Acum vreo șase mii de ani, sau chiar mai bine, răsunau sunetele topoarelor cam peste tot în spațiul carpato-danubiano-pontic. Nu, strămoșii lui Verestoy-Drujba lui Dumnezeu nu apăruseră încă pe aceste meleaguri, pentru asta trebuia să mai treacă vreo 5 milenii, dar și ai noștri se descurcau de minune, fără ajutor din afară. De ce au tăiat timp de peste 1200 de ani echivalentul unui sfert din pădurile de pe teritoriul patriei nu putem ști cu exactitate, ce știm e că își construiau case, pe care le ardeau în mod regulat la câțiva ani diferență, iar cum temperaturile de la interior atingeau și 1200 de grade Celsius, cantitatea de lemn necesară era, pur și simplu, uriașă.

Cercetătorii români asemuiesc efortul depus de cultura Cucuteni, care acoperea la noi Moldova de dincoace și de dincolo de Prut până hăt, spre inima Ucrainei (dar și în sud veți regăsi același obicei), cu efortul construirii piramidelor. Atât de frate cu codrul era preromânul, încât își petrecea cam 30-40% din timpul vieții sale de adult cu tăiatul și transportatul lemnelor, apoi cu folositul acestora la construitul caselor, dar și la pregătirea ceramicii uluitor de frumoase (tot prin ardere), doar ca, la final, să le strângă pe toate la un loc, să umple casele de lemne și să le dea foc, probabil cu ocazia unui deces, realizând astfel un fel de casă eternă pentru răposat, dotată cu tot ce trebuia.

Repetați asta timp de 1.200 de ani în peste 3.000 de așezări și aveți imaginea unei populații obsedate de eternitate cel puțin la fel de mult precum mesopotamienii și nord-africanii despre care am învățat atâtea. Din păcate, această obsesie i-a și sărăcit, cel mai probabil pădurile fiind din ce în ce mai îndepărtate de așezări, iar tot acest efort colosal de transcendență prin foc i-a ars în cele din urmă cu totul din istorie.

N-are cine să ne spună sau să verifice în amănunt toate acestea, pentru că e mai ușor să privim cinci catralioane de documentare despre Egipt și Insula Paștelui (unde, apropo, același stil de defrișare avea drept scop construirea celebrelor statui, cu același rezultat, distrugerea insulei), decât să avem măcar unul (și bun) despre cei al căror ADN îl mai purtăm încă, fie și într-o cantitate neglijabilă, în sânge.

Avem însă urmași vajnici ai acestor preistorici, care însă nu mai urmăresc niciun fel de transcendență. În epoca lui Acum, ei găsesc tot mai des modalități prin care să asigure generațiilor viitoare un deșert apocaliptic – de la defrișări în creierul munților, la gropi de gunoi construite în cele mai frumoase locuri din țară, de la distrugerea unor ecosisteme întregi prin lucrări masive de îndiguire și minerit exterior, la noi și noi tehnologii prin care ne putem otrăvi subsolul și apele, toate în numele progresului economic și independenței energetice.

627x0-598x396

Edilii care au aprobat, indiferent de culoarea lor politică (pentru că aceste cârdășii mafiote dublate de incompetență sunt transpartinice) ridicarea unei gropi de gunoi în inima Bucovinei, ba încă pe unul dintre cele mai frumoase drumuri din țară, nu au niciun fel de tresărire, nu doar transcedentală, dar nici măcar a unei rămășițe de bun-simț. Această mârșăvie este rapid mascată în sintagmele noului limbaj de lemn – „depozit ecologic” și tot la fel vor și alții să mascheze alte mârșăvii în cuvinte cât mai eco, poate-poate le-or spăla mizeria. Pentru că e plină țara de ele.

Aș vrea să sper că acest jaf cu drujbele și excavatoarele se va întoarce împotriva celor care-l practică. Din păcate, deși micul furtișag de lemne din pădure este la modă și printre țăranii de rând, un astfel de jaf, făcut acum și pe bani europeni , nu este la îndemâna celor pe care îi tot acuzăm că se plâng că i-a bătut Dumnezeu cu inundații – „păi n-ați tăiat tot voi pădurile?”. Nu, dimpotrivă, de cele mai multe ori ele sunt puse la pământ și înlocuite cu proiecte halucinante tocmai de către indivizi care nu au nici cea mai mică intenție de a trăi în zonă, ci doar să încaseze banii și să plece cât mai departe posibil.

De la deputații care declarau cu o nesimțire incredibilă că vor să poată construi pe 100% dintr-un teren forestier „ca să fim în inima naturii” (da, ca un cuțit), până la toți debilii din Bucovina care au ridicat din umeri privind cum se înalță falnic un buboi care va distruge întreaga zonă, graba asta a românilor (și a naționalităților conlocuitoare) de a-și distruge propria țară are, se pare, rădăcini vechi, foarte vechi.

Dar, tot așa cum dispariția cucutenilor a fost, cel mai probabil, răsplata violului susținut asupra naturii, tot așa ar trebui să procedăm și astăzi cu descreierații care pun natura la pământ. Vorba cuiva, cea mai mare pedeapsă nu ar fi un pluton de execuție, cum îmi imaginam eu, ci faptul de a fi obligați să locuiască fix acolo, unde au distrus totul în jur, printre gunoaie și trunchiuri tăiate de copaci.

Dragi bucovineni, nu puteți propune o lege care să-i oblige pe toți primarii, consilierii locali și județeni, prefecții și miniștrii care au aprobat groapa de gunoi din vârful munților să-și mute casa chiar acolo, la groapa de gunoi, și să-și ducă zilele fix în cancerul pe care l-au ridicat, la propriu, la cer? Dragi autorități, cât vă va lua până să vă autosesizați cu privire la acest jaf incredibil și să-i mutați pe responsabili, dacă nu în groapa de gunoi, măcar în pușcărie?

Asta, dacă nu cumva sunteți complici, prin inacțiune… Vorba ceea, ca-n codru…

Tagged with:  
Share →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card