Timp de peste 100 de ani, unsprezece familii grecești ne-au dat nu mai puțin de 31 de domnitori. Am mai avut domnitori de origine greacă și înainte, dar perioada domniilor fanariote a fost una marcantă pentru Țările Române. Grecii plăteau gras la Înalta Poartă pentru a dobândi domnia, apoi veneau aici înconjurați nu doar de familie, ci și de creditorii care le împrumutaseră banii, având un singur scop: să îi recupereze cât mai repede înainte de a fi maziliți. Mulți dintre ei au sfârșit prin moarte, dar și mai mulți au plecat de aici cu saci de aur obținuți prin jefuirea unor țări pe care le-au găsit a fi bogate, dar pe care le-au lăsat în urmă într-o stare de sărăcie lucie.

Doar stimabilul Vodă Caradja, ca să dau doar un exemplu, a reușit să ne aducă, în 1812, ciuma bubonică, prăpădind 70.000 de rumâni (40.000 doar în București, adică jumătate din populația orașului), a dat apoi un cod de legi (civile, penale, fiscale etc) care sărăceau și mai mult talpa țării și a exclus femeile din viața politică. Avea să fugă apoi cu vreo 4 milioane de lei aur spre Italia, asta după ce a distrus toate podurile dintre București și Brașov. Drept mulțumire, are o stradă cu numele său fix în buricul Bucureștiului. A donat o bună parte din banii românești, sub formă de terenuri, municipalității Atenei, care probabil că a și uitat de el între timp.

Cam așa au făcut toți, deși unii dintre ei au mai și lăsat ceva bun în urmă – artă, cultură, școli – cea mai de valoare fiind conectarea boierimii românești la valorile Vestului, cu care grecii bogați intraseră în contact deja cu 50 de ani înainte. E însă imposibil de calculat economic cât rău au făcut Țărilor Române, dar știm cu siguranță un lucru: i-am iertat, așa cum i-am iertat și pe turcii care ne-au jefuit sute de ani.

E deosebit de amuzant, din acest motiv, să văd cum unii compatrioți se lasă duși de val în dezbaterile despre datoria morală și financiară a Germaniei față de Grecia, de parcă aceste lucruri ar mai conta. Dacă ne-am apuca cu toții să luăm la bani mărunți cât au jefuit alții pe aceste meleaguri, am fi călare pe vecini, cu armele-n dinți încă de a doua zi de dimineață. Aplicabil multor altor nații.

Ion_Gheorghe_Caragea

70.000 de români morți, 4 milioane lei-aur furați.
Beat this!

Dar putem învăța ceva din istorie. În primul rând, chiar de la fanarioți – familii de negustori greci care n-au stat cu mâinile-n sân în Imperiul Otoman și și-au croit loc în cele mai înalte dregătorii, profitând de inabilitatea otomanilor de a negocia cu alte culturi și de a face comerț. Pentru noi au fost ciumă, pentru poporul grec nu chiar, pentru că cei peste 100 de ani în care au condus afacerile Imperiului le-au permis să finanțeze cu banii luați de la noi revoltele care au dus la crearea identității naționale grecești și la obținerea, în cele din urmă, a independenței.

În al doilea rând, de la familiile de boieri români. Care și-au trimis odraslele în Vest, iar cunoștințele și relațiile politice (oficiale sau subterane) obținute acolo le-au permis să reușească coagularea unui stat național într-o zonă în care acest lucru fusese întotdeauna imposibil. De ce? Pentru că toți tinerii români care invadaseră Vestul au ajuns să conteze, încet-încet, în discuțiile marilor puteri care până atunci îi ignoraseră cu desăvârșire. Toate manevrele de mai târziu, inclusiv alegerea unui domn străin, au dus la un viitor pe care înaintașii lor nici măcar nu erau în stare să-l viseze.

Azi facem parte – de bunăvoie – dintr-un Imperiu cu mult mai mare și mai puternic. Dar suntem cumva incapabili să și contăm în el. Nu avem oameni puși în posturile cheie – sau măcar în posturi care să conteze, suntem incapabili să formăm o birocrație eficientă pe care să o trimitem spre Bruxelles pentru a ne reprezenta interesele. Da, știu, la Bruxelles birocrații reprezintă interesele Europei, desigur, hai să fim serioși. Am avut deja aproape un deceniu la dispoziție, poate e prea puțin, dar e musai să ne concentrăm pe asta, pentru că altfel nu avem nicio șansă.

România este o economie mică, care poate conta mai mult în Europa doar dacă știe să-și dezvolte o clasă de oameni talentați, pe care să-i împingă în zona elitelor europene și care, chiar și atunci când rămân în țară, să fie capabili să utilizeze fondurile europene pentru dezvoltarea rapidă a țării. Vrem, nu vrem, Uniunea Europeană a virat treptat – așa cum era de așteptat – spre ceea ce se întâmplă cu toate construcțiile supranaționale: birocrație, tehnocrație, lobby, poziții de forță care subminează de multe ori chiar principiile pe care a fost clădită structura inițială șamd. Cine nu se adaptează acestei realități și continuă să viseze cai verzi pe pereți va avea de pierdut. Mult.

În acest context, abisala performanță a clasei politice românești, preocupată, ca pe vremea fanarioților, doar de moșiile proprii, reprezintă probabil cea mai mare slăbiciune a României moderne. Una care se traduce în zeci de miliarde de euro care nu mai intră în țară, în păstrarea României la o periferie periculoasă pentru existența ei, în păstrarea în sărăcie a unei mari părți a românilor. Ca și acum 200 de ani, deciziile se iau pe deasupra populației, iar luptele continue între politicieni nu le lasă timp să se gândească și la țară. Nimic nou sub soare, însă dacă privim spre Grecia actuală, vom vedea că toate au un final, iar acesta poate fi dezastruos.

