Serghei privi în depărtare, trăgându-și cu greu răsuflarea. Masca sa de oxigen nu mai făcea față cantității de aer de care avea el nevoie. Nu fusese proiectată pentru a susține un asemenea efort, atâta timp. Totuși, deși simțea nevoia urgentă de a o da jos, Serghei rezistă tentației. Ar fi fost mort în câteva zeci de secunde. Așa, privi mijind ochii prin casca puțin aburită.

Soarele era undeva sus, în dreapta-spate, aruncând o umbră uriașă sub picioarele lui Serghei, spre stânga. Umbra era a Orașului, iar faptul că Serghei era undeva pe la nivelul 38 îl făcea să fie cu totul în umbră, căci deasupra lui se înșirau alte 52 de niveluri. Trapa pe care tocmai o deschisese lăsa aerul dinăuntru să iasă cu putere, iar undeva în spatele lui se auzea deja o alarmă – în câteva momente, ușile de la capătul culoarului pe care îl străbătuse în fugă urmau a se închide etanș, iar din acel moment nu mai exista cale de întoarcere.

Dar lui Serghei nu îi mai păsa. În fața sa se afla pământul, pârjolit, așa cum deseori îl văzuse pe lentilele de contact digitale în cămăruța lui de la nivelul 23. Un deșert imens și neprimitor, uscat și încins de soare. În acel moment, pentru el oricum era totuna. Să alegi a trăi într-un oraș imens și neprimitor, dar rece, sau să mori într-un deșert aprins… nicio diferență.

Simți cum curentul de aer care îl împingea din spate încetă brusc. Și-ar fi folosit lentilele de contact digitale pentru a vedea ce se întâmplă în spate, însă și le deconectase deja atunci când decisese să evadeze. Capul îi vâjâia încă de la liniștea din minte – o liniște cu care nu era obișnuit. Dotat cu implanturi mentale la naștere, Serghei folosea în mod natural conexiunile mentale pentru a comunica cu ceilalți, pentru a împărtăși cu ei ceea ce vedea prin lentilele de contact digitale, ceea ce simțea, ceea ce gândea. Și ceilalți la fel, iar gălăgia asta permanentă era a doua natură deja pentru trei generații.

Fără conexiunea mentală cu Orașul, Serghei se simți pentru prima dată singur. Dar era un sentiment uluitor. Liniștea era ceva uluitor. Agățat cu mâinile de trapă, privi pentru o secundă înapoi. Da, ușile fuseseră închise etanș în urma lui, iar trapa urma și ea a se închide automat, oricând.

Privi înainte, în jos. Mai bine de o sută de metri de cădere în gol, mai mult decât puteau suporta cizmele costumului său. Dar nu și gravitarmii de pe brațe. Își făcu curaj. Apoi, exact în momentul în care auzi motorașele electrice ale trapei acționând-o, sări.

Orașul circular nu mai avea de mult timp terasele generoase cu care fusese conceput inițial, pentru a le oferi locuitorilor priveliști generoase către toate zările. Acestea fuseseră baricadate demult, la începutul micii glaciațiuni, chiar înainte ca rușii să îl ia în stăpânire. Grădinile verzi și umede întreținute vreme de decenii de către chinezi erau demult o amintire. Sau poate era doar propaganda?…

Pe Serghei asta nu-l mai preocupa câtuși de puțin. Cădea în gol, pe lângă pereții ușor curbați ai Orașului, dar gravitarmii de pe brațe interveniră și îl îndepărtară brusc de Oraș, sub un unghi care îi garanta supraviețuirea la contactul cu solul. Cu mâinile pe lângă corp, cu picioarele întinse, zbura ca o rachetă.

Un punct infim, desprins de un Oraș colosal, sub un cer roșu-aprins, tremurând de căldură.

