Se discuta zilele astea despre calitatea execrabila a clasei politice de pretutindeni, aratata cu degetul (inclusiv de mine) ca fiind una dintre cauzele principale ale adancirii in criza sau ca motiv principal al colapsului unor institutii politice si economice cladite cu eforturi enorme timp de 40 de ani de catre o alta clasa politica.

Tindem, culmea, sa inconjuram cu o aura calda politicienii trecutului, cei care au rezolvat crize de o magnitudine mai mare decat cea care a imbolnavit de febra economia mondiala a momentului. Doar ei au dus, la nivel local, Romania de la stadiul de stat feudal direct la epoca moderna, in doar 40 de ani de domnie a lui Carol I, dupa un inceput sub Cuza. Doar ei au reusit sa faca “Romania Mare” si tot ei au reusit sa manevreze o tara de dimensiunile Poloniei printr-un razboi mondial, reusind sa treaca peste amputarea a 2 treimi din trupul sau si sa revina la dimensiuni cel putin acceptabile istoric.

Ne gandim cu piosenie la Kogalniceanu, la Bratieni, la Titulescu, la alte ilustre figuri care devin tot mai frecventabile cu cat ne indepartam in timp de ele – si mai ales de cei care i-au cunoscut nemijlocit. Pe masura ce avansam in timp, facem comparatii in care ei apar din ce in ce mai nobili si mai inteligenti, mai competenti, in timp ce politicienii momentului devin tot mai incapabili si mai incompetenti. Asa s-a ajuns ca pana si un taran analfabet paranoic si criminal ca Ceausescu sa devina o figura luminoasa in mintea unora.

Churchill in tinerete

La nivel global insa lucrurile stau la fel. Ne spunem ca ar fi mai bine sa avem astazi un Roosevelt, un Churchill (mai sus, in tinerete, pe vremea cand era sa moara intr-o mare aventura despre care e misto sa cititi mai multe), un de Gaulle, sau macar un Kohl, un Mitterand sau o doamna de fier de tip Thatcher. Nu mai vorbesc de-alde Kennedy, mostenitor pe vecie al simpatiei unei planete intregi. Sau, si mai rau, de criminali precum Che Guevara, recuperati pe post de repere morale de toti retardeii care habar n-au de istorie.

Intrebarea e: au meritat ei, in timpul vietii lor, astfel de multumiri din partea posteritatii? Cuza era un afemeiat si era manipulat clar de aceiasi care l-au si inlocuit. Carol I era un aventurier caruia i-au iesit toate pasientele… ma rog, aproape toate. Kogalniceanu a eliberat tiganii dar nu s-a preocupat de romanizarea si integrarea lor, Bratienii si celelalte familii politice erau cel putin la fel de verosi ca astia de acum, Titulescu a avut o insemnatate minuscula la scara istoriei totusi, iar Ceausescu n-a construit nimic cu mana lui, ne-a manat pe noi ca pe niste sclavi infometati sa construim o tara beton. La propriu.

Roosevelt era nu doar bolnav mort, dar si un afemeiat in tinerete, iar in timp ce Hitler cucerea cam toata Europa, ba chiar ii scufunda deja cateva nave militare, el era in continuare convins ca o dominatie germana sau rusa asupra Europei nu va fi foarte deranjanta pentru SUA. Doar bombardamentele japoneze si apoi declaratia de razboi a lui Hitler l-au facut sa intre in razboi, si in istorie. Churchill nu mai vorbesc, depresiv, betiv, paranoic, un om al conflictelor pe langa care de-alde Basescu e copil de mingi (in privinta crizelor). Iar Kennedy… coruptie, mafie, femei, decizii imbecile pe plan extern… doar un glont l-a propulsat intr-o galerie de figuri luminoase.

La vremea lor, luati la bani marunti, toti acestia, inclusiv generatia care a dominat lumea in anii 80-90, erau niste incapabili, niste incompetenti, niste indivizi pusi pe capatuiala, unii dintre ei buni oratori dar cam atat. Ce poate fi mai ironic ca un actor ratat ca Reagan impreuna cu un politruc plin de compasiune ca Gorbaciov sa ‘reuseasca’ impreuna sa darame pasnic 40 de ani de comunism totalitar, aproape in ciuda a orice au intreprins? Culmea e ca Istoria i-a impins de la spate si i-a propulsat acolo unde suntem convinsi ca liderii actuali nu vor fi niciodata.

Stii ce e culmea? Ca daca examinezi presa acelor zile vezi cat de contestati si contestabili erau. Cat de proaste erau deciziile lor. Cat  timp pretios au pierdut pentru a salva economia sau Europa sau ce decizii aberante luau. Cu toate acestea, zgomotul si critica au disparut pur si simplu din peisaj pentru ca la un moment dat au reusit sa ia o decizie buna, sau una proasta dar care a dus involuntar la rezultate bune.

Liderii politici actuali se afla in fata unui examen de dimensiuni globale, similar celui in fata caruia s-au aflat si generatiile precedente. Joaca s-a terminat, iar Istoria ii mana de la spate ca sa-si joace rolurile. Culmea e ca, indiferent cat de incompetenti sunt, indiferent cat de corupti sunt si indiferent cat de prost isi vor juca cartile, despre multi dintre ei se va vorbi ca despre niste oameni providentiali pe care Istoria i-a scos in fata atunci cand a fost cu adevarat nevoie. Asadar sa nu avem cerinte prea mari de la clasa politica, ea are obiceiul sa rezolve marile crize in ciuda incompetentei crase de care da dovada, impingand in fata niste lideri/eroi total improbabili.