Pentru că atunci când lăcomia băncilor se întâlnește cu lăcomia politicienilor și cu prostia alegătorilor, iar acest lucru se perpetuează timp de două decenii, dezastrul e inevitabil. Unii dau bani asumându-și riscuri uriașe pe care le aruncă apoi în spatele statelor (adică al tău și al meu), alții iau bani pentru a-i arunca în săraci și a le lua ochii cu tot felul de cadouri otrăvite doar pentru a fi ținuți la guvernare în timp ce sifonează fondurile publice, iar ultimii, alegătorii, nu au capacitatea de a vedea că trăitul pe datorie îi transformă, de fapt, în sclavi. Îmbățoșarea naționalistă, bătutul cu pumnul în piept, urletele în piețele publice nu pot schimba realitatea: grecii au pierit pe mâna lor, și nicio datorie morală reală sau inventată a celorlalte țări europene nu îi va salva.

Lecția greacă nu se oprește aici, ci ne arată și cum va evolua Europa însăși. Dacă în România județele mai bogate le susțin mereu și pe cele sărace – cele câteva milioane de orășeni țin în spate toate județele cu morți-vii în care nu se mai produce mare lucru, dar se votează cu spor, de exemplu – nu se gândește nimeni să dea afară respectivele județe din România sau să le oblige să-și bată monedă proprie. Toate neajunsurile unor județe „leneșe” sunt nivelate de apartenența la aceeași nație, la același stat, și toate datoriile acumulate de aceste județe sunt șterse încontinuu, prin subvenții acordate mereu și mereu din buzunarele celor care chiar muncesc. Integritatea statală e mai presus de relația creditor-debitor, iar o administrație eficientă știe cum să integreze treptat aceste zone într-un întreg mai valoros decât fiecare dintre părțile componente.

Europa Unită – și în special zona euro – a promis, oarecum, același lucru. În schimbul renunțării la moneda proprie și la o parte din suveranitate, grecii au avut acces la finanțări cu costuri foarte mici, cum nu văzuseră în viața lor. Dar în loc să investească banii în eficientizarea economiei, i-au tocat pe prostii, mințind în același timp an de an cu privire la starea reală a finanțelor lor, indiferent de guvernare. Trocul care trebuia să fie unul reciproc avantajos (țările germanice exportau fără opreliști pe piața grecească, iar în schimb grecii primeau fonduri de zeci de miliarde de euro pe care îi investeau pentru a-și crește țara în mod accelerat) a fost, până la urmă, unul dezastruos. Toți banii s-au dus în creșterea artificială a nivelului de trai, pe credit, nivel care nu a mai putut fi susținut iar acum e în cădere liberă.

Absența unei conștiințe naționale pan-europene, precum și absența unor pârghii specifice statelor unitare duc situația spre dezastru: departe de a fi iertați de datorii precum Teleormanul, grecii sunt somați să plătească dezmățul, chiar dacă toată lumea știe că e imposibil să facă acest lucru. La rândul lor, ei se încăpățânează să nu mai facă alte reforme care să-i îngroape și mai mult în sărăcie pe termen scurt dar care să-i vindece pe termen mediu, iar cercul vicios deja zbârnâie.

Diferența față de acum 200 de ani e că grecii nu mai au fanarioții lor în instituțiile europene, pentru că și-au distrus singuri întreaga clasă politică (dominată de două mari familii corupte, nu de unsprezece ca pe timpuri), iar singura cale de ieșire a fost în brațele unora și mai iresponsabili, cărora li se închid acum, în față, toate ușile Imperiului.

Să fim noi fericiți că România a avut mereu acces dificil la creditare, în acest context? Da și nu. Da, pentru că fără îndoială că guvernanții noștri i-ar fi făcut praf, așa cum au făcut, de altfel, și cu puținele fonduri pe care le-au împrumutat până la urmă. Nu, pentru că dacă România absorbea măcar 80% din fondurile puse la dispoziție, acum trăiam deja cu 20-30% mai bine. Îți știi salariul, calculează cât ar fi însemnat asta în bani pentru tine și vei afla diferența.

Totuși, deși noi n-am reușit să contăm în Europa nici 20% din cât au reușit grecii, suntem pe o tendință ascendentă în ceea ce privește eliminarea uscăturilor din clasa politică. Marea tragedie este că în spatele acestor uscături nu se află nimeni de valoare care să le ia locul. PSD, PNL, PDL, UDMR, PMP și toți ceilalți care țin destinele României în mâini de atâția ani – toate aceste partide colcăie de corupți și de incompetenți, iar puținii români capabili care au mai rămas în țară nu vor, pur și simplu, să se arunce în hârdăul cu politică. Culmea e că nu avem nevoie de sute sau mii de specialiști, ci pentru început de doar vreo două-trei zeci, capabili să-și asume preluarea unei ștafete, chiar și cu forța, dacă e cazul. Oameni care să ocupe poziții cheie în Guvern, în Parlament, în administrația publică. Au apărut anticorpii doar în Parchet și DNA, dar e prea puțin, mult prea puțin. Tinerii noștri de elită se duc în Vest și rămân acolo, deocamdată.

Europa pedepsește acum drastic derapajele politicienilor iresponsabili greci, pentru că nu are altă cale. Din păcate, cei care i-au votat mereu și mereu și au crezut întotdeauna că vor scăpa cu basmaua curată azi află cât de mult costă, de fapt, populismul deșănțat.

Noi mai avem încă timp să învățăm din lecția greacă. Vom fi oare în stare?

Tagged with:  
Share →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card