Știu, e 1 decembrie mintenaș, dar eu am altă poveste pentru voi, pe lângă cea pe care v-am spus-o legată de Marea Unire. Să nu uităm că până la unirea cu Transilvania, a mai fost o unire, chiar mai grea decât prima. Așadar…

Când Ion I. Inculeț deceda la vârsta de 91 de ani, în 5 noiembrie 2011, lăsa în urmă o moștenire colosală în domeniul electrostaticii – 27 de patente industriale, unele dintre ele folosite pe scară largă în industria auto (în special în vopsitorii), dar și în orice procedeu industrial care poate beneficia de pe urma electrostaticii, inclusiv separarea minereurilor sub formă de pudră. De-a lungul vieții a fost consultant pentru misiunile NASA pe Lună și pe Marte, Doctor Honoris Causa pentru universitatea Western Ontario din Canada, al cărui departament de Environmental Engineering and Applied Electrostatics l-a creat de la zero, iar statura sa de fizician și inginer de talie mondială a fost recunoscută și de Academia Română, care l-a numit drept membru de onoare al său din 1992.

Descoperirile lui Ion I. Inculeț sunt aplicate astăzi în industria modernă, dar și mai interesantă este viața tatălui său, de la care a și moștenit pasiunea pentru știință. Vorbim de cel fără de care unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918 poate nu ar fi avut loc, cel puțin nu atât de repede:

Bolșevicul Inculeț, politrucul lui Lenin

Ion C. Inculeț, cel despre care 99.99% dintre români nu știu nimic, și de ce ar ști, la urma-urmei, doar n-a fost decât un licențiat în științe (fizică, matematică, astronomie) al Universității imperiale din Sankt Petersburg, i-a cunoscut personal pe Lenin, Troțki și Cherenski, și a reușit să unească în 1917-1918 facțiunile politice moldovenești într-o singură voce, una care urma să scutească timp de 22 de ani Basarabia de toate măcelurile bolșevice care aveau loc în Ucraina, Georgia și Rusia alăturate. Sute de mii de oameni îi datorează, astfel viața, dar recunoștința țării căreia i-a oferit Basarabia se lasă încă așteptată.

Ion C. Inculeț are o viață de roman. Născut la Răzeni, un sat aflat la vreo 30 de kilometri sud de Chișinău, Inculeț se trăgea, cel mai probabil, dintr-o veche familie de răzeși (țărani liberi) numită Hânculeț. De altfel, în afara numelui satului, și celelalte toponime ale zonei fac referire la un areal al țăranilor liberi încă din vremea lui Ștefan cel Mare. Alături de Ion Pelivan și Elena Alistar, născuți în același sat, dar cu un deceniu mai tânăr decât ei, își trăiește tinerețea gândind la o cale prin care românii, majoritari în Basarabia, să nu mai fie la mâna rușilor care domneau aici cu mână de fier din 1812.

Născut țăran liber, crescut ca revoluționar, maturizat ca politician

Născut țăran liber, crescut ca revoluționar, maturizat ca politician

Pleacă la școala teologică de la Chișinău, iar notele foarte bune de aici precum și faptul că părinții aveau oarece avere îi permit să plece mai departe la Sankt Petersburg, capitala imperială rusă, și să devină diplomat al Universității Imperiale, câștigând apoi și dreptul de a preda fizica, matematica și astronomia ca privat-docent (profesor de rang universitar fără catedră fixă) la școlile din Petersburg. Nu uitase însă evenimentele din 1906, la care participase activ:

„Mi-aduc aminte de starea mea sufletească de atunci. Fiu de ţăran-moldovean dintr-un sat răzeşesc — Rezeni — aşezat de Ştefan cel Mare la hotarul dintre judeţele Lăpuşna şi Tighina. Moldovenii — fără drepturi politice — erau la bunul plac al clasei conducătoare. Pămîntul strămoşesc — robit şi el în mîini străine. Limba străină în şcoli, biserică şi dregătorii. Dispreţ manifestat, cu ocazie şi fără ocazie, faţă de poporul băştinaş, din partea celor care cîrmuiau…

