Intrasem in acelasi anticariat de benzi desenate in care intru de fiecare data cand ajung in Lyon, un urias magazin adapostit de o cladire de la 1780, in fapt o vizuina uriasa pentru geniul atator creatori de vise cu care si-au hranit copilaria nenumarate generatii… Un fel de Carturesti, dar fara fite si hipsteri, ci doar cu rafturi de jos pana sus, la patru metri inaltime, pline de albume de BD-uri din toate generatiile, tarile si orientarile. Pereti grosi, vitrina enorma, dar spatiu stramt inauntru, strajuit de munti de carti vechi printre care te poti pierde cu orele.

Degetele mele cautau lenes printre miile de cotoare colorate, putin atinse de vreme, insirate pe rafturile inalte cat doua etaje, ba inca se si oprisera asupra prazii de anul asta (doua albume de Leonard le Genie, pentru a completa colectia), cand am auzit-o pe Ea.

A urmat o retragere sfioasa a degetelor mele de deasupra prazii, o intoarcere pe calcaie, o privire intrebatoare aruncata anticarului gras, cu barba si ochelari cu rame groase, dar impecabil imbracat si ingrijit, apoi o conversatie de jumatate de ora despre Ea, despre cat de pretios era CD-ul de pe care se auzea muzica aia divina, apoi despre nostalgia copilariei, despre batranetea lui Herge si adoratia acestuia de catre Spielberg, despre lipsa BD-ului din Bucuresti, Romania, dar si despre abundenta acestuia in copilaria mai tuturor marilor regizori si operatori de pe cele doua continente, despre cat de important era sa pui mana pe un Pif sau – oh – pe un Editions Vaillant, apoi o urcare a anticarului pe o scara aflata intr-un echilibru instabil, doar pentru a-mi arata ‘une reliure tres speciale’ despre care n-o sa vorbesc aici, si in cele din urma o ultima incercare a mea de a-l tenta sa-i cumpar si CD-ul cu Ea.

Iata motivul pentru care iubesc Lyonul, de parca as fi trait o alta viata pe strazile lui. Usurinta cu care poti vorbi despre orice cu proprietarii de mici (sau mari) magazine cu amintiri, nostalgii, arta si bric-a-bracuri.

Nu s-a lasat convins sa-mi dea CD-ul, insa am plecat de acolo cu o strangere de mana, un au revoir pentru anul viitor, cu prada mea si cu un nume de care recunosc, in nimicnicia mea, habar n-aveam, dar care canta exact ce asculta si ingerii cand mai opresc prin praful de pe planeta asta. Lisa Ekdahl.

Tagged with:  
Share →

One Response to Lisa Ekdahl

  1. johnny says:

    Carturesti…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card