duce intr-un impas care inseamna anarhie, extremism, poate chiar razboi civil, este timpul sa ii dam pe nebunii cu barba un pic deoparte si sa ne apucam in mod serios sa dezvoltam o teorie (si o practica) a capitalismului mediului. Urmand ca pe acest fundament sa punem si capitalismul social, pentru a vedea cum ecocapitalismul rezolva marile probleme legate de imbatranirea populatiei si de incetinirea cresterii economice bazate pe un consum care nu se mai poate sustine.

Ce inseamna in fapt si in mod concret ecocapitalismul, ce inseamna capitalismul social (va explica linkul catre ce face Bill Gates mai bine decat o s-o fac eu, dar in fine), dar mai ales ce impact vor avea aceste doua notiuni in viata indivizilor chiar in urmatorii ani (daca sunt puse urgent in aplicare), precum si ce impact pot avea acestea in urmatoarele doua decenii, intr-o insemnare viitoare.

Pe aceeasi tema

Ce inseamna de fapt comunismul

zvoner — Mon, 11 Oct 2010 20:17:14 +0000

Pe scurt? Priviti clipul video.

Pentru cei nascuti dupa ’89, treaba statea cam asa (cel putin in 87-89):

- i se scula Tovarasului sa aiba parte de un spectacol cu public, sau era o sarbatoare comunista, sau era gala Cantarii Romaniei
- se strangeau vreo 5-10.000 de uameni ai muncii pentru defilare si elemente primitive de balet. Nu se luau din productie, de obicei trebuia sa repete dupa programul de munca.
- repetitiile durau cat trebuie: zile, saptamani
- se dadea spectacolul
- trei zile vedeai la teve numai imagini din spectacol.

Desi trebuia sa ‘te descurci’ ca sa iti gasesti de mancare, era neaparat necesar sa zambesti si sa fii fericit in aceasta mareata manifestare de iubire la adresa iubitului Conducator. Prin ’87-89 deja toata lumea era suficient de blazata ca in loc de ‘uraa’ sa strige ‘uaaaa (cu a in loc de ă, dar noi stiam ce strigam), sau sa nu mai strige deloc, caci strigau megafoanele in locul nostru.

Da’ cica era mai bine inainte. Mda (insert injuratura aici).

Ma rog, tuturor nostalgicilor comunisti, enjoy.

Pe aceeasi tema

Iron Sky – dementa anului. Trailer
Gheata
Noctambuli
Cu ochii spre cer
Depeche Mode se reunesc pentru un nou album