E o discutie veche de cand lumea. Mai ales la noi in tara: ce trebuie sa avem inainte, forma, sau fondul? Caci suntem o tara cu o populatie care inca nu s-a regasit ca popor nici dupa 151 de ani de la formarea ca stat, dupa 133 de ani de la independenta sau 92 de ani de la marea unire. Si daca natiunea noastra inca nu se poate defini pe sine, alege de multe ori sa fie definita de cei din afara.

Orice roman care se respecta are cel putin aceasta obsesie: cand da de un strain il intreaba rapid, usor transfigurat: cum ti se pare Romania? Apoi asculta usor absent parerea respectivului (amabila sau sincera), aruncandu-se imediat ori intr-o lamentare (in cazul in care strainul i-a confirmat temerile, si anume ca nu ii place ce a intalnit in Romania), ori intr-o apriga critica a lucrurilor neplacute pe care el, strainul, nu a apucat sa le remarce. Intr-atat de profunda este aceasta nesiguranta de sine incat daca cineva incepe sa ne laude inseamna ori ca e platit, ori ca e tampit, alta cale nu exista (vezi reactiile cu privire la extazul celor de la Top Gear in fata Transfagarasanului).

Recentul scandal cu brandul de tara readuce pe tapet discutia formei fara fond. Vrem sa cheltuim 73 de milioane de euro pe promovarea unei forme, dar unde este fondul? Evident, discutia, cu accente isterice, s-a purtat mai ales pe forma formei, insa marea problema este chiar absenta fondului – si anume, a lucrurilor care ar putea indemna pe cineva sa creada ca Romania e o gradina a Carpatilor, si nu un maidan plin de gunoaie, o rusine la adresa unor munti pe care ii jefuim cu spor.

In-apararea-formelor-fara-fond-2

*click pe poza pentru o definire critica a teoriei formelor fara fond, oarecum in raspar cu ce scriu eu mai jos. Asta pentru echilibru :)

Oare vom putea crea si fondul, pe masura ce vom face o foarte frumoasa forma pe banii europenilor? Guvernantii par a fi siguri ca da. Toti ceilalti, inclusiv presa, sunt siguri ca nu. Insa nimeni nu si-a pus problema ca de fapt neincrederea noastra cea mai profunda in formele doamnei Udrea provine nu din incompetenta acesteia (treaba s-a repetat pana acum si fara existenta unei ministre a Turismului), ci mai degraba din propria nesiguranta cu privire la noi insine, ca popor.

Daca v-ar intreba cineva brusc: ce iti place cel mai mult la Romania, ce ati raspunde? A intrebat Bobby Voicu ceva similar acum o saptamana, insa daca n-ar fi vorba de un loc anume, ci de ceva anume, ce ati raspunde? Ce anume ati gasi voi ca fiind definitoriu pentru aceasta tara? Si mai mult, acest lucru ar fi pozitiv sau negativ?

Caci de aici vin toate problemele noastre. Suntem, ca popor, o adolescenta frumusica dar plina de cosuri, care uraste sa se priveasca in oglinda dar cerseste timid ocheade din partea altora. O adolescenta care stie ca ar putea fi miss daca si-ar pune mintea, insa ii e prea lene, care stie ca e mai desteapta decat multe altele insa nu prea isi deschide gura si care atunci cand in sfarsit si-o deschide o face pentru a le arata tuturor celorlalti ca nu are incredere in ea, ca ea nu e chiar asa de interesanta si ca are niste defecte imposibil de trecut cu vederea, care o deprima si ar trebui sa-l faca pe orice om inteligent sa fuga rupand pamantul.

Aceasta atitudine nu e de ieri de azi. E de cand am apucat noi sa ne formam ca popor. De-aici vine importul formelor occidentale aruncate asupra unei mentalitati bizantine, de aici vin hainele occidentale puse rapid peste vestmintele turcesti purtate hat-tarziu pana dupa 1850, de aici vin apucaturile frantuzesti si copiile penibile (astazi admirate si admirabile) ale unor cladiri din Paris, replicate la scara mica in Bucuresti si pe te miri unde (Arcul de Triumf si micul Trianon imi vin in minte, dar sunt nenumarate exemple).

