M-a intrebat cineva deunazi de ce nu particip la evenimentele industriei web de la noi, atata vreme cat eu insumi sunt implicat pana peste cap in dezvoltarea ei.

Raspunsul este simplu: sunt prea ocupat sa-mi traiesc viata privind, ascultand si vorbind despre lucruri palpabile, reale, unele cu suflet, altele fara, dar cu siguranta cu o poveste a lor, ca sa imi pierd cateva ore din viata privind, ascultand si vorbind despre o industrie inventata, in masura in care aceasta este inca rupta de realitatea romaneasca.

Revenirea din Turul Romaniei in 2 plinuri m-a  ravasit… de fapt nu revenirea, ci turul in sine. Da, strabat in fiecare saptamana cateva sute de kilometri prin satele si oraselele Romaniei in drive-testele mele, luand contact cu o realitate mult diferita decat cea mestecata savant si autosuficient la tot felul de happeninguri ale unei lumi virtuale. Dar inconjurul aproape lipit de granita al unei tari de 22 de milioane de oameni in doar 5 zile m-a zdruncinat mai mult decat as fi crezut.

In primul rand pentru ca in fiecare zi am trecut prin cel putin o provincie istorica. Am vazut cum se schimba casele, oamenii, obiceiurile – si asta o spun dupa ce doar abia am zgariat suprafata. Despre unii (moldoveni, ardeleni) stiam oricum mai multe. Despre altii (moroseni, bihoreni, banateni) nu stiam mai nimic. In fine, prejudecatile despre altii (olteni) mi-au fost inca o data spulberate dupa ce le-am vazut satele – atat din sud (sarace, pricajite, amarate) cat si din nord (ingrijite, prospere, vesele).

Una gandesc bucovinenii, alta gandesc maramuresenii – desi ii desparte doar un munte. Intr-un fel se poarta vrancenii si in alt fel se poarta bihorenii. Toti vorbesc aceeasi limba, fara indoiala, si multe metehne sunt fix la fel (mai ales stilul iresponsabil de a conduce o masina), insa diferentele culturale sunt mult mai mari decat par.

Lucrez in ultimul timp inconjurat de basarabeni. Iarasi, alta lume. Alta gandire, alte obiceiuri. Or ce vreau sa zic eu acum este ca pana nu ii intelegem pe acesti oameni, geaba tot incercam sa fortam nasterea unei industrii care nu este decat o copie palida a ideilor si incercarilor celor din afara. Pana nu ne intelegem pe noi insine, pana nu ne intelegem nevoile noastre, dorintele noastre, degeaba aducem in Romania tot pachetul de cunostinte, de guru si de personaltati din afara. Acestea vor veni si vor pleca, banii vor fi dati, timpul va fi pierdut in continuare pe tot felul de discutii, si toata lumea va fi multumita in paharul ei cu apa omitand ca de fapt nu ofera nimic original romanilor, nimic croit pe sufletul lor.

Suntem atat de preocupati sa copiem si sa imitam, chiar si in industria de internet (ma abtin sa nu pun niste ghilimele tare meritate) incat uitam ca de fapt internetul este consumat de catre romani, romani care traiesc atat in Bucuresti, cat si in Gura Humorului, Sapanta, Negresti-Oas, Oradea, Craiova sau Severin. Si care nu vorbesc nici cu event, nici cu managerizare, nici cu quarter. Dar care au, mai toti, un computer conectat la internet acasa (si sa stiti ca au!).

Eu sunt chiar curios cate studii reale sunt facute de catre cei care lanseaza o idee, un proiect sau un website nou, studii facute pe romani, astfel incat sa se vada care este interesul si care este beneficiul acelei idei, proiect sau website nou? Sunt curios si daca in urma virtualizarii abrupte a comunicarii in industria .ro ne vom intelege mai bine pe noi insine inainte ca sa dam drumul la proiectele in cauza?

Si ma refer aici la multe, incepand cu site-urile de continut generat de utilizatori si terminand cu site-urile de socializare, dar trecand si prin site-urile de recenzii, cele de servicii sau si tabloidele. Unii se mai intreaba inca de ce unele nu merg absolut deloc in Romania, sau de ce altele au un succes nebun desi n-ar trebui.

In plus, ce rost are sa tot discuti despre lucruri care de multe ori raman fara finalitate intr-o piata unde doar 6-7 oameni dicteaza unde se duc bugetele de publicitate si intr-o piata unde doar 10 oameni gestioneaza 80% din continut? Merita sa te agiti pentru restul de 20%? Hai sa fim seriosi. Merita, insa pana la un punct. Poate doar daca punctul ala inseamna sa schimbi regula jocului.

Am remarcat ca ne place sa dam si sa primim premii pentru proiecte web, de la cele interactive pana la cele mai clasice, de advertising tip display. Dar cate dintre ele au atasate un raport de eficienta, cate dintre ele au o finalitate, alta decat “am atras atatia unici, care au dat atatea clickuri”? Cate dintre ele au schimbat ceva in viata altora, intr-adevar?

Eu unul stiu cateva – asta ca sa nu credeti ca sunt pornit sa demolez. Insa sunt doar cateva, le numar pe degetele de la doua maini. Si restul?

Restul… ar face mai bine daca ar mai iesi din fata computerului, cluburilor, mallurilor si betoanelor si ar lua contact cu lumea reala. Get a fraking life, si abia apoi mai intoarceti-va pe la conferinte. Abia atunci o sa fiu dispus sa ascult ce aveti de spus. Eu, cel putin.

Share →

2 Responses to Get a fraking life!

  1. antoaneta says:

    Freaking life. Sau chiar freakin’:) Altfel, excelent articol, chiar m-as bucura sa dezvolti mai mult, când ai timp, impresiile din diverse zone.

  2. zvoner says:

    Antoaneta, trebuie sa vezi Battlestar Galactica pentru a intelege utilizarea lui ‘fraking’ :D

    Mai precis trebuia sa scriu ‘frakkin” dar mie mai usor asa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card