Încercă să-și regleze respirația. Ciudat, emoțiile îl copleșeau, deși decizia sa fusese cât se poate de cerebrală. Să te desprinzi din Rețea, să te deconectezi de la Comun, să părăsești Orașul… toate acestea erau de negândit. Nimeni nu mai încercase asta – era moarte curată, iar toți prietenii săi care mormăiau mereu împotriva Orașului și a Rețelei nu îndrăzneau niciodată să stea deconectați mai mult de câteva minute. Urcase ilegal mai bine de 15 niveluri, până când Rețeaua interveni automat și oamenii începură să-l alerge. Dar nici asta nu mai conta, căci scopul lui era să plece, să fugă, să scape de Oraș, de acest cocon transformat în închisoare de oameni robotizați. Iar părăsirea Orașului era ireversibilă.

Ireversibilă. Gândul îi plăcu lui Serghei, care începu să râdă în cască, pe măsură ce viteza lui față de sol creștea, apropiindu-se tot mai tare. Acum își putea vedea deja umbra, alergând undeva în stânga, din ce în ce mai apropiată de el, din ce în ce mai repede. Ridică privirea. În față, solul încins scotea deja aburi din pământul otrăvit. Pentru Serghei însă, era ca și cum ar fi zburat printre nori. Era o izbăvire. Era ceea ce-și dorise de la început.

Cu un ultim gest, își întinse mâna cu greu prin aerul dens, își deschise casca, o aruncă în spate și își smulse masca de pe față. Dorea să simtă vântul, să tragă adânc aerul toxic în plămâni, să se pârjolească pe dinăuntru înainte de a atinge pământul. Și, într-adevăr, fu izbit de curentul puternic de aer, acum că nu mai era protejat de cască și de masca de oxigen.

Trase aer în piept, așteptând arsura. Mai avea doar câteva zeci de metri până la sol, iar gravitarmii erau deja epuizați – în câteva momente zborul lui urma să fie transformat într-o simplă cădere în gol.

Cu ochii închiși, ținu aerul în piept vreme de două secunde. Ciudat, era parfumat și plăcut, ca în atelierele unde lucrau cu lut pentru olărit. Nicio durere, niciun pârjol. Deschise ochii, apoi inspiră și mai adânc, încă o dată și încă o dată…

Nimic – doar același aer fierbinte, dar parfumat și plăcut. Nimic toxic, nimic dureros. Serghei se panică. Cum, de ce, cum de…? Oare cei de la vârful Rețelei știau că aerul dinafară nu mai era toxic, oare ascunseseră...

Brusc, își schimbă poziția corpului, ca și când ar fi încercat să oprească zborul, să împiedice căderea. Gravitarmii cedară, iar el începu să cadă în gol, agitându-se ridicol să se agațe de aerul dens dimprejur. Fără șansă. Cu ochii în sus, ultima expresie de pe fața lui fu una de extremă mirare. Apoi se zdrobi de pământul cald de dedesubt și totul se înnegură.

„Subiect. Serghei Ivanovici. Născut: 2166. Poziție: Unici [x]/Clone [ ]. Nivel 23. Scor social 28873.90. Index util: 288/1000. Pierdere Oraș: 19983.90 credite. Cauza deces: autoexpulzare. Decizie: noindex. Asupra tuturor rețelelor neuronale conectate la Rețea. Aplicare imediată.”

 

Mai multe despre Serghei și 2189, în volumul al II-lea al trilogiei mele Earth XXI. Deocamdată, veți putea descărca primul volum, în mod gratuit, de pe Amazon, între 1-3 martie. Dacă vă place primul volum, atunci poate pe al doilea îl veți și cumpăra. Stilul e fix ca mai sus. Orice recenzie pe Amazon este binevenită. Spor!

Tagged with:  
Share →

2 Responses to Noindex

  1. apoca says:

    Tare, bravos! Pe mine m-ai convins, astept 1 martie :)

  2. [...] Earth XXI: Age of Innocence – este o carte scrisa de Adrian Mihaltianu si pot spune ca m-a surprins. Initial mi s-a parut ca totul evolueaza cam ca in filmele americane [...]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card