Spunea cineva deunazi ca moartea face ca totul sa fie irelevant. Nu conteaza ca ai fost bun sau rau, ca ai miscat munti sau ca nu ti-ai miscat fundul de pe scaun, ca ai iubit sau ai fost urat, ca ai fost bogat sau sarac, de murit murim toti la fel iar dupa ceva ani nici nu-si mai aminteste lumea de noi.

Normal, daca gandesti asa poti ajunge usori sa te deprimi. Mai ales ca cele de mai sus sunt un adevar imposibil de combatut, oricate teoretizari si argumentatii am gasi noi. Noi nu ne mai aducem aminte numele strabunicilor nostri, daramite sa mai si stim daca au miscat munti sau daca au stat pe scaun, daca au iubit sau au fost urati, daca au fost bogati sau saraci – prea putine mai razbat pana la noi. In putinele cazuri in care am avut stramosi celebri, vom sti doar ce a reflectat presa despre ei sau ce au dorit ei sa lase in urma lor ca imagine proprie – asta nu inseamna ca vom sti cu adevarat cine au fost ei.

Culmea e ca – atat cat esti in viata – a sti cu adevarat cine esti e cel mai important lucru din lume. Mai important decat banii, mai important decat frumusetea, faima sau aprecierea celorlalti. Insa doar tu insuti poti sti cu adevarat cine esti, iar asta nu se face asa, de azi pe maine, ci dureaza si mai ales necesita un efort de concentrare: sa incerci sa intelegi de ce esti cum esti, ce e bine si ce e rau la cum esti si mai ales daca merita efortul sa schimbi ceva la ceea ce esti. Nu inseamna sa o dai in obsesii, ci doar sa te opresti putin din alergat si sa te intrebi de unde vii ca sa stii incotro ar fi bine sa te indrepti.

Daca iti aduci aminte cum alergai impreuna cu gasca de baieti si fete in copilarie, poate cand furati mere acre din curtea de vizavi, sau poate cand te jucai cu cornete sau aruncai cu petarde si apoi fugeai de rupeai pamantul razand cu gura pana la urechi, daca iti aduci aminte cum te-ai infiorat pentru prima data cand ai remarcat o fata sau cum ai reactionat prima data cand un baiat ti-a acordat un alt fel de atentie, vei remarca un lucru simplu: ti-ai cautat de la inceput, instinctiv, un rol in cadrul gastii, un rol in acord cu personalitatea de care inca nu erai constient. Ei bine, de-a lungul timpului vei vedea ca exact in acelasi rol te vei fi simtit cel mai bine, iar daca ai reusit cumva sa-ti construiesti cariera si celelalte alegeri din viata in acord cu acest rol vei fi impacat cu tine. Daca nu, vei simti mereu ca ceva lipseste, ca ceva e nelalocul lui.

Sunt prea multi oameni care joaca roluri impuse de altii, doar pentru ca nu stiu cine sunt ei cu adevarat.

Daca in copilarie ai fost un pustiulica uratel, timid si fara dexteritate, sunt sanse foarte mari ca astazi sa fii un tip sarcastic si misogin, care a reusit sa ajunga la succes prin negarea in altii a calitatilor care ii lipsesc tocmai lui. Daca erai printesa clasei si toate fetele te invidiau pentru cum arati, sanse sunt sa fii acum o secretara blazata si deja putin trecuta, sau pe un post de pseudo-management pentru care de multe ori trebuie sa-ti pui fundul la bataie. Daca erai batausul clasei si te-ai bazat mereu pe forta fizica pentru a rezolva problemele, ai esuat cel mai probabil in Politie, pe post de bodyguard sau in cel mai bun caz in middle-management la o firma de constructii. De multe ori insa ai rupt-o dramatic cu copilaria si ti-ai ales un rol pe care il tot joci si joci si joci, de ai ajuns sa crezi ca esti chiar tu.