La ruşi era o lipsă în simţul lor patriotic. Ca student, am fost la Stockholm. La un restaurant am observat cum pe măsuţe fluturau drapelele diferitor naţiuni. Mi s-a explicat că acolo se stabilise obiceiul ca vizitatorii străini, mîndri de ţara lor, să reclame ca pe masa ocupată de dînşii să se pună şi drapelul naţional. Deşi erau şi multe mese ocupate de ruşi, drapelul rusesc nu se vedea nicăieri: ruşii pare că se ruşinau de ţara lor autocrată şi retrogradă. Cu asemenea simţăminte, noi, fireşte, doream izbînda revoluţiei. Problema la început era cu atît mai uşoară, cu cît în lupta pentru dezrobirea politică, socială şi economică, noi, cei de neamuri străine, aveam alături majoritatea poporului rus, dornic de a răsturna autocratismul.

Ceva mai tîrziu căile s-au despărţit, cînd naţionalităţile au prins a reclama drepturile lor. Unele au învins, ca polonezii, finlandezii, românii din Basarabia. Altele, ca ucrainenii, georgienii au căzut sub un jug şi mai greu.

Însă pentru a învinge în revoluţie, trebuia să ştii alături de cine sau contra cui să lupţi.’’

Sursa: Iurie Coleșnic, Basarabia necunoscută, via chisinaul

Revoluția bolșevică îl prinde aici, la Sankt Petersburgul devenit Petrograd, unde este delegatul profesorilor în primul soviet și îi cunoaște personal pe Lenin, Troțki și Cherenschi, cei cu care împărtășește dorința acută de eliberare de sub tirania țaristă, molipsindu-se temporar de microbul comunist. După o atentă prelucrare din partea comuniștilor, reușește să fie trimis, alături de alți 79 de moldoveni, înapoi în Basarabia, pentru a aduce în fiecare județ ideea revoluției. Deși Cherenschi, conducătorul guvernului provizoriu bolșevic, nu dorea dezagregarea Rusiei Țariste ci doar reformarea ei, în fapt, odată ajuns la Chișinău, Inculeț se leapădă rapid de bolșevism, se alătură în august 1917 revoluționarilor moldoveni și se adaptează treptat dorințelor acestora de emancipare națională.

Episodul venirii lui „Vanea” Inculeț în Chișinău

Surpriza Inculeț: întoarce armele și-și eliberează țara

Consăteanul său Pelivan era favoritul de până atunci al luptelor de orgolii dintre revoluționarii moldoveni, dar Inculeț e remarcat de ceilalți lideri moldoveni și reușește să fie ales, în unanimitate, președintele Sfatului Țării, fie și pentru că reușise, datorită apropierii lui de Lenin și ceilalți lideri bolșevici, să calmeze temerile bolșevicilor rusofoni că următoarea mișcare ar fi alipirea de regatul României. Cealaltă consăteană a sa, Elena Alistar, membră a Sfatului Țării, îi va pune peste haine lenta tricoloră, în aplauzele furtunoase ale adunării. Mulți tremurau, însă, pentru că Inculeț venise ca politruc bolșevic și vorbise până atunci de marele prieten de la Est și de marele dușman de la Vest…

Sfatul Țării la 1918

Sfatul Țării la 1918

Gherman Pântea, cel care avea să ajungă primar al Odesei, îl descria astfel pe Inculeț:

„El întrunea toate calitățile pentru a ocupa această mare demnitate: era calm, abil, împăciuitor, și mai cu seamă extrem de răbdător. (…) Inculeț în toate împrejurările a dovedit un calm desăvârșit și sânge rece. Nici o hotărâre pripită, nici un pas nechibzuit.”

Începe apoi un balet politic formidabil, Inculeț reușind cumva să se dedubleze permanent, pentru a potoli atât rebelii bolșevici, dar și pentru a manevra lucrurile spre unirea cu România, singura care putea să asigure viabilitatea noii entități statale numite Republica Democratică Moldovenească. Gurile rele îl asemănau cu un titirez, alții, cu un balerin. Pentru a cita din nou din sursa de mai sus:

„Preşedintele vorbeşte în moldoveneşte şi apoi în ruseşte, ca să mulţumească şi să arate principiile democratice pe care le va apăra. S-a impus de la început printr-un tact deosebit în conducerea desbaterilor şi în genere a întregii politici a Sfatului Ţării.

