Sangele lor s-a varsat acum 20 de ani, ca epilog mult prea intarziat la sangele varsat timp de 45 de ani sub un regim ivit din clisa rusa inecata in vodca si bordeluri germane inecate in fum.

Sangele lor s-a varsat pentru ca emanatii stepelor asiatice aveau nevoie de legitimitate in fata celor care-si varsasera deja sangele prin puscariile comuniste, sau in fata celor care le supravietuisera prin mii de compromisuri mai rele decat curgerea de sange, dar care erau oricum de zeci de ori mai puri decat ei.

Sangele lor s-a varsat ca ispasire pentru pacatele unui popor de 22 de milioane de comunisti, mult prea grabit a se aservi celor mai aberante halucinatii taranesti aruncate asupra unei natii europene, pentru pacatele tuturor tacerilor si strigatelor mute aruncate de 22 de milioane de coloane vertebrale incremenite aplecate timp de 40 de ani, urmasi ai celor ce statusera aplecati timp de sute de ani si care-si regasisera postura verticala doar cinci decenii sub un principe roman si un rege neamt.

Sangele lor s-a varsat pentru ca aceste coloane vertebrale sa poata deveni flexibile, intr-o miscare de bici care i-a azvarlit cat colo exact pe cei care ramasesera drepti – erau prea rigizi in mentalitatile lor incremenite in adevarurile istorice vechi de 40 de ani, pentru o noua epoca in care omul nou urma sa se dezlantuie.

Sangele lor s-a varsat pentru ca au vrut sa renasca, pentru ca nu au mai suportat sa li se spuna ce sa faca, cum sa faca, cand sa faca, pentru ca nu au mai suportat sa-si faca autocritica si sa salute respectuos imbecilitatea ridicata la rang de suprema virtute, pentru ca nu mai vrut sa inghita originile sanatoase si nu au mai vrut sa fie parte din omul nou, cel mereu surazator pe burta goala, dar cu mintea plina de lecturi pe cat de inutile pe atat de inaltatoare.

Sangele lor s-a varsat pentru ca noi sa nu mai fim morti, pentru ca noi sa indraznim sa vorbim, sa strigam, sa racnim din toti rarunchii denuntand conditia noastra de sclavi, conditia noastra de suboameni, conditia noastra de frustrati pereni ai istoriei. Pentru ca noi sa nu mai fim condusi de carnatari, de negri sub unghii, de macelari si militieni, de securisti si fii de desculti ajunsi intelectuali pe puncte si conducatori pe cercuri si tangente.

Sangele lor s-a varsat pentru ca noi sa fim liberi. Pentru ca noi sa cladim acea lume pe care si-o doreau si ei. Una mai dreapta, in care egalitatea sa fie doar in fata legii, harnicia sa fie rasplatita si cinstea sa fie cinstita. O lume in care abundenta sa iti stea in puterea mainilor si in care o tara atat de bogata sa isi implineasca menirea de a-si ferici cele 22 de milioane de locuitori, nu de a-i cufunda intr-o nesfarsita depresie si autoflagelare.

Unii au murit pentru ca au vrut sa traiasca liberi, altii au murit in timp ce fugeau sau se aflau din intamplare acolo unde nu trebuia, cei mai multi au murit pentru ca asa a vrut un regim de carnatari, militieni, securisti, macelari si fii de desculti ajunsi intelectuali pe puncte si conducatori pe cercuri si tangente, ingramadindu-se si dand din coate pentru a-si inlocui parintii in fruntea multimii.

Unii ar spune ca au murit degeaba. Pacea noastra atotsuficienta de fiecare zi ar spune ca nu au murit degeaba, atat timp cat sangele lor l-a inlocuit pe al nostru pe un altar al unui regim demonic. Noi traim pentru ca ei au murit in locul nostru. Ar fi putut sa nu moara nimeni, dar ei au murit, iar noi suntem cu totii datori sa traim si pentru ei, asa cum ar fi visat s-o faca.

Au murit ca noi sa fim mai frumosi. Au murit ca noi sa fim liberi. Liberi nu ca sa facem din haina libertatii un pretext pentru rautate, ci o masura de bunatate. Au murit pentru ca noi sa traim nu vieti mediocre si anonime, ci pentru a ne implini masura anilor care ne sunt dati si care lor le-au fost luati. Au murit pentru ca noi sa ne luam portia de libertate, libertatea de a face, libertatea de a spera, libertatea de a gandi, libertatea de a vorbi, de a iubi, de a calatori, de a manca si a hrani pe altii.

Au murit dar traiesc si vor trai atat timp cat noi insine nu ii vom uita. Si dupa ce si noi, cei care i-au cunoscut, vom fi oale si ulcele, abia atunci sacrificiul lor va deveni treptat la fel de inutil la scara istoriei ca mai toate sacrificiile facute de oameni de-a lungul timpului. Dar atat cat traim – noi, cei care i-am cunoscut, noi, cei contemporani lor – nu avem dreptul nici sa uitam, si nici sa-i iertam pe cei care i-au ucis.

Dar, mai presus de toate, nu avem dreptul sa le irosim vietile. Copiii, miresele, mirii si abia iesitii din adolescenta care au murit atunci nu ne dau voie. Sa nu uitam asta niciodata, caci le suntem datori. Datori sa cladim noi insine lumea aia pe care au visat-o ei, macar in parte, macar in timpul vietilor noastre latite la nesfarsit, macar pentru copiii nostri daca noi nu vom reusi sa facem asta in timp util.

Datori!

Share →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card