Am scris de repetate ori pe subiectul Roșia Montană. Mă rog, de câteva, căci nu mă obsedează. Am mai vorbit și despre maidanezi. Nu dau linkuri, cine mă cunoaște știe ce cred, cine nu și ține musai, poate da un search.

Dar am o problemă cu ce se întâmplă în mentalul colectiv român ori de câte ori vine vorba de aceste două probleme deja cronice ale României.

E bine că s-a ieșit în stradă în număr mare contra proiectului minier, fie și pentru că li se semnalează șmecherilor de la Guvern că opinia publică e cu ochii pe ei. Totuși, în afara amânării proiectului minier, ce anume se poate face în loc, din stradă? Am avut aceeași problemă cu Fânfestul și cu toate manifestările de solidaritate cu Roșia Montană.

Întreb și eu: ați vizitat personal Roșia Montană? Dacă da, ați cumpărat ceva de acolo? Ați adus vreun beneficiu financiar oamenilor de acolo? Dacă da, cât? 1 leu, 5 lei, 50 de lei, 500? Dacă nu, dar ați ieșit în stradă pentru salvarea ei (și foarte bine ați făcut), câți bani ați fi dispuși să puneți peste cuvintele voastre? 1 leu, 5 lei, 50 de lei, 500?

Căci Roșia Montană – și toată zona aia, care de fapt este uriaș de mare – nu se salvează cu sloganuri. Da, proiectele care amenință să distrugă ecosistemul de acolo (cât a mai rămas) pot fi amânate sau oprite prin ieșirea în stradă și e bine că se face asta. E un prim pas. Dar oamenii de acolo vor continua să nu aibă alternative. Casele vor continua să se dărâme. Oamenii vor continua să plece. Iar eu nu văd niciun plan coerent care să fie propus statului ca alternativă viabilă la ce se vrea a se face acum acolo de către RMGC.

Rosia_Montana_09

Singurul loc din care puteai cumpăra ceva din Roșia Montană în urmă cu trei ani.

Asta nu înseamnă că ele nu există, cine vrea să citească pe tema dată are de unde. Unele dintre ele sunt la nivel de schiță, altele sunt poate mai avansate, dar eu unul nu am văzut până acum un plan alternativ coerent, măcar de natura propagandei RMGC sau a ce a făcut până acum RMGC acolo. Un plan care să zică: uite, investim 5 milioane de euro și creăm 150 de locuri de muncă. Și apoi altele. Un plan care să zică: investește 50 de euro pe an și salvezi Roșia Montană. Da, e bine că s-a ieșit în stradă, e bine că se dau like-uri pe Facebook și se fac valuri, însă rămâne situația în care proiectul se blochează și nu se pune nimic în loc. Și nu se pune, pentru că nu există nici măcar ca plan. Nu schiță, atenție, ci plan!

Sunt peste 111.000 de oameni care au dat like paginii de includere a Roșiei Montane în UNESCO. Mă număr printre ei. Dar câți dintre voi ar fi dispuși să își pună banii acolo unde își pun cuvintele? Câți ați fi dispuși să aduceți un influx de capital zonei, vizitând-o, sau să contribuiți la un fond de salvare a ei prin sprijinirea activităților alternative? 50 de euro de căciulă ar însemna 150 de locuri de muncă acolo. Din alea sustenabile (artizanat, pensiuni, ferme etc)

Până atunci, regret, dar oamenii zonei – nu doar cei din Roșia, ci din toată zona – vor privi mineritul ca pe singura sursă de venit. Iar ei se vor uita la televizor și vor vedea cum bucureștenii, vasluienii și clujenii au ieșit în stradă ca să nu aibă ei locuri de muncă. Asta e trista realitate.

Și dacă tot am vorbit și de maidanezi și de eterna lor poveste, două cuvinte, căci se aseamănă cu grija noastră față de Roșia Montană. Multe vorbe, puține fapte. Sunt vreo 50.000 de câini fără stăpân în București. Sunt vreo 500.000 de iubitori de câini în București, dacă ne gândim că doar unul din patru bucureșteni ar iubi câinii. Dacă măcar unul din zece dintre aceștia ar adopta mâine un câine de pe stradă, tot mâine s-ar termina cu povestea câinilor vagabonzi atât de mult iubiți de sutele de mii de bucureșteni. Dar nu știu cum se face că ei tot de la magazin își iau câinii, ba sunt foarte surprinși când li se propune să-i castreze.

Așadar, din punctul meu de vedere, rămâne cum am stabilit. Roșia poate muri liniștită, căci ori cu mina, ori fără mină, viitor n-are. La fel și cu câinii de pe stradă. Noi să fim sănătoși.