N-as zice sa fim chiar optimisti din aceasta cauza, dar macar sa nu ne zbatem degeaba: ce a mai fost va mai fi si ce am vazut deja in trecut va veni iara. De pe vremea lui Solomon (i.e. acu’ 3.500 de ani) si pana acum, vorbele despre ciclicitatea Istoriei sunt la fel de valabile.

Hai, Obama, Medvedev/Putin, Sarkozy, Merkel, Cameron… repetati-va rolurile, oricate rosii veti lua in freza astazi, publicul din 2050 va va aplauda, macar pe unii dintre voi. Cat despre Romania… daca se vorbeste deja de bine de Dej, de Ceausescu… ne vom lamenta probabil si peste 30 de ani cu privire la politicienii de atunci, amintindu-ne cu duiosie de un Iliescu, de un Basescu sau de un Antonescu.

Numai de Boc nu-si va aduce aminte nimeni :)

Tagged with:  
Share →

3 Responses to Incompetentii eroi ai Istoriei

  1. [...] This post was mentioned on Twitter by Razvan Antonescu, Adrian Mihaltianu. Adrian Mihaltianu said: Incompetentii eroi ai istoriei… http://www.zvoner.ro/incompetentii-eroi-ai-istoriei/ [...]

  2. Daniel says:

    Pot sa spun ca nu sunt nici pe departe de acord cu ideea asta. Toate argumentele aduse sunt de fapt critici la caracterul respectivilor. Ca unul era betiv sau afemeiat, asta nu-i face mai mult sau mai putin competenti ca politicieni.
    Roosevelt a declarat ca pe americani nu-i intereseaza razboiul doar ca manevra pentru a stabiliza economia, afectata de alarmismul presei. De fapt el a cautat orice prilej de a intra in razboi, industria americana intrand in productie de razboi inca de la invazia Poloniei.
    La deGaulle, deciziile pe langa sunt exceptii de la regula. Greselile politice de dupa razboi s-au datorat faptului ca el era general, cu gandire militara, fiind politician de circumstanta.
    Culcatul pe speranta ca un politician de o incompetenta crasa nu e o optiune, vezi cazurile Argentinei, Greciei si multe alte tari cu economie duduind care au intrat in faliment (Grecia e aproape si va da faliment, Argentina a dat deja o data, la fel si Bulgaria mai demult, precum si Singapore).

  3. zvoner says:

    Daniel, nu ai dreptate in privinta lui Roosevelt. Documentele noi arata ca el nu a dorit catusi de putin sa intre in razboi. Productia de razboi a ajutat SUA sa iasa din depresiune, la fel si imprumuturile date Rusiei si Angliei, insa daca el ar fi tinut mortis sa intre in razboi si-ar fi inarmat convoaiele de marfa catre Anglia (n-a facut-o decat dupa ce nemtii i-au scufundat mai multe vase), ar fi declarat razboi imediat ce nazistii au torpilat prima nava de razboi americana (au torpilat mai multe si el tot n-a declarat), si imediat ce Japonia i-a facut muci flota (i-a declarat razboi Japoniei, dar nu si Germaniei; Hitler l-a scutit de asta 4 zile mai tarziu).

    Daca era dupa el, SUA ar fi profitat de pe urma caderii imperiului Britanic (chestie care chiar il pasiona, el sustinandu-i pe nationalistii indieni) si ar fi ramas fata in fata cu o Europa unita sub nazisti sau sub comunisti – chestie de care cu gurita lui a zis ca ar fi preferabila pentru a-i calma pe europenii prea orgoliosi.

    Daca asta nu e incompetenta…

    Iar calitatile unei persoane nu pot fi disjunse de ceea ce face acea persoana in viata de zi cu zi. Un bipolar ca Churchill a fost un om providential pentru ca insusi tara sa era aruncata intr-o spaima similara cu cea pe care o traia el insusi in acele vremuri. Imediat dupa razboi, Churchill n-a mai contat.

    Normal ca incompetenta face rau. Asta e si ideea. Am spus totusi ca Istoria gaseste modalitati de a impinge pe unii incompetenti in zona eroilor, uneori fara voia lor, pur si simplu. Ai dat exemplul Argentinei – da, e un caz foarte bun, pentru ca tocmai imi demonstreaza asertiunea, vezi ce au facut ei dupa ce s-au rupt de FMI: si-au rezolvat 70% din probleme (pe care da, tot ei si le facusera). Bulgarii si-au vandut intregi industrii nemtilor si mafiei ruse – si ce rau le-a fost :) .

    Bottom line: noi ii vedem si astazi la lucru pe desteptii care ne guverneaza. Eu n-am zis sa ne culcam pe speranta, ci sa nu mai fim chiar atat de alarmisti. Indiferent de ce fac ei, istoria merge mai departe. Prin incompetenta lor pot duce la 5-10 ani nasoi, dar cam atat. Iar istoria, nedreapta cum e, ni-i va pune in cartile de istorie intr-o cu totul alta lumina decat cea in care am apucat noi sa-i vedem.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card