Mi s-a spus ca sunt prea dur cu cei care au nostalgii comuniste. Ca in definitiv ei sunt cei loviti de soarta, cei care n-au putut sa se descurce, sa fure, sa insele, sa profite de pe urma unei libertati prost intelese. Ca e aiurea sa-i acuz ca nutresc nostalgii dupa Ceausescu atata timp cat prezentul nu le ofera decat haos, nesiguranta, saracie. Si ca e si mai crunt sa-i acuz de tampenie atat timp cat ei insisi nu fac altceva decat sa aiba niste nostalgii, pana la urma, inocente.

Oare?

Oare sa nu imi mai amintesc ca 85% din romani au votat cu neocomunistii lui Iliescu la nici 6 luni dupa ce il dadusem jos pe tiranul cu care Ilici juca cerculete? Sa uit de pensionarii si ‘oamenii muncii’ care aplaudau si primeau minerii cu flori, in cele mai negre zile ale ultimelor cinci decenii din istoria acestei tari? Sa imi sterg din minte modul in care romanii au invatat sa se urasca desavarsit in anii de dupa ce crezusera ca au scapat de ala pe care trebuiau de fapt sa-l urasca? Sa nu imi mai aduc aminte cum nu mai eram in stare sa stam la masa impreuna, ca familie, din cauza ca jumate tineau cu Iliescu si jumate cu Ratiu sau Campeanu?

Uitarea este un handicap enorm pentru un popor. A uita ce-ai patimit te face sa repeti, in conditii similare, toate greselile trecutului. (D’aia se agita atat de tare evreii cu Holocaustul, din ce in ce mai contestat de generatii fara creier si fara memorie. Si bine fac – oare daca francezii si belgienii ar pune de un Holocaust contra romanilor, cum ne-am simti?)

Politica ne-a dezbinat cu cinism tocmai pentru ca politicienii sa poata fura linistiti in timp ce noi ne dadeam in cap unii altora. Liderii de sindicat (aceiasi si acum!) care strigau din rarunchi “Nu ne vindem tara!” vindeau tot ce puteau prin spate, celor care au jefuit tara asta de tot ce mai ramasese bun si demn de dorit, astazi stapani pe mijloacele mass-media din care revarsa otrava 24h/24. Insa cel mai tragic este ca nu doar acestia erau hotii si responsabilii de haosul in care a zacut tara asta 10 ani dupa Revolutie. Ci noi, noi insine. Sau mai precis ei, cei 85%, apoi 60%, apoi astazi 49% care au nutrit, nutresc si vor mai nutri pana la moarte nostalgii comuniste.

Ei sunt cei care, din cauza majoritatii pe care au format-o si pe care inca (aproape) o formeaza, au tinut si tin tara asta in loc. Ei sunt cei care au temporizat privatizarea economiei romanesti pana cand n-a mai fost nimic de privatizat in mod serios ci numai de furat. Ei sunt care s-au temut atat de mult sa nu vina mosierii si sa ii dea afara de la ‘munca’ unde nu mai produceau oricum nimic vandabil, incat au preferat sa lucreze pe salarii de mizerie facand nimic sau sa iasa la pensie inainte de vreme, numai-numai sa nu fie fortati sa-si ia viata in propriile maini.

Ei sunt cei care, odata vazuti cu pamanturile inapoi, au refuzat cu incapatanare timp de 20 de ani sa se asocieze in ferme mari si sa practice o agricultura moderna, preferand sa se inghesuie la birtul din sat si sa-si planga amarul unei vieti traite la limita subzistentei. Iar copiii lor, plecati deja de zece ani spre tari mai bune, au tinut atat de mult la tara asta incat nici gand sa se mai intoarca. Chiar si daca ar tine, ar avea la ce?

Dar mai presus de toate, ei sunt cei care au format o clasa de politicieni care sa-i minta frumos, apoi care sa-i minta pe fata si fara scrupule, ei sunt cei care nu i-au tras la raspundere decat atunci cand se mai nimerea vreun nebun care sa vrea sa faca reforme, ei sunt cei care au facut ciocu’ mic si sub comunism si au continuat sa-l faca mic si de 20 de ani incoace, doar-doar nu s-or supara tatucile locale pe ei. Milioanele de romani retrograzi care si-au creat o tara pe masura propriei lor personalitati: saraca, furacioasa, in dezordine, fricoasa peste masura sa gandeasca vreun lucru pe termen mediu si lung si mai ales rea si clevetitoare – de la vladica, la opinca.

Ar trebui oare sa imi compatimesc calaii? Ar trebui oare sa am compasiune fata de calaii acestei tari? Fata de cei care o sufoca zilnic, fata de cei – milioane – care ii siluiesc finantele nevrand in ruptul capului sa admita ca asa nu se mai poate? Ar trebui oare sa am compasiune fata de niste ‘victime’ care isi plang tiranul impuscat acum 20 de ani pe buna dreptate si care au facut tot ce le-a stat in putinta timp de doua decenii ca sa isi fure singuri caciula?

Imi pare rau, nu am de ce sa ii compatimesc. Sute de mii de pensionari se plang de saracie in timp ce stau in case proprietate personala in valoare de zeci de mii de euro. Milioane de bugetari se plang de salariile mici in timp ce lucreaza 2-3 ore pe zi, in rest stau la cafele (altii, tot bugetari, muncesc pe rupte tot pe salarii de mizerie. Acestia nu doar ca nu intra in discutie dar sunt sufocati la fel de mult de calaii respectivi). Mai rau, milioane de adolescenti care n-au apucat defel comunismul au invatat acasa la aceiasi calai ca ‘era mai bine inainte’ si ca daca ei sunt suficient de analfabeti, de lenesi si de prosti nu e vina lor, e vina democratiei asteia de rahat.

Orice om care se documenteaza cat de cat despre istoria reala a comunismului (ha, am ajuns sa pun cuvantul “real” in aceasta fraza…) nu are cum sa regrete comunismul sau ceausismul. NU ARE CUM. Decat daca e tampit. Sau daca de fapt e Ceausescu in persoana.

Iata de ce ma revolt si nu pot accepta ca argumentul ‘inainte era mai bine’ poate veni din partea unui om cu o minima inteligenta. Si cu asta termin postarile pe aceasta tema, caci imi fac mai mult rau mie decat celor fara istorie si fara trecut care isi regreta tiranii.