PS. și ca să nu se agite cineva degeaba, da, am fost la Roșia și am cheltuit maximum 30 de lei pe produse de acolo, pentru că nu aveam ce să cumpăr – nu era nimic de cumpărat. Aș sprijini oricând un plan coerent de investiții în zonă.

Și da, am scos de pe străzi împreună cu soția mea cel puțin 12 câini vagabonzi în ultimii 13 ani și am prevenit apariția a altor 20. Mai precis, ea a făcut asta, eu doar am asistat-o. Nu e atât de greu pe cât pare.

Tagged with:  
Share →

4 Responses to Roșia Montană are și ea maidanezii ei

  1. [...] Bonus, de citit: Câteva cuvinte despre Roșia Montană, Roșia Montană este doar un simbol, Cum s-a vazut protestul “Rosia Montana” in social media, Roșia Montană are și ea maidanezii ei. [...]

  2. Claudiu says:

    Eu sunt unul care am fost, am dat bani pe cazare, pe mancare in zona, si as vrea sa traiesc acolo daca nu s-ar face proiectul. As vrea sa imi iau o casa si sa o dezvolt si sa ma implic in comunitate.

    Cand vrei un loc de munca, te duci si in creierii muntilor pentru el. Nu stai si plangi ca vrei locuri de munca, “sa vina compania sa ne dea locuri de munca!”. Te duci la Alba, la Campeni, caci se poate, sunt busuri. Unii de acolo asa fac si nu se mai plang.
    Parca ii aud pe oameni, care de altfel striga nu din vina lor, ci a autoritatilor mizerabile.”Noi suntem mineri din tata in fiu si asta facem”, “vrem minerit, ca uite, aici de pe vremea romanilor se exploateaza aur”. Ok, vrei minerit, ia dalta si ciocanul si intra in mina. Dupa 17 ani de exploatare a companiei, o sa mai vrei sa fii miner. UNDE? Unde ca tocmai ti-ai darmat toti muntii din zona, doar ca sa ai un loc de munca (mai specializat, mai putin specializat).

    Atata timp cat autoritatile locale baga bete in roate potentialelor companii mici (o pensiune, o farmacie, orice cacat mic s-ar face acolo), nu poti spune ca e vina celor care sustin includerea comunitatii in UNESCO. Sa fim seriosi, RMGC-ul a aruncat cu bani in stanga si in dreapta autoritatilor astfel incat, oamenii aia sa fie nevoiti sa ‘cerseasca’ dupa locuri de munca. Daca vrei sa spun de ce sunt impotriva proiectului, o pot spune, doar sa imi spui.

    P.S NU o sa vina societatea civila sa spuna “o sa investim 5 milioane de euro”, ca nu au de unde, insa pot trage sfori la autoritati sa dezvolte zona si sa unga rotitele alea in asa fel incat satul sa nu stea pe loc. Exista insa o chestie interesanta, numita “adopta o casa”. Un program ce ofera locuri de munca unor oameni din zona, dezvolta constructiile (ma refer aici la fabricarea varului, nuielelor, materialelor de constructie de baza) din care se restaureaza la adevarata valoare monumentele din sat. Nu cu caramida, nu cu beton armat.

  3. admin says:

    @Claudiu foarte interesantă ideea cu „adoptă o casă”. Se pot face multe cu acest gen de programe. Scopul articolului meu este să provoc la o discuție despre alternative, să nu rămânem la sloganuri. Mulțam!

  4. Claudiu says:

    Foarte corect, dar cred ca sunt si altii ca mine care vor sa faca ceva acolo. Chiar nu cred ca o zona din Apuseni, oricare ar fi ea, sa nu o poti ridica. E clar ca oriunde te-ai duce trebuiesc investitii. Dar ele vin, caci uite, la Rosia Montana, Banca Europeana de Investitii a spus ca RM este una din cele 7 periclitate zone ale Europei.
    Bine ca o dam pe 3 lei si dam locuri de munca pe 17 ani. NOT. Oricum, problema mea cea mare este legata de propunerea legislativa, care e o mizerie. Nu mai spun de documentele secrete ce au aparut la RiseProject, care arata multe multe nereguli in legatura cu compania. Aici sunt problemele reale. Dupa astea, mai vedem cum e cu cianura. Deposedarea de proprietate privata, plata de catre minvest a oricarei problema de mediu, ma face sa spun NU. Alternative eu spun ca gasim, atat timp cat nu lasam balta totul dupa ce ar pleca aceasta companie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card