Atent sa nu cumva sa deranjeze vreun sindicat minier sau vreun pui de ceferist (astia stiu sa faca greva, iar greva aia doare), Boc a crezut ca poate intra in magazinul cu portelanuri fara sa sparga nimic, in definitiv n-o fi tocmai el ditamai elefantul, nu?

Cum portelanurile au prostul obicei sa se sparga cu zgomot, s-ar putea ca aceasta ultima isprava a celui mai prost fiu al satului Rachitele din Cluj sa fie exact picatura care a umplut paharul. De mult n-am mai vazut atat avant revolutionar, chiar si in ziare care pana mai ieri faceau figura de oficios de partid.

Lumea indeamna la greva fiscala. Adica la neplata datoriilor catre stat din partea celor platiti pe drepturi de autor, cel putin pana cand onor statul isi va da una peste ceafa si va simplifica birocratia. In mod normal n-as fi de acord cu o astfel de prostie, pentru ca greva fiscala nu pedepseste statul si nici guvernantii, ci pedepseste oamenii care au nevoie de acei bani (oameni care la randul lor, cel putin in parte, presteaza servicii sociale utile).

Avand insa in vedere halucinanta prestatie si mai ales aroganta indivizilor numiti Seitan, Vladescu si Boc, nu pot decat sa-mi dau acordul verbal la aceasta miscare. Nu e vorba de bani aici, e vorba de “daca vor paine, dati-le cozonac”.

Insa rogu-va macar un lucru. Incetati cu petitiile online. Nimic nu inlocuieste prezenta FIZICA in fata unui sediu de autoritati. Online-ul lasa rece pe toata lumea. O multime de cateva mii de oameni nervosi la usa biroului tau are efecte mult mai pregnante. Asadar nu uitati de intalnirea de vineri, ora 11.

Share →

One Response to Greva Fiscala fie, dar sa stim si noi

  1. WladyX says:

    acordul scris, ca eu nu te aud :)
    PS: baga si tu plugin-ul ala de subscribe to comments, sa stiu daca/cand raspunzi la commentul meu ;)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card