Vorbeam deunazi de dinozaurii din presa care isi plang singuri de mila in fata nemilosilor patroni care vor sa adauge o eticheta cu pret gandurilor lor.

Cristian Tudor Popescu revine pe tema data, intr-o melodramatica insailare de cuvinte in ziarul pe care pana mai ieri il conducea. Insemnare din care reiese extrem de puternic aversiunea domniei sale fata de progresul tehnologic, caci fara sange albastru de pix nu iti poti asterne, fireste, gandurile. Ca sa si ramana.

Lasand la o parte mirarea ca un scriitor de SF are la frageda varsta de 51 de ani o astfel de aversiune fata de un simplu suport tehnic (eu as zice de exemplu ca mina albastra de pix socialist este o violare a nobletii cernelii de stilou, da’ in fine…), si ca isi justifica neputinta de a vinde un ziar prin simpla pasare a unei vine imaginare asupra pixelilor, nu m-am putut abtine sa nu zambesc.

Pentru ca fraza asta m-a lasat masca: “De astăzi mă întorc la cuvânt. La cuvântul cu miros, cu carne, cald sau rece, la cuvântul făcut din pix, care lasă sânge când e tăiat, nu făcut din pixeli, ca să apară şi să dispară incinerat instantaneu pe display fără să lase vreo urmă că a existat.

Mai nene. Domnule. Tovarase. Cum vrei tu. Dumneavoastra.

Cuvintele miros doar cand iti pute gura. De obicei dupa ce ai mancat atat rahat incat ai ajuns sa crezi ca e caviar. Sau invers. Cuvintele n-au sange, oamenii care le rostesc au. Iar unii si l-au galgait pe gura afara de prea mult bine intr-o epoca in care se plantau flori intr-o anume piata, cu batele, in timp ce altii scriau cu pixul aprobator.

A da vina pe suportul tehnic pe care ne asternem cuvintele si a pretinde ca refugiul in scriitura pe hartie ar avea ceva nobil este cea mai penala scuza auzita de mine vreodata. Nu ca ar conta ce cred eu. Nu ca ar conta ce cred zecile de mii de tineri prostiti sa creada ca liderii de opinie din Romania chiar cred ce spun. Dar macar, mai oameni buni… Tuca, CTP, Turcescu, samd…

Gasiti-va alte scuze, ca la un moment dat veti ajunge sa nu le mai credeti nici macar voi.

Pentru urmatoarele decenii, cuvintele vor fi asternute pe suporturi magnetice sau optice. Si vor fi afisate din mii de pixeli, si citite ca atare. De ramas, ele vor ramane in constiinta celor care le citesc, indiferent cum. Le poti si tipari, daca au intr-adevar valoare. Le poti pune pe suporturi de plastic cu foita de aur, daca vrei ca si generatiile viitoare sa le citeasca. Dar mai ales… le poti imprima in mii si mii de oameni, atunci cand vrei intr-adevar sa schimbi ceva. Si acele cuvinte sunt cele care conteaza, pentru ca ele misca ganduri. Sentimente. Oameni.

Ca sunt asternute pe hartie cu pixul, stiloul, tiparnita, imprimanta, ca sunt afisate pe ecran si date mai departe in cinci minute la mii si mii de oameni, ca sunt stocate sau sterse, ca sunt rostite sau facute din mii de semne… asta e mai putin important. Important e sa te faci auzit. Daca ai intr-adevar ceva de spus.

Refuzul de a folosi computerul, internetul si mijloacele moderne de exprimare este comparabil cu refuzul unui poet de a-si citi poeziile altundeva decat in odaia proprie, pentru cei trei prieteni ai sai. La radio, de pilda. Un astfel de refuz n-are nimic a face cu talentul, ci mai degraba cu lipsa sa.
Hai sa-l impuscam nitel pe Gutenberg, ca de la el a pornit totul, fir-ar sa fie!

ps. Prin 2070, cand oi fi si eu de mult oale si ulcele, stranepotii nostri vor putea sta de vorba cu personaje virtuale care ne vor fi mostenit personalitatea, gandirea, cunostintele si stilul de a fi.

Caci peste cativa ani va incepe marele salt inainte al speciei umane, saltul prin care cunostintele fiecaruia, gandurile sale de zi cu zi – in masura in care sunt asternute in scris, vor fi stocate si implementate intr-un sistem cu inteligenta artificiala capabil sa creeze personaje virtuale care sa ne reprezinte, intr-o lume virtuala. Exista puterea de calcul, mai trebuie doar software-ul.

Si care personaje, de ce nu, sa ‘traiasca’ vesnic, ca imagini fidele ale noastre, cu absolut toate cunostintele pe care am considerat necesar sa le transmitem mai departe. Si cu care sa stai de vorba. Asa ne vor putea cunoaste si cei pe care noi nu vom fi apucat sa-i vedem. Trist? Hm… N-as zice. In fond suntem in primul rand niste masini care stocheaza informatia electrochimic. Cand murim, aceasta informatie se pierde, si ramane doar ce am apucat sa rostim sau sa scriem. Si e pacat.

Si eu m-as fi bucurat tare mult sa stau de vorba, fie si virtual, cu bunicul meu pe care nu l-am apucat, cu strabunicii mei, si cu nenumarati alti stramosi. In fond am invatat o viata intreaga despre atatia idioti care au oprimat aceasta lume, dar nu stiu nimic despre stramosii mei. Gandurile lor, sperantele lor, vietile lor. Doar niste nume, si alea de max 2-3 generatii. Si atat.

Iata ca generatiile care vor veni vor avea aceasta posibilitate. Imposibila daca cuvintele ar fi asternute in continuare doar pe hartie. Dar chiar si noi avem astazi posibilitatea de a impartasi gandurile noastre cu lumea. Fiecare dintre noi. Prea multa galagie? Fireste. Prea multa prostie exhibata? Fireste. Dar asta duce omenirea inainte, o leaga, ne ajuta sa ne descoperim lumea, sentimentele, gandurile. Unii altora.

Asta este doar unul dintre efectele ‘pixelizarii’ cuvintelor.  A mai fost discutia asta, cand au aparut camerele foto digitale. Nobletea filmului… versus raceala pixelilor. Si? Castigatorul disputei este usor de inteles.

Tagged with:  
Share →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card