Nu pot să-mi imaginez ce e în capul mai-marilor USL zilele astea. Pur și simplu nici n-a început bine anul, că și-o fură din toate părțile. Nu vorbesc doar de emisari externi care vin să-i tragă de urechi (pardon, să discute chestiuni strategice, desigur), de șefi de grupuri parlamentare europene care le dau palme peste ceafă (atât din tabăra cealaltă, cât și din propria lor tabără) și nici de închiderea lui Năstase în cea de-a cincea casă pentru măcar un an de zile. Astea deja erau de așteptat.

Altele sunt cele neașteptate: CCR, despre care în acest moment se poate spune că are o majoritate de judecători numiți sub USL, a dat două bâte în creștetul USL, de nu-și mai revin. Adică proprii lor judecători au votat, în unanimitate, contra proiectelor fundamentale susținute de parlamentarii și baronii USL – descentralizarea pe stil mafiot și Codul Penal cu superimunitățile sale. Da, deci nu doar că judecătorii CCR presupuși a fi sub controlul băsescian au votat împotrivă, au votat chiar proprii lor oameni, unul dintre ei, Toni Greblă, proaspăt uns acolo, cu scandal, de USL! Cum să-ți revii după așa ceva?

Mai mult, judecătorii și procurorii – fie ei DNA sau nu – se pare că uită că USL e la guvernare de un an și jumătate și le umflă baronii ziua-n amiaza mare, cu strigături chiar, dosarele penalilor avansează atât de repede încât oamenii își pierd vederea la câte un ochi, iar toate astea se întâmplă, repet, cât timp ei sunt la guvernare! Ia priviți cum se guiță de Ignat…

Priveam, prin anii ’90, cum erau umflați politicienii italieni în dube și cum curgeau reportajele despre corupții foști și actuali (la vremea respectivă) și nu credeam că voi trăi ziua în care să văd asta și în România. A, că scapă cu pedepse mici, pe chichițe la care n-au fost la fel de atenți ca la principalele lor surse de venit? Că multe sunt cu suspendare? Că uneori doar se plimbă pe la TV cu cătușe la mâini și apoi reușesc totuși să treneze procesele cu anii? Contează mai puțin. Au început să intre, treptat, la zdup. Iar asta mă bucură nespus. Înseamnă că mai e o șansă și pentru un aer ceva mai curat în România. Ceva mai curat.

Unii se întreabă de ce intră la zdup mai mulți politicieni din partea USL decât de la PDL. Păi simplu: au furat mai mult. Asta nu înseamnă că ultimii au fost sfinți, ci doar că au distrus țara mai degrabă din prostie decât din corupție. E o nuanță, da? :D

ps. țin să nu uităm totuși că nu doar corupția a distrus România. Uneori și prostia perenă, indiferent că se numește Boc sau altfel, are efecte cel puțin la fel de grave. Din păcate, nu poți închide un om pentru prostie, poți doar să nu mai fii tu prost și să-l mai votezi.

Share →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card