Am vazut cu mare interes, tardiv ce-i drept, Autobiografia lui Nicolae Ceausescu. Da, am rezistat celor trei ore de film, desi daca acum 20 de ani imi spunea careva ca voi sta lipit de ecran sa vad un film de 3 ore cu Ceasca in rol principal, i-as fi dat una in cap. Si apoi inca una.

Din pacate, filmul pare a fi incheiat prea in graba. Daca in prima parte autorul chiar insista pe cadre lungi (mai precis montatorul, caci asta a facut regizorul Ujica, montaj), chiar irespirabil de lungi, in ultima parte totul e grabit, nenuantat, lipsit de profunzime.

Am fost uimit sa nu vad de exemplu o comparatie intre spectacolele modeste de 1 mai, 23 august si alte sarbatori comuniste, spectacole romanesti facute pana la fatidica vizita in China si mai ales pana la vizita in Coreea de Nord, si spectacolele uriase pe care le vedeam la televizor in ’86-89 (ca sa nu mai vorbesc de participare, caci din fericire eu unul n-am avut ocazia sa tin o patratica colorata deasupra capului 12 ore pe zi). Apoi lipsa de contrast intre zilele de ‘la bella vita’ ale anilor ’65-’75, de dinaintea crizei economice mondiale care l-a prins pe Ceausescu cu pantalonii jos si zilele mohorite si incredibil de urate ale anilor ’80-’89 m-a enervat chiar. E adevarat, prin ochii lui Ceausescu – caci filmul ne arata lumea prin ochii lui – mizeria si saracia si lipsa crunta de cele mai fundamentale alimente sau lucruri necesare nu se vedeau. Dar filmul nu explica asta – si aici este unul dintre marile sale minusuri, caci este din aceasta cauza imposibil de inteles de cineva care nu a trait acele vremuri – tot ce va vedea este ca magazinele erau pline pe vremea lui Ceasca, chiar si in cei mai negri ani, ceea ce e absurd de-a dreptul. Noroiul mega-santierelor se vede, insa drama sutelor de familii dislocate din vilisoarele centrului Capitalei nu se vede.

Insa ce m-a suparat cel mai tare a fost absenta celebrului cadru in care Ceausescu vrea sa se adreseze multimii in piata Palatului si multimea ii scapa de sub control, in dimineata lui ’21. Era poate imaginea cheie pentru toata prabusirea lui interioara, reflectata in imaginile de la ‘judecata’ incropita de cei care i-au furat, de fapt, puterea.

Fara acea imagine, a dictatorului descumpanit de multimea care se agita, urla si scapa de sub control, fara imaginea gurii sale cascate si a acelui Alo, Alo obsedant, filmul capoteaza lamentabil in a explica de fapt drama lui Ceausescu, si anume iluzia pana in ultimul moment ca poporul este de fapt de partea lui.

Fusese de partea lui in primii 3-4 ani, si cu precadere cand a denuntat invazia in Cehoslovacia, iar contrastul intre apogeul popularitatii lui Ceausescu si apogeul impopularitatii sale a ramas astfel nepus in evidenta. Mai ales ca dupa momentul Cehoslovacia, lingusit si de tot felul de ‘mari’ conducatori politici internationali (care aveau interese clare atat din punct de vedere strategic, cat si economic), Ceausescu a luat-o razna. Asta filmul arata in tuse cat se poate de groase, ce-i drept. Ce nu arata insa este drama ultimilor zece ani, in care Ceausescu si-a aratat de fapt la maximum adevarata sa fata.

Una peste alta, desi respect decizia lui Ujica de a realiza de fapt un montaj din filme de propaganda, cred ca adevarata biografie – si nu autobiografie – a lui Ceausescu ramane inca de facut. Materiale sunt – iata – foarte multe, ramane ca cineva sa aiba curajul sa faca o munca titanica, probabil tot de 3 ore, in care sa ne arate cum de a ajuns analfabetul Ceausescu sa ii ia locul lui Dej, ce s-a intamplat cu cei trei batrani comunisti care ii erau in permanenta alaturi in primele luni ale puterii sale (si care credeau ca o sa-l poata manevra cum vor), cate universitati si cati politicieni occidentali s-au prostituat doar pentru a obtine ceva de la el si mai ales care a fost de fapt cauza pentru care s-a ratoit la URSS (nu una nobila, ci pur si simplu pentru ca nu vroia sa fie omorit de rusi). Mai adauga la asta o mica explicatie a dramaticei prabusiri a sistemului economic romanesc in deceniul al optulea si inca o explicatie a cauzei foametei generalizate (fizice si culturale) din acei ani, care a dus pana la urma la explozia din ’89. Iarasi, s-a trecut complet peste momentul ’87 de la Brasov, de parca nici n-ar fi existat. Hm.

Ma rog, imaginea cu intalnirea lui cu Gorbaciov, fara surle si trambite, dar chiar si fara onorurile obisnuite cu care era intampinat in stalinistele China si Coreea de Nord, este emblematica: un Gorbaciov surazator, destins, un Ceausescu impietrit, cu privirile pline de ura. Asa si-a trait ultimii ani vanatorul unei natii intregi, un om bolnav atat fizic cat si psihic.

ps. Apropo de ‘plopul care face pere si rachita micsunele’. Unora li s-a parut amuzant in blogosfera, cica Ceausescu stia sa faca glume. Da, si noi am ras la gluma aia, apoi i-am dat glont. Iar studentii au pus in copaci pere. Fara genetica.

Tagged with:  
Share →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card