Tot de aici vin si copiile rusesti din comunism (ma rog, astea au fost mai intai impuse), apoi chinezesti si nord-coreene (in afara de 2 decenii minunate in arhitectura, am fost incapabili sa ne tragem seva din ce reusisera sa faca arhitectii interbelici cu curentul neoromanesc), apoi turcizarea hainelor de dupa ’90 si in final actualul curent englezificant si americanoform, in care toti trendinezii adopta intr-o mare veselie tipul de gandire, vorbire, imbracaminte si chiar filozofia de viata americana in detrimentul unei regasiri de sine care poate ne-ar ajuta mai mult.

Suntem, din pacate, o natiune de copii. Cu accent pe “o”. Incapabili sa ne punem macar problema regasirii de sine, ne aruncam de un secol si jumatate care incotro, doar-doar s-o lipi vreun model extern de noi. Avem o nevoie dramatica sa fim cumva definiti ca popor de altii, preferabil sub forma de branding, un fel de psihanaliza la minut care iti spune cine esti, ce vrei si incotro ar trebui sa te indrepti. Ne regasim cu adevarat doar atunci cand emigram, moment in care nu mai vrem sa mai avem cumva de-a face cu romanismul ci suntem bucurosi sa imbratisam in sfarsit cu bratele deschise modul de a fi al strainilor.

Nu-i nimic rau in asta, n-are rost sa dramatizam, insa daca doar cu asta ne ocupam timpul, atunci din pacate nu vom sti, la capatul niciunui proces de branding (si dupa multe milioane de euro cheltuiti) nici cine suntem, nici ce vrem si nici incotro ar trebui sa ne indreptam.

Aceeasi problema o avem in privinta marilor orase. Nicio minte luminata n-a aparut in ultimele doua decenii cu vreun proiect coerent de transformare a acestora pentru binele respectivilor cetateni. Ceausescu a transformat Bucurestiul dupa chipul si imaginea sa, de aici si rezultatul schizofrenic, in care binele realizarii unei axe Nord-Sud este compensat si distrus de mutilarea iremediabila a exact inimii orasului. Din nefericire, toti cei care i-au urmat la fraiele acestui oras nu au avut niciun fel de fond pe care sa construiasca ceva. Si nu ma refer la un fond banesc, ci la un fond sufletesc. De aici – precum si din lipsa aceluiasi fond in interiorul nostru, al bucurestenilor – a rezultat un oras tumefiat, dezvoltat ca o tumora, in care de departe cei mai sufocati sunt chiar locuitorii lui.

Se incearca mai nou o rebranduire si a acestui oras, in timp ce primarul inca viseaza autostrazi suspendate cum a vazut el in China iar populatia din oras (nu le pot spune cetateni, caci nu isi merita numele) isi vede linistita de treaba, repezindu-se bezmetic in trafic, aruncand cu gunoaie pe strazi, certandu-se din nimic si blestemandu-si in cor soarta de a se fi nascut la locul nepotrivit. Oare daca fondul nostru de bucuresteni este atat de tragic, cu ce ne va ajuta forma?

Forma fara fond risca sa ramana deviza acestei tari mult timp de acum incolo. Iar asta nu e vina nici a politicienilor, nici a strainilor. Ci e vina fiecaruia dintre noi. Avem in spate 150 de ani de esecuri in a ne defini ca popor. Nu toate ni se pot imputa, ce-i drept. Insa poate ca a sosit timpul sa ne punem laolalta si sa ne gandim exact ce vrem. Iar acest ‘ce vrem’ trebuie sa bazeze pe ‘cine suntem’. Pentru ca altfel se va baza pe ‘ce credeti voi despre noi’, si ar duce la o alta falsitate, la un fel de pastisa gretoasa a cul-de-sac-urilor americane, mixata greu cu bizantinismul care inca ne mai bantuie.

Insa pentru a afla ‘cine suntem’ ar trebui sa incetam a-i mai intreba pe altii ce cred despre noi. Si ar trebui sa ne intrebam pe noi insine. Abia apoi putem cladi ceva. Orice.

