Spuneam înainte de alegeri că oricine va deveni președinte va avea o misiune foarte delicată, pentru că România se află într-o zonă de nisipuri mișcătoare, una care are mai puțin de-a face cu politica noastră dâmbovițeană și mult mai mult cu ceea ce se întâmplă în lume și mai ales în regiune.

Iar ceea ce se întâmplă în regiunea noastră imediată poate constitui atât o oportunitate uriașă pentru România, dar și o amenințare la înseși fundamentele statului român modern.

În Turcia, guvernul tocmai a reținut circa 30 de jurnaliști incomozi, dar și polițiști, procurori și oameni de afaceri legați de mișcarea Gülen, foarte critică la adresa AKP (partidul de guvernământ) și a președintelui Recep Tayyip Erdoğan. Măsurile vin la capătul a mai multor luni în care, înfuriat pentru apariția în mass-media a detaliilor unui imens scandal de corupție care îi implica asociații și chiar familia, președintele Erdoğan a instrumentat epurarea poliției și a instituțiilor statului de mii de funcționari bănuiți că sunt asociați mișcării Gülen, foștii săi aliați islamiști.

Protestele Uniunii Europene și Statelor Unite au căzut pe urechi surde: „Nu ne interesează ce ar putea spune UE, dacă UE ne acceptă sau nu ca membri, nu avem nicio preocupare în acest sens. Vă rog frumos să vă păstrați părerile pentru voi înșivă.”, acesta a fost răspunsul extrem de dur al președintelui Erdogan la criticile vesticilor.

Dacă Turcia se islamizează și renunță treptat la valorile libertății individuale și ale modernității, îndepărtându-se tot mai mult de Uniunea Europeană, o face pentru că are creștere economică, iar oamenii de rând sunt dispuși să închidă ochii la excesele autorităților sau chiar să le privească cu ochi buni – în definitiv, succesul economic merge mână în mână cu ordinea unui stat mai dur, cu tente din ce în ce mai fasciste, în acceptarea unei noi identități clădite cu atenție de guvernanții turci.

Ungaria, aflată chiar mai aproape de noi, traversează o perioadă la fel de turbulentă, în care manifestațiile în stradă au loc aproape zilnic, dar nu reușesc să prindă o amploare semnificativă, una care să combată cu succes excesele autoritare ale guvernării lui Viktor Orban, cel care în anii 90 era mult-iubit de occident, iar astăzi este un paria între toți șefii de stat din Uniune, fiind un admirator declarat al lui Putin, al lui Edorğan și al capitalismului de stat promovat de comuniștii chinezi (știu, sună ca naiba, dar așa stau lucrurile).

Ca să cităm și din domnia sa: “Ungurii au salutat democrația iliberală. Conceptul de echilibru între puterile statului este o invenție a Statelor Unite pe care mediocritatea intelectuală a Europei a decis din oarece motive să o adopte și să o folosească în politica europeană.”  Apropo, democrația iliberală de care vorbește președintele Ungariei este practic un capitalism nedemocratic, unul în care cei aflați la putere pot invoca mereu rațiuni de stat pentru a limita drepturile individuale și a guverna cu mână de fier, prin numiri politice la toate nivelurile aparatului de stat.

Evoluția PIB pe cap de locuitor, la paritate

Evoluția PIB pe cap de locuitor, la paritatea puterii de cumpărare

E adevărat, economia Ungariei își revine după doi ani în care nu i-a fost deloc bine, ne spun oficialii maghiari, însă investițiile străine au scăzut drastic în țara vecină, iar rata sărăciei a urcat la 27%, comparat cu 12% în Polonia. O comparație între creșterile economice ale acestor două țări ne arată cât de mult a pierdut Ungaria în urma politicilor din ultimii patru ani cu Orban, față de Polonia. Sau chiar și față de România.

Modificările făcute în legea electorală pentru a păstra puterea și faptul că deține deja controlul masiv asupra presei i-au determinat pe observatorii internaționali ai alegerilor de anul acesta să acorde Ungariei aceeași notă ca și în cazul alegerilor din Rusia: „libere, dar nu și corecte”. Aparatul său de manipulare și-a dovedit limitele în ultimele două luni de manifestații în stradă ale opoziției, popularitatea sa scăzând cu o treime, însă Orban are un mandat aproape întreg în fața sa, în timp ce partidele opoziției sunt divizate și nu inspiră încrederea protestatarilor.

Ucraina este un stat falit din toate punctele de vedere, doar iarna rusească fiind cea care va împiedica manevre militare de mare anvergură de o parte sau de alta. Vedem la primăvară, însă până atunci statul vecin are obstacole enorme de depășit pentru a-și păstra statalitatea, iar nu doar coerența internă. Inabilitatea Uniunii Europene de a veni în ajutorul Ucrainei cu un pachet masiv de ajutor arată și faptul că politicienii vest-europeni încă nu au priceput care este jocul final al Rusiei în privința acestei țări.

Moldova a scăpat la mustață de o orientare spre est, însă drumul în față este foarte lung, iar în lipsa unei susțineri în primul rând financiare din partea României și a Uniunii Europene, nu va fi în stare să fie suficient de bine consolidată până în primăvară, când jocurile rusești vor reîncepe, la capătul unei ierni care sperăm că nu va fi una foarte dură.

În fine, Bulgaria traversează o perioadă delicată din cauza stagnării economice și a presiunilor la care este supusă de Rusia (anularea proiectului South Stream, în urma deciziei lui Putin de a construi o conductă spre Turcia, dar și declarații belicoase din partea oficialilor ruși, inclusiv Medvedev) – e suficient să te uiți pe cifrele economice și să vezi că bulgarii au luat startul în Uniunea Europeană doar puțin în spatele nostru ca nivel de trai, dar azi sunt la mai multe lungimi distanță în spatele nostru. Cum o veste proastă nu vine niciodată singură, investițiile străine au scăzut cu 38% anul acesta, iar ratingul de țară tocmai a fost retrogradat la stadiul de „junk” (BB+ față de BBB-).