El a ştiut să ducă de minune frînele politice în Basarabia în vremea aceasta grea de la Autonomie pînă la Unire, A împăcat toate curentele, îndrumîndu-i spre interesele basarabene’

Numai el ştie cum manevra abil printre zecile de piedici, era asemenea unui schior slaiomist care cobora de pe munte în plină viteză, avînd pe umeri povara responsabilităţii pentru destinul baştinei.

Dacă răsfoieşti paginile ziarului Sfatul Ţării din 1917—1918, descoperi numeroase explicaţii şi dezminţiri făcute de Inculeţ. Era presat de populaţia rusofonă care intuia venirea oştirilor româneşti la Chişinău, îl certau moldovenii pentru prea multă indulgenţă faţă de adversari, îl atacau indirect bandele de dezertori care semănau pîrjol şi haos pe această palmă de pămînt.”

Pe 6 ianuarie 1918, bolșevicii ruși încearcă să dea o lovitură de stat, însă aceasta este dejucată, iar trupele românești intră în oraș. Puși în fața evidenței că sovieticii nu se vor lăsa cu una, cu două, Inculeț, Pan Halippa și ceilalți lideri moldoveni își iau inima-n dinți.

Evenimentele, povestite din perspectivă românească

Urmează marele curaj de a uni Basarabia cu România, la 27 martie 1918, în ciuda criticilor din partea extremelor spectrului politic din Moldova – unii îl acuzau că nu se preocupă îndeajuns de țărani, alții, că vinde Moldova românilor, alții, că vinde Moldova rușilor.

Să nu credem că necazurile s-au oprit aici. Fiind considerat trădător de către liderii bolșevici din Rusia, este permanent amenințat cu moartea, astfel încât nu poate face parte din emisarii basarabeni care participau la tratativele de pace de la Paris pentru a sigila soarta Basarabiei prin recunoașterea unirii de către marile puteri. Ce îl frământa pe Ion Inculeț putem citi lesne din scrisorile sale îndreptate către Ion Pelivan, cel care își risca și el viața reprezentând Basarabia la Paris, deși bolșevicii puseseră un premiu pe capul său (aceeași sursă ca mai sus):

„Dragă Ionel! Am primit toate scrisorile D-v. şi punem toată sforţarea ca să îndeplinim ce cereţi… Situaţia în Basarabia nu este din cele uşoare. Agitaţii şi tulburări din cauză că nu e lămurit la Paris. Toţi duşmanii ”speră” şi ne fac porcării, răspîndind diferite zvonuri. Mai ales ovreii, bată-i focul să-i bată ! Ei văd ce fac cu dînşii bolşevicii de tot felul de peste Nistru şi, cu toate acestea, aşteaptă pe aceşti bolşevici. Asemenea şi d-nii Şmidt cu Crupenschi. Dacă le e aşa de scumpă Rusia, lasă-i să se ducă acolo să o salveze. Dar cred că nici unul dintr-înşii n-ar rămîne în Basarabia, dacă ar veni acolo bolşevicii. Dar acum, cînd soldatul român îi apără cu pieptul său, toţi ticăloşii aceştia stau la adăpost, mănîncă pîinea noastră şi încă ne critică…”

Politicianul român Inculeț. Anii culegerii roadelor

Izbânda delegației române și moldovenești din 1920, odată cu tratatul de la Paris, lasă loc pentru alte două decenii de luptă politică mai așezată, una cu care suntem obișnuiți din ce vedem azi: Inculeț își unește partidul cu PNL-ul acelor ani și devine pe rând ministru al Basarabiei, ministru al sănătăţii publice, ministru de interne, ministru al comunicaţiilor, apoi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri. Se bucură, așadar, de plinătatea avantajelor de ministru în mai multe dintre guvernele perioadei interbelice, considerată cea mai luminoasă din istoria modernă a României, cu toate scandalurile de corupție la ordinea zilei.

Vice-prim ministru, cea mai înaltă funcție deținută de Ion Inculeț

Vice-prim ministru, cea mai înaltă funcție deținută de Ion Inculeț. Sursa

Cel mai drag lucru i-a fost, însă, admiterea ca membru al Academiei Române în 1918, bazată pe teza sa de fizică („Relaţiile dintre timp şi spaţiu într-o nouă lumină ştiinţifică”), dar urmată și de alte activități științifice. Se vede de unde au preluat fii săi și ai soției sale, Roxana Cantacuzino, pasiunea pentru fizică, unul dintre ei, George, devenind inginer-constructor, celălalt fiind deja menționat la începutul acestui articol.

