Lasand la o parte cazurile in care ii moare capra vecinului - prilej de petreceri organizate in familie - romanul si-a mai descoperit o vocatie. Sa se bucure de moartea vecinului insusi.

Evident, pentru ca moldoveanul de pe palier nu da semne ca ar muri prea devreme, vecinul e cineva vazut la televizor. Si cum televiziunile traiesc din moartea altora, acel cineva isi va fi pierdut, prin moarte, si ultimele zone de aparare a propriei intimitati. Iar bucuria romanului va fi cu atat mai mare.

Avalanse de reporteri, analisti si editorialisti au declansat o hemoragie de text si vorbe pe tema mortii unuia dintre romani, de data asta, in mod ciudat, de prea multa munca. Dintr-un val de empatie nationala, treptat acest fenomen s-a transformat intr-un fel de viol mediatic colectiv. Fiecare decizie luata de cei implicati – atat de Raluca, cat si de colegii si sefii ei – este analizata, intoarsa pe toate partile, si judecata neiertator. