Un foarte interesant articol despre asaltul noilor tehnologii asupra creierului m-a facut sa ma gandesc la una dintre amenintarile preferate ale adultilor atunci cand isi surprind copiii… abuzand de ei insisi ;) : bai! o sa orbesti!

Treaba cu Twitter sta asa (presupun insa ca veti citi acel articol, este exceptional scris): ca orice alta tehnologie web 2.0, adica una de comunicare catre o masa de oameni si a masei de oameni catre tine, Twitter are o chestie foarte buna: poate fi tinut cu usurinta in frau.

Normal, daca urmaresti 220 de oameni si vrei sa fii neaparat la curent cu tot ce spun/gandesc/scriu/whatever ei, atunci vei ajunge la o supraincarcare informationala. E aceeasi treaba ca si cu blogurile si feedurile RSS.

Dar daca iti limitezi numarul de surse de informare doar la cei care intr-adevar te ajuta in domeniul tau, sau iti sunt prieteni, Twitter este o unealta excelenta. Practic vei trai viata avand acces la doua duzini de creiere in plus, cu care vei vedea lumea prin tot atatia ochi. Dar e mai mult decat atat. Ea e o ultima expresie a lui web2.0, in trecerea catre ceva mai mult: web3.0.

Caci desi urmeaza fototwitter, videotwitter, si realtimevideotweeter in care vei putea urmari in timp real feeduri video de la o gramada de oameni, numarul de domenii si aplicatii de tip web2.0 incepe sa se limiteze. Web 2.0 a creat deja o imensa hidra cu milioane de ochi si de urechi, emitand online in permanenta. Dar problema ei sta chiar in perisabilitatea informatiei pe care o emite. Te orbeste cu prea multa informatie, dar iti lasa prea putina valoare in urma.

De ce au totusi un asemenea succes astfel de platforme?

Pai inca de cand omul cavernelor si-a gravat imaginea familiei si a trofeelor de vanatoare pe peretii pesterii, rasa noastra are o manie: aceea de a lasa informatie in urma sa. Manie insa neimplinita decat partial. Milioane de oameni au trait fara ca sa mai stie cineva fie si un gram de informatie despre ei.

Despre cei care au trait in urma cu 100 de ani, chiar din propria noastra familie, stim atat de putina informatie incat o putem rezuma in doua-trei cuvinte: numele si prenumele respectivilor. Informatie ramasa pe o cruce uitata intr-un cimitir.

Chiar si despre cei care ne-au murit in urma cu doar cativa ani putem transmite mai departe extrem de putina informatie: cateva poze, cateva inscrisuri, cateva amintiri… Oamenii aceia si-au trait viata, s-au nascut, au crescut, au iubit, s-au bucurat de viata, au experimentat viata si apoi au murit fara sa poata lasa in urma prea multa informatie. De aceea va si ramane atat de putin despre ei in urma lor.

Generatia noastra este prima care are posibilitatea sa lase in urma suficienta informatie pentru a alcatui un profil destul de exact al personalitatii fiecaruia. Asta va face trecerea la web 3.0, in care informatia aceasta incepe sa fie stocata permanent in conturi personale. Caci acum ea e stocata doar temporar. Twitterele noastre dispar dupa cateva zile. Blogurile noastre dispar daca nu mai platim hostingul. La fel si pozele si celelalte interventii ale noastre in internet. Intr-un orizont de 20 de ani, cam nimic din ce scriem acum nu va ramane, fie pentru ca ne pierdem interesul, fie pentru ca nu dorim noi sa ramana, fie pentru ca, mai degraba, nu-si da nimeni silinta sa le inregistreze.

Si e pacat, pentru ca de prea multe ori renuntam la a mai privi pe indelete un peisaj, si scoatem aparatul foto cautand cea mai buna compozitie pentru o poza pe care nu o vom mai privi decat 2 secunde in urmatorii ani. De prea de multe ori renuntam la a mai fi atenti 100% la cele povestite de iubita noastra pentru a scrie repede ceva pe blog sau pe alte chestii de ‘socializare’.

Si de ce le-ar inregistra? Pai simplu. Pentru ca genetica avanseaza, medicina avanseaza, capacitatea noastra de a prelucra informatie tehnologic si mental avanseaza, dar din pacate dupa ce tragem pe dreapta toata informatia acumulata in creierele noastre se pierde. Se pastreaza doar 0.001%, si aia daca am fost suficient de valorosi pe timpul vietii.

Acum valoarea e ceva relativ. Poti fi extrem de valoros in familia ta, dar sa nu contezi in universul mai larg. Poti fi extrem de valoros intr-un domeniu anume, dar sa fii complet asocial si sa treci prin viata ca si cand n-ai fi existat, ca si cand ai fi fost o abstractiune. Dar valoros fata de tine insuti vei fi in permanenta – cel mai valoros.

Totusi, din momentul in care informatia asta va incepe sa fie stocata in conturi personale care nu se vor sterge niciodata, din acel moment se va deschide usa catre ceea ce eu numesc web 4.0. 

Web 4.0, in care cineva inventeaza o aplicatie in care informatia din conturile personale este folosita la crearea unor avataruri capabile de interactiune intr-o lume virtuala. Ganditi-va la posibilitati. Vrei sa incepi o relatie cu cineva? Faci o simulare online intre avatarurile voastre (daca persoana si-a dat acceptul la asa ceva), si vezi pe fast forward ce iese. Vrei sa testezi un nou angajat? Ii cauti avatarul online si vezi ce-i poate pielea. Vrei sa discuti cu bunicul care tocmai ce-a murit iar tu nu erai in tara? Ai la dispozitie un closure foarte bun, fie el si virtual. Samd.

Apoi web 5.0, in care avatarurile astea devin independente de posesorii lor, in tot atatea universuri paralele online. Caci sunt convins ca la un moment dat vom trai experienta in care lumea virtuala va fi populata de personaje cu constiinta proprie. Si nu, nu va fi un Terminator. Va fi un ciorchine de universuri paralele de o bogatie fara seaman. La care te poti conecta sau deconecta dupa voie – pentru noi suna SF, dar pentru nepotii nostri va fi realitate.

Daca si genetica avanseaza suficient, ce oare ar impiedica transferul de constiinta (si experienta) direct online, si viceversa, intr-o clona? Eternal life? Nu chiar. Dar ceva pe-aproape.

Cei care se tem astazi de Twitter si bloguri se tem de fapt sa lase informatie in urma lor. Ori o considera prea putin importanta, ori cred ca viata va ramane la fel de scurta ca si acum. Ei sunt cei care pierd, in definitiv.

Pe de alta parte, si prea multa preocupare de a scoate din tine informatie incontinuu nu duce la nimic bun. Te trezesti ca viata trece pe langa tine, si ca nu ai timp sa te bucuri de momentele cu adevarat pretioase.

Oare cine va scoate prima aplicatie de dozare a timpului petrecut pe web2.0? :D

Tagged with:  
Share →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card