Să nu credem, însă, că Inculeț a fost un sfânt. A fost un politician abil, care s-a folosit atât de simpatia compatrioților săi, cât și de experiența dobândită în tinerețe alături de revoluționarii Lenin, Troțki și Cherenschi, pentru a-și duce la bun sfârșit amibițiile politice. Din fericire pentru noi și pentru sute de mii de moldoveni care au scăpat astfel, vreme de două decenii, de toate masacrele făcute de bolșevici în URSS, ambițiile sale au fost pe măsura provocărilor istoriei. Știa să păstreze legăturile deschise cu politicienii din toate partidele, prieteniile sale (unele din interes) fiind mai presus de taberele politice.

Ion C. Inculeț murea în 18 noiembrie 1940, unii spun că în urma unui infarct, alții spun că ar fi luat otravă. De inimă rea, cu siguranță: cu cinci luni mai devreme, sovieticii intraseră cu forța în Basarabia lui natală, omorând peste 40.000 de ostași români și generând un exod uriaș – sute de mii de români luaseră calea exilului în România. Se părea că cele două decenii de luptă politică pentru integrarea Moldovei în regatul României fuseseră în zadar.

Peste 200.000 de oameni au fugit din calea sovieticilor. Sursa: istoriamilitara.org

Peste 200.000 de oameni au fugit din calea sovieticilor. Sursa: istoriamilitara.org

Rămân însă profetice cuvintele sale adresate prietenului său Gherman Pântea, din care am mai citat mai sus:

„Dragă Ghermane, dacă ruşii vor trece spre noi Nistrul, cei dintîi pe care îi vor împuşca sau spînzura, vom fi noi, care am avut de la ei însărcinări, peste care am călcat cu nepăsare.”

Într-adevăr, după 23 august 1944, liderii basarabeni „vinovați” de unirea Basarabiei cu România au fost primii vânați de bolșevicii dornici de răzbunare. Printre ei, Elena Alistar murea în detenție la Pucioasa, în 1955, iar Ion Pelivan sfârșea în 1954 în pușcăria comunistă de la Sighet. Bunul său prieten Pântea, aflat în aripa de stânga din cadrul PNL-ului și salvator a mii de evrei și de ruși cât timp a fost primar al Odesei, urma să fie condamnat la „doar” 10 ani de temniță grea, fiind eliberat în 1956 dar ținut mereu sub observație de Securitate, fiind reîntemnițat pentru un an pentru activități anticomuniste, apoi reabilitat în 1965. Murea în condiții suspecte în 1968, după ce începuse să vorbească tot mai tare despre Basarabia în cercurile de istorici. Dar despre acest alt uriaș român necunoscut, într-un episod viitor. Iar dincolo de Prut, în teritoriul recucerit de sovietici, se instala o foamete care urma să ucidă, în perioada 1946-1947, peste 200.000 de oameni, ca parte a politicii criminale de ucidere în masă prin înfometare și deportare a românilor din Moldova.

Cei doi Ion Inculeț, intră, așadar, într-o galerie de oameni uriași, care și-au riscat viața pentru a reforma din temelii un sistem nedrept, oameni despre care poate ar merita să citim mai mult. Eu am făcut doar un rezumat, și încă unul destul de sumar. O să vină timpul și pentru unul mai mare…

Dacă ți-a plăcut, mai am alți iluștri români necunoscuți: Raoul Gunsberg, Dumitru Cornilescu, și vor mai urma :)

Mai pe îndelete despre Ion C. Inculeț, în principala sursă pentru acest material: Chisinaul.

Tagged with:  
Share →

2 Responses to Iluștri români necunoscuți: cei doi Ion Inculeț, de la Lenin la NASA

  1. gemini says:

    Bravo, omule !..Faci treaba foarte buna pe blogul tau.
    Aduci la vedere lucruri intersante si, in cotidian, ai abordari foarte pesonale. Citesc cu placere si cu interes.

  2. [...] Tot în România au trăit și acești doi Inculeți. [...]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card