O sa-l las pe Sorin Grumazescu sa ne explice de unde vine expresia mura-n gura, eu doar ma voi rezuma la cateva remarci*.

Era o vreme in care interlocutorul se baza pe capacitatea ta de intelegere atunci cand iti spunea un banc sec – astazi observ deseori ca multi simt nevoia sa ti-l explice, chiar daca tu ai ras deja.

Era o vreme cand umorul se baza pe subintelesuri si ironii fine – si asta nu doar in comunism, cand era singura cale – nu pe maimutareli de tip Trasniti, Carcotasi sau Mircea Badea.

Era o vreme cand poanta se spunea din varful buzelor, in cel mai rau caz cu o privire sugestiva, nu se urla din toti rarunchii sa o inteleaga si cel mai prost din sala. Sau macar nu se lega automat de vreun organ erogen.

Era o vreme cand scriam fara emoticoane si ne bazam pe faptul ca interlocutorul va intelege tonul nostru – si chiar intelegeam ce a vrut sa spuna celalalt!

Era o vreme cand interlocutorul nu trebuia sa te tamponeze grabit pe cheliuta, doar-doar nu i-oi sari la gat pentru cele cateva critici pe care urmeaza sa ti le aduca – se baza pe capacitatea ta de a intelege ca ataca ideile, nu omul.

Era o vreme cand daca te duceai la un film cult, sau chiar cu pretentii de film cult – sa zicem, Rochia Alba de Dantela, nu gaseai afise la intrare sa-ti explice ca nu e vorba de nunta lui Borcea si nici despre o prezentare de moda. Mda.

Mai era o vreme cand titlul ziarelor nu iti indica ce sa simti, cum sa simti si mai ales cat sa simti, decat daca era intr-adevar vorba de ceva ULUITOR, SOCANT, INCREDIBIL, SENZATIONAL sau, macar uneori, DEZGUSTATOR. Cum ar fi un razboi, un cutremur, o molima sau ceva asemanator, nu o fotografie mediu enervanta/tulburatoare/incantatoare.

Si, in fine – pentru ca as putea continua asa pana maine, dar mai am si treaba – era o vreme cand oamenii isi foloseau ceva mai mult creierul din dotare pentru a intelege nuante, a distinge diverse tonuri de gri si a accepta – cel putin asa imi place mie sa cred – ca pe lumea asta exista un curcubeu intreg de culori, nu doar alb si negru.

Undeva, pe parcurs, asta s-a pierdut. Si am ajuns cu totii sa fim preocupati a explica ce am vrut sa spunem (desi era clar de la inceput), sa hahaim gros la glume de santier facute cu prietenii nostri intelectuali, sa reluam poante din Robotzi, sa ne plictisim la un film de atmosfera si sa ironizam un film popcorn, sa stim dinainte ce trebuie sa simtim, cum trebuie sa simtim si mai ales cat sa simtim in timp ce dam clic pe urmatorul link INGROZITOR. Dar mai ales sa-i vedem pe ceilalti in alb si negru, indiferent ca sunt nemaipomeniti sau retardei, revolutionari sau basisti, dame fine sau pitipoance si asa mai departe – sau mai ales indiferent ca ei nu sunt asa, ci fiinte umane complexe.

Mi-as dori tare mult sa revina lumea aia cu nuante de gri – atatea nuante de gri incat formau curcubee intregi, extrem de diferit colorate.

Si, in general, mi-as dori mai putina mura-n gura si mai multa minte-n tartacuta.

Ce ziceti, se poate?!

*cine-mi va spune ca se scrie remarce, ii dau un pumn in gura!

Sursa poza afis cinema: Booha – daca autorul pozei e altul, spuneti.

Tagged with:  
Share →

3 Responses to Mura-n gura

  1. johnny says:

    N-o sa remarce nimeni.

  2. zvoner says:

    @johnny :) ) Good one! :D

  3. [...] citit atent articolul lui Adrian. Şi, Doamne, câtă dreptate are. Am zâmbit… deşi nu era zâmbetul meu… Am zâmbit… dar a [...]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card