Din punct de vedere economic, România ultimilor patru ani nu a evoluat la fel de slab ca Moldova, Bulgaria sau Ungaria, și nici la fel de catastrofal ca Ucraina, având chiar o evoluție mai constant crescătoare decât Turcia. Evident, diferențele dintre noi și țările mai bogate din regiune există în continuare, dar am recuperat, fie și puțin, față de ele. Este meritul guvernelor din ultimii patru ani că, indiferent de culoarea politică, au reușit cel puțin să nu sufoce economia românească și să nu o destabilizeze. Ratingul său cu grad de investiție (BBB-) și faptul că se află acum pe locul trei, după Polonia și Cehia, în topul țărilor est-europene recomandate investitorilor vin să întărească poziția sa în regiune.

Din punct de vedere democratic, comparat cu ce se întâmplă în aceste țări, România a trecut milimetric de alegerea unui președinte care promitea să o ia – voluntar sau nu – pe calea omologilor săi turci și maghiari. Lipsa de respect față de lege, manipularea sistemului politic și mediatic pentru a se menține la putere, numirile politice efectuate la toate nivelurile, toate acestea au existat, dar într-un grad semnificativ mai mic decât în țările sus-menționate, chiar și sub actualul președinte, și ar fi continuat să fie exacerbate de aparentul său nemesis, care a procedat fix la fel acolo unde i-a permis funcția.

Însă faptul că românii au dejucat acest plan a venit ca o surpriză pentru toți jucătorii politici – ba chiar și pentru europeni și americani. Brusc, ne-am trezit cu o victorie cu care nu știm încă foarte bine ce să facem. Replierea extrem de rapidă a guvernanților într-o zonă de penitență publică este doar una de fațadă, dar problema rămâne profundă: nici cei cărora românii le-au oferit victoria politică nu sunt mai breji. Dimpotrivă, există marele pericol ca președintele să fie teribil de naiv, așa cum s-a mai întâmplat în 1996, iar revenirea la putere a unei opoziții nereformate ar fi chiar mai toxică pentru ideea de democrație în România decât menținerea la putere a unui PSD intrat în vrie.

Nu avem în acest moment pârghiile necesare pentru a forța politicienii români să nu mai facă rău țării, dar președintele nou ales are aceste pârghii. Ele nu se numesc nici „președinte jucător”, nici coterii cu serviciile secrete, nici manevre pentru a-și numi adulatorii în posturi cheie, așa cum a practicat actualul președinte. Ci vorbesc în primul rând de impunerea unui dialog real între societatea civilă și autorități, moderat de președinte. De monitorizarea atentă a derapajelor anti-democratice ale guvernanților și de preocuparea ca însăși opoziția să fie curățată de toate lichelele care sunt încă bine înfipte acolo.

Misiunea președintelui este aceea de face ca prosperitatea economică să nu fie un fals indicator al performanței unei guvernări, în măsura în care prăpastia dintre săraci și bogați se accentuează, libertățile individuale sunt date uitării, iar naționalismul și izolarea sunt exacerbate. Misiunea lui este să se înțeleagă cu prim-ministrul pentru a integra cât mai puternic România în Uniunea Europeană, mai ales la nivel instituțional, dar și la nivelul mentalităților – există o singură cale pentru România, iar aceasta este adoptarea pe scară largă a valorilor europene: toleranță, economie liberă, dreptul la asociere, dreptul la protest, dreptul la opinie, limitarea implicării statului în viața privată, egalitate în fața legii, integrarea minorităților, iar nu excluderea lor prin hrănirea prejudecăților.

Românii i-au dat un mandat clar președintelui, iar acesta este să forțeze clasa politică să se reformeze în profunzime, să renunțe la cei implicați în dosare de corupție și să promoveze valori, iar nu păpuși politice noi sau deja învechite. Apoi să facă un proiect de țară transpartinic, care să fie dus, într-un fel sau altul, la capăt, cu termene și evaluări precise. Ăsta e lucrul pe care trebuie să-l înceapă cu bine, și încă foarte repede, până când „România lucrului bine făcut” nu devine doar o lozincă goală de conținut.

Dacă guvernanții vor înțelege că avem o oportunitate formidabilă – aceea de a atrage fondurile care fug de țările nesigure din jur, aceea de a da o lecție de democrație și libertate popoarelor din jur, aceea de a deveni țara cu adevărat europeană din această regiune și de a ne dezvolta durabil, atunci următorii cinci ani vor fi, probabil, cei mai importanți și mai buni din primul sfert de secol XXI. Putem accelera formidabil dezvoltarea României, pentru că suntem puși de istorie într-o poziție favorabilă. Și abia atunci vom putea fi mândri.

Dimpotrivă, dacă totul se va rezuma la veșnica luptă politică, cu forțări de alianțe de compromis și cu pseudo-soluții politicianiste, cu partide în continuare populate de corupți și incompetenți, cu ignorarea societății civilie, România va ajunge foarte repede în situația în care economia o va lua în jos, iar în spectrul politic din care lipsesc astăzi extremele se va coagula tot ce e mai periculos pentru nația asta. În contextul regional tot mai acid, asta ar fi o dramă, o tragedie, pentru că pierderea încrederii în democrație este una de durată, iar reparațiile în urma unui sistem autoritar sau dictatorial se fac greu.

Decizia vă stă în față domnilor. Suntem cu ochii pe voi.

Tagged with:  
Share →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card