Pentru că nu vreau să pară o polemică cu acest text, am ales să scriu aici câteva ultime cuvinte pe tema libertății de exprimare.

Ca de obicei, în Românica s-a pierdut din vedere esențialul lecției de istorie predată în cazul Charlie Hebdo. „Ce treabă avem noi cu franțujii ăia” vor zice unii, în timp ce alții, mai creduli din fire, vor arăta spre tot felul de teorii ale conspirației. În fine, alții nu au ratat ocazia să se bălăcărească românește, așa cum stă bine intelectualilor români bine înfipți în tranșee unii împotriva altora pe criterii pur personale. Din cauza asta, riscăm să pierdem din vedere cât de actuală și de vitală este lecția de istorie Charlie Hebdo chiar la noi în țară.

Dreptul la blasfemie garantează libertatea religioasă.

Da, ați citit bine, exact asta am scris. Dacă acest lucru fundamental nu este înțeles de intelectualii români de mare calibru (iar faptul că nu-l înțeleg nu le micește cumva calibrul, doar li-l ovalizează puțin), atunci cum să-l priceapă plebea, aia care ia încă în furci minoritarii de orice fel, fie ei religioși sau ne?

Nu a militat nimeni de la Charlie Hebdo pentru Libertatea Absolută de Exprimare, asta e o prostie. Nu am văzut nici în luările de poziție ale celor care au spus că sunt Charlie vreo exprimare în acest sens. LAE este un om de paie inventat doar ca să fie doborât, cu argumente facile.  Dimpotrivă, s-a manifestat (milioane de francezi au făcut asta pentru că au fost capabili să înțeleagă) pentru libertatea de exprimare pur și simplu, cea în acord cu drepturile fundamentale ale omului. Aia în care nu poți incita la ură religioasă, la antisemitism, la ură de rasă, la xenofobie sau la nazism. Aia limitată foarte clar în legile franceze și europene. Dar și aia apărată deja de o jurisprudență colosal de mare în tribunalele europene, care nu permit limitarea ei atâta timp cât nu încalcă drepturile altora.

Îmi pare rău, dar printre drepturile fundamentale ale omului nu se află și dreptul la a nu fi ofensat de credințele altora. De asemenea, nu se află nici dreptul de a-ți păzi dumnezeul de jignirile altora – fie ei necredincioși, fie ei credincioși care consideră că dumnezeul tău este diavolul lor și viceversa. Acest drept nu există între drepturile fundamentale ale omului și este foarte bine că nu există. Mai există, ce-i drept, puține regiuni europene care mai au încă legi medievale care interzic blasfemia, dar acestea nu mai sunt aplicate, din fericire, de foarte multă vreme, tocmai pentru că contravin întregului eșafodaj de legi europene.

Dimpotrivă, dreptul la liberă exprimare, atât timp cât nu încalcă un drept al altuia – treabă foarte bine reglementată în Europa – este garantat. E chiar atât de greu de priceput că apostolii iresponsabili ai lui Charlie nu au încălcat niciun fel de drept fundamental al nimănui, în timp ce lor le-a fost încălcat nu doar dreptul la exprimare, cât și cel mai prețios, și anume dreptul la viață?

Este incredibil pentru mine cum niște oameni care s-au luptat ani de zile pentru dezincriminarea calomniei, văzută ca un atac direct la libertatea lor de exprimare, reșesc să-și argumenteze că situația celor de la Charlie Hebdo a fost cumva diferită, doar pentru că „de cele sfinte nu te atingi”. Măi să fie?

Simplul fapt că ai un drept nu înseamnă că e și oportun să-l folosești.