De multe ori nu alegerile pe care le facem in copilarie ne dicteaza restul vietii ci personalitatea noastra care ne-a determinat sa facem acele alegeri. Daca nu ne-am dat seama ca anumite obstacole din copilarie erau de fapt oportunitati (timiditatea, lipsa fortei fizice, lipsa frumusetii fizice) iar anumite avantaje din copilarie erau de fapt obstacole (indrazneala, puterea fizica, frumusetea etc), am cazut cel mai probabil in capcana de a ne confunda noi insine cu tusele cele mai groase ale personalitatii noastre, ignorand de fapt ca pe dinauntru noi suntem altfel si ca putem face cu mult mai multe.

Cei din jurul tau – cei care tin la tine – vor incerca sa inteleaga cine esti, dar asta nu inseamna ca vor si reusi – pentru ca in permanenta intre fiinta care pari ca esti si cea care esti cu adevarat sunt mai multe straturi, iar complexitatea este atat de mare incat uneori doar o nuanta poate schimba totul. Multi nu se inteleg nici macar pe ei insisi, iar asta e chiar o drama, caci traiesc in permanenta singuri cu un strain de care fug tot timpul – propria lor persoana.

Iata de ce unii se mira teribil ca un tip misogin si agresiv la nivel verbal poate fi in acelasi timp foarte tandru si sensibil in viata de familie; sau dimpotriva, ca un tip atent cu femeile si politicos in public poate deveni o bruta nemernica in privat. Ca o femeie care aparent le are pe toate – bani, frumusete, cariera – ajunge acasa si se prabuseste intr-un lac de lacrimi pentru ca nu le mai poate duce, sau o alta care e grasa si timida duce o viata exceptional de misto, inconjurata de prieteni buni si de lucruri care ii ofera fericire.

Totusi, diferenta asta dintre rolurile jucate in public si ceea ce este persoana fiecaruia in interior poate duce treptat la depresie, la insingurare, la manii, la sinucidere chiar. Stiu din pacate destui care traiesc in propria lor coaja, prefacandu-se fericiti sau multumiti de viata dar rosi pe dinauntru de un sentiment de gol absolut – ii vezi mai tarziu pe la 50 de ani deja acriti, cu obrazul gros, excesiv de preocupati de cariera, de bani, de sex sau de alte obsesii-substitut care deja le-au inlocuit viata reala. Iar cand ajung acasa sunt goi, singuri si demni de plans. Si de ce? Pentru ce?

Dimpotriva, stiu iarasi destui care traiesc fericiti chiar si atunci cand sunt coplesiti de probleme, chiar si atunci cand se pare ca viata traita e extrem de departe de viata visata.

De ce e asadar important sa stii cine esti? Si mai ales sa traiesti in armonie cu ceea ce esti?
Pentru ca e singurul lucru cu adevarat relevant din viata ta.

Si cum viata ta e al naibii de scurta si irepetabila, ar fi chiar cumplit de irelevant daca ai trai de fapt viata altcuiva, cu care tu ai prea putina legatura.

Asa ca mai lasati-le incolo de cariere, de gadgeturi, de fițe, de afaceri, de lupte politice, de certuri in familie sau de goana dupa faima si incercati sa va traiti viata in acord cu ce ati simtit ca vreti sa fiti inca din copilarie. Va ia fix 30 de minute sa va amintiti, chiar daca apoi e nevoie de mult mai mult timp sa si puneti in practica. Spre deosebire de stramosii de care nu mai stim nimic, despre copilaria noastra stim tot – numai sa vrem sa ne amintim cum eram si ce doream sa fim. Apoi sa actionam in consecinta.

Restul e doar goana dupa vant.
Irelevant.

ps. unul dintre visele mele din copilarie era sa calatoresc in intreaga lume, sa ajung la Capul Nord, in Tara de Foc, la Vladivostok, in Nepal si in Anzi. De miercuri incolo plec impreuna cu jumatatea mea buna catre Capul Nord. Voila, se poate. :)

Tagged with:  
Share →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card