Tagged with:  
Share →

8 Responses to Forma fara fond

  1. gogulu says:

    Suntem un popor cu radacinile prinse puternic de civilizatia acestei parti a Europei. Nu avem puterea sa ne desprindem de ceea ce ne inconjoara. In ce tara vecina ti-ai dori sa traiesti sau o consideri mai buna decat Romania ? Bulgaria ? Serbia? Ungaria ? Ucraina? Toate sunt impregnate de acelasi mod de a privi viata ca si al nostru. Apar unele mici diferente datorate influentelor vecinilor (dinspre vest sau dinspre est). Dar fondul este acelasi. Toti traim ( ne descurcam) din ciupeli si inselaciuni. Pozitia geografica a tarii este foarte buna, natura este darnica cu noi, ce rost are sa lupti pentru evolutie cand esti baiat descurcaret si poti sa traiesti din ciupeala ? Inainte de ’89 ciupeam de la stat, acum s-a largit orizontul ciupelii. Si aici nu ma refer numai la UE , ci si la conationali ( inainte de ’89 exista o solidaritate intre oamenii din afara sistemului de partid si de stat, acum fiecare e pe pielea lui)
    Din pacate nu vad o solutie reala intr-un viitor apropiat. Vecinii nostri nu ne pot trage in sus. Iar singuri nu suntem in stare.

  2. zvoner says:

    @gogulu de aici si influenta benefica a formelor fara fond, care ne-au tras in sus la timpul respectiv. Insa norocu’ pur nu tine mult, dovada ultimii 20 de ani, in care n-am stiut catusi de putin ce vrem. Poate ar fi cazul sa ne ciupim pentru a ne trezi… :D

  3. Camil says:

    prea multe pluraluri. habar n-am cum suntem ca popor – și sincer nici nu mă (mai) interesează; altădată problema ridicată mi s-ar fi părut de actualitate . cred că fiecare posedă capacitatea de a-și creiona singur caracterul și felul de a fi, dincolo de faptul că se întâmplă să vorbească o limbă comună cu alții. la fel cu plecatul în afară, de care mulți români (și nu dintre cei adolescentini) își leagă căutarea fericirii/împlinirii.

  4. gogulu says:

    @zvoner: influenta benefica este doar o frantura de timp in decursul istoriei acestei tari. Restul timpului , adica fondul, este ocupat de momente care nu prea ne fac cinste. Incearca sa te obisnuiesti cu ideea ca suntem contemporani cu o perioada normala a acestei tari, si nu o clipa de glorie a ei. Momente disperate ca cel de acum au fost mereu ( ce perioade triste trebuie sa fi fost cand navaleau barbarii, sau turcii, sau perioadele premergatoare rascoalelor, etc). Daca citeai blogurile acelor timpuri probabil ca ai fi gasit comentarii si situatii mult mai dure decat cele de acum. Sfatul meu: vrei sa-ti traiesti viata normal , tu si familia ta, gaseste-ti o tara potrivit aspiratiilor tale. Aici s-a trait, se traieste si se va trai romaneste.

  5. Andrei says:

    nota 10 pentru articol.

  6. claudiu says:

    Din pacate, pentru ca un popor sa-si gaseasca directia si identitatea are nevoie de niste lideri care sa le arate drumul cel bun. Iar noi nu prea am avut parte de acesti lideri, fie pentru ca au fost prigoniti de natiuni puternice din jur care nu aveau nici un interes sa se nasca aici un stat puternic, fie (mult mai rau) de noi insine, incapabili sa trecem peste invidia si interesul personal.
    Plaga comunista a venit peste noi in cel mai inoportun moment, tocmai cand incepuseram sa aducem in fata cativa oameni (caractere puternice) care ar fi avut forta necesara sa ne duca inainte, dar care au fost rapid “exterminati” de “interesul popurului” propovaduit de catre comunisti.
    Elitele nu se nasc peste noapte, este nevoie de cateva generatii pentru a “obtine” astfel de oameni. Noi suntem acum in cautarea lor, iar unii dintre noi nu mai au rabdare sa vada daca ii vom si gasi la un moment dat.

  7. Pato Basil says:

    Felicitari coane’ ca te-ai gandit la Titu Maiorescu eu nu cred ca m-as fi gandit desi am studiat pentru bacalaureat problemele astea !

    misto articolul si original !

  8. [...] să fac un deserviciu cititorilor. Eu am scris un articol de informare, nu un articol util.Asta apropo de forme fără fond.ps: trapster chiar e o chestie mişto. Joi, 5 August 2010, 12:55 | Tags: jurnalism, mediapro, new [...]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card