Dar aici intrăm într-o altă discuție, complet separată, iar nu demnă de a fi amestecată așa cum s-a făcut în România. Un jurnal de satiră care publică niște caricaturi ofensatoare e una, un ziar generalist care publică aceleași caricaturi e cu totul alta. Unul are un public capabil să înțeleagă și să accepte aceste caricaturi, celălalt are un public care s-ar putea să fie oripilat de ele. Dreptul la libera exprimare include și dreptul să publici și reviste porno, asta nu înseamnă că pornografia ar trebui să aibă loc într-un ziar generalist, nu-i așa? Dar inoportunitatea publicării unor materiale ofensatoare de toată media nu trebuie să ducă niciodată la impunerea acestei atitudini acelor reviste sau gazete dispuse să o facă, ca parte a libertății lor de exprimare.

Uneori riști foarte mult dacă insiști asupra dreptului tău de a-ți exprima credința
Cultele religioase minoritare din România au aflat asta pe pielea lor, iar numai intervențiile în forță din partea Departamentului de Stat american au făcut ca și în România să fie respectat dreptul fundamental al omului referitor la libertatea de gândire și de exprimare, sub forma sa religios minoritară. A fost o luptă care continuă și astăzi, iar ea continuă pentru că religia majoritară din România consideră blasfemie tot ce predau aceste culte. Ecumenism fie, dar nu pentru căței, cam despre asta e vorba.

Minoritarii creștini au fost dispuși să-și riște viața și sănătatea pentru a predica ceea ce era considerat o blasfemie (iar sub nazism și comunism au și murit, cu miile), dar faptul că Statul s-a situat la un moment dat de partea unei religii a fost devastator exact pentru fundamentele unui stat de drept așa cum îl înțelegem aici, în Europa, iar nu în Orientul Mijlociu unde legile contra blasfemiei continuă să existe și să fie aplicate: cu biciul, cu securea, cu Kalashnikovul.

Din fericire, în urma acestui clip n-a fost omorât nimeni

Blasfemiile proferate cu prost gust de cei de la Charlie Hebdo sunt, culmea, exact fundamentul pe care se bazează libertatea religioasă din Europa, acolo unde Statul nu poate interzice niciun fel de expresie a unei convingeri personale pentru că ar leza sensibilitățile religioase ale cuiva sau ale unei instituții. Iar asta pentru că, dacă ar face acest lucru, atunci Statul s-ar transforma în arbitru în disputele religioase, chestie din care n-a ieșit bine niciodată, de la Pilat din Pont încoace. Pentru că, spre deosebire de atei, care sunt încă puțini, grupusculele religioase de tot felul sunt mult mai multe, iar însăși existența lor este o ofensă pentru cultele tradiționale, existență care trebuie, culmea, protejată prin lege – iar asta nu de ieri de azi, ci de când există religia! S-au purtat războaie colosale, au murit milioane de oameni doar pentru ca o religie a iubirii să impună altei religii a iubirii noțiunea că Duhul Sfânt vine și de la Fiul, nu doar de la Tatăl, sau că închinarea trebuie adusă doar lui Dumnezeu, nu și Fecioarei Maria. Lucruri mărunte azi erau colosal de importante ieri! Atât de importante, că au murit milioane de oameni din cauza lor – n-ar fi timpul să-și piardă importanța și celelalte pentru care sunt omorâți azi atâția oameni?

Apropo, legea de azi foarte bine face că nu distinge între credincios și ateu, pentru că i se interzice să facă diferențe pe bază de convingeri personale!

Iarăși evident, ateii nu sunt încă asimilați unui grup care trebuie respectat în România, la fel cum nu sunt nici homosexualii. Dacă primii oricum sunt dezorganizați, cei din urmă provoacă respingere cu atât mai mare cu cât se organizează mai bine. În loc să-și vadă de rata de adulter colosală care destramă căsnicii heterosexuale și distruge milioane de destine în fiecare an, drept-credincioșii tună și fulgeră contra a mai puțin de 1% din cetățenii acestei țări care vor să guste și ei din deliciile căsătoriei, de parcă de-aia se duce de râpă familia tradițională, iar nu pentru că Vasile bea prea mult iar Marghioala este excesiv de proastă, timp în care copiii lor sunt analfabeți și ținuți în frâu doar cu bătaia.

