La ora 20:10 a inceput sa ploua in Bucuresti. A batut si vantul, ba unu-doi copaci mai batrani din fire s-au prabusit. Ploaia torentiala a inundat pentru cateva minute strazile, apoi s-a domolit. Megavijelia anuntata de cu trei zile inainte a fost pana la urma o furtuna oarecare, de vara.

Ora 21:00, cele trei televiziuni de stiri sunt in priza. Toate incep cu imagini apocaliptice, cu titluri asisjderea si mai ales cu prezentatoare speriate, care pareau a anunta o catastrofa. Pe Realitatea, o vaca cu cabina (o stiti de la Carcotasi) sta intr-o rigola, imbracata pana-n dinti intr-o pelerina galbena, si infrunta cu stoicism cele cateva picaturi de apa care ii intra in ochi. “APA E PANA LA GLEZNE, STIMATI TELESPECTATORI!” Se agita. Da ochii peste cap. Da din maini. Are vocea intrerupta de emotie, caci asa ceva nu s-a mai vazut de cand e lumea, e un eveniment unic: Ploua!

Operatorul filmeaza dovada. Apa din rigola, de vreun centimetru, abia ii mangaie adidasii. Da’ cucoana nu se lasa: AUTORITATILE AU FOST PRINSE IAR PE PICIOR GRESIT, BUCURESTIUL ARATA CA DUPA RAZBOI. Undeva in spate, un grup de pietoni plictisiti asteapta autobuzul, sub umbrele. Ei nu stiu ca e razboi, nu i-a anuntat nimeni. O sa ajunga diseara acasa si o sa afle prin ce pericol au trecut.

Mut pe Antena 3. Aici o alta speriata ne relateaza cu sufletul la gura, de data asta din OFF, ca s-au rupt copaci si au cedat transformatoare. Intra in direct un primar de sector. “Sunt pagube materiale?” “Nu stiu doamna, a cazut un copac, am inteles ca o masina…” “Da RANITI SUNT?” “Nu am inca datele…” “Aveti raportat totusi vreun ranit, … vreun ranit?” “Nu stiu doamna, sper ca nu…” Dialogul se poticneste si moare umilit, pe fondul unui loop nesfarsit cu doua traznete si trei rafale de ploaie.

La N24 oamenii se calmasera intre timp, trecusera la alte stiri. Dar macar asa, intr-un colt, imagini cu ingrozitoarea ploaie de vara care a distrus Bucurestiul…

Ce fericiti trebuie sa fim, noi, bucurestenii… Am mai trecut de un razboi, am mai trecut o apocalipsa, am scapat cu bine dintr-un dezastru de proportii biblice. Bine ca au fost reporterii nationali pe strazi, sa ne informeze despre cat de rau e sa stai in ploaie, si despre cum au ei (ele) gleznele crescute direct din pamant.

Ma intreb, cand o veni asteroidu’, oare n-ar fi mai bine sa stam noi in buncare undeva la sute de metri sub pamant si sa-i privim pe ei cum transmit in direct de la suprafata? Chiar as sparge o punga de popcorn pe chestia asta…

Share →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card