Astazi am traversat Bucurestiul in toate directiile. Cateva crampeie de ganduri…

- Traficul la ora 9:30 spre Baneasa e chiar suportabil. Oamenii sunt mai civilizati decat acum un an. Poate si pentru ca greutatile anilor de santier in carosabil i-au facut mai rabdatori

- Parcul Titan arata superb vazut de sus, cu noua fantana arteziana inalta de vreo 20 de metri

- Bucurestenii din metrou s-au civilizat fantastic de rapid, deja majoritatea stau pe partea dreapta a scarilor rulante, lasand loc pe stanga pentru a urca cei grabiti. Cei care inca nu stiu se educa treptat, de catre cei care urca si care deja le cer sa se dea la o parte

- Centrul vechi s-a umplut de cafenele, restaurante si bistrouri. Poate ca inca 2 ani si va fi la fel de frumos ca in Brasov… cine stie?

- Drumul Taberei are fantani arteziene acolo unde erau odinioara buticuri

- Apar primele blocuri de locuinte comuniste renovate complet (fatada, termopane), in culori vesele. Arata ca noi.

- Titan este deja 95% finalizat, cu locuri de parcare, spatii verzi intretinute, locuri de joaca pentru copii, piete civilizate. Oamenii inca strica ce se face, dar e de ajuns sa trec pe langa piata Ramnicul Sarat si sa vad pensionarii stand pe bancute intr-un parculet superb pe coltul intersectiei, care era inainte un maidan mizerabil, ca sa imi dau seama ce mult s-au schimbat lucrurile

- Cu transportul in comun ajungi aproape la fel de repede ca si cu masina mica, in afara orelor de varf. 102 are autobuze noi, asta da soc pentru mine!! (n-am mai folosit autobuzul de ani de zile)

- Mii de oameni au facut noapte alba pentru muzee

- Ca sa prinzi un loc la teatru trebuie sa ai pile, cunostinte sau nervi de otel

- Magazinele din malluri sunt pustii, parca si puzderia de cumparatori din hypermarketuri s-a mai linistit

- Pe trotuare se curata cu aspiratoare autoportante, se spala regulat asfaltul (desi eu as prefera ca mazga aia sa fie mai bine lipsa), spatiile verzi din sectorul 3, 4 si 6 sunt intretinute bine deja

- Apar lucrari de arta neconventionala chiar in centru (vezi cele referitoare la poluare).

- Toate parcurile mari din Bucuresti sunt renovate si sunt sigure chiar si la ora 22.

- Centura Bucurestiului se dubleaza intre Nord si Est. Da, ar fi trebuit sa faca pasajele mai intai, dar macar s-a turnat asfalt.

As mai adauga, dar mi-e ca se termina lista prea repede… :)

Cand imi vine sa-mi iau campii, incerc sa-mi reamintesc de unde am plecat in urma cu 9 ani (nu mai numar din ‘89 incoace, ca e prea mult), si unde am ajuns. As vrea sa cred ca saltul pe care-l va face Romania pana in 2019 va fi cel putin la fel de mare ca acela facut intre 2000 si 2009.

Voi ce lucruri frumoase ati vazut in ultimul timp in Romania?