A făcut mare vâlvă la timpul său. Interzis încă în Rusia, Belarus și alte țări. E OK să fie interzis?

De ce nu sunt respectate drepturile fundamentale ale acestor cetățeni? Pentru că lezează sensibilitățile majorității, de-aia. Iar aici, poziția celor de la Charlie Hebdo este mai actuală ca oricând pentru România. Alegând să nu respecte niciun fel de sensibilități, au dus lucrurile până în pânzele albe, pe riscul lor, până le-au făcut roșii. Nu zic că au făcut bine, dar a fost un risc pe care și l-au asumat și pe care, se pare, vor renunța să și-l mai asume, pentru că n-au cu cine, dar mai ales pentru că nu vor ca libertatea lor de exprimare să fie folosită de alții pentru a-și promova agendele proprii, care, ele, încalcă drepturile fundamentale ale omului.

Da, este extrem de trist că un papă altminteri foarte bun la PR ne arată limitele ambalajului colorat atunci când justifică reacțiile violente la o jignire, considerându-le normale și aflându-se în opoziție fundamentală cu însuși cel pe care se presupune că-l slujește, știți voi cine, cel care a specificat foarte clar să-ntorci obrazul atunci când ești lovit peste față (palma peste față este exact o insultă, nu o bătaie soră cu moartea, OK?).

Dar nu mă aștept la altceva din partea lui. Mă așteptam însă ca aceia care influențează prin gândirea lor zeci de mii de oameni din România să fie în stare să facă diferența între încălcarea unui drept (stabilit prin lege) și încălcarea unui principiu al moralei.

Da, este imoral să faci mișto de credințele cuiva, atât timp cât ele însele nu încalcă un drept fundamental al altcuiva. Este și de prost gust. Este și contraproductiv. Dar nu despre asta a fost vorba în lecția de istorie ratată de înalt gânditorii noștri.

În momentul în care ții cont mai mult de sensibilitățile unui cult sau al altuia decât de respectarea unor drepturi fundamentale stabilite prin lege, începi să justifici toate presiunile aberante promovate de religie asupra statului laic, de la introducerea pseudo-științei în programa școlară, până la schimbarea unor carduri de sănătate ca să nu se mai sperie măicuțele de ele. De la finanțarea din bani publici a unui colos de beton, la folosirea sălilor de curs drept incinte de propagandă religioasă obligatorie. Și așa mai departe.

Și așa, când văd cum România se transformă într-un morman de biserici, una mai plină pe dinăuntru ca alta cu analfabeți (42% din români) care consideră că Soarele se învârte în jurul pământului, că un simplu card e de la Satana, că un simplu meteor este un semn că s-au deschis cerurile, când văd cum se văruiesc ziduri albe de spitale, dar atât de putregăite pe dinăuntru din lipsa de bani și de medici, când văd cum politicienii noștri dansează orice dans, fie el cât de imoral, doar-doar vor câștiga câteva voturi în plus, încep să-l înțeleg pe Cioran, care plecase demult pe culmile disperării.

Așa cum credința adevărată nu se regăsește în niște clădiri zidite de om, nici libertatea conștiinței nu trebuie să depindă vreodată de un lucru atât de volatil precum ofensa. Ofensa este una dintre cele mai slab pedepsite (atunci când mai e) contravenții în dreptul european. Să aduci în discuție dreptul de a fi ofensat de moarte este ceva cu mult mai de prost gust decât un desen nereușit cu un Mahomed care plânge în pumni pentru că e slujit de idioți fundamentaliști.

Poate că, totuși, conștiința acestei țări a murit de prea multă vreme. Culmea, n-a fost ucisă tot cu Kalashnikovul, ci cu alte arme, agitate de milioane de francezi ca simbol al libertății de exprimare.

Cu creionul și cu pixul. Fie ele și virtuale. De prea mult timp.

ps. Hristos însuși a fost omorât pentru blasfemie. Poate era mai bine dacă nu leza sentimentele majorității credincioșilor iudei, zic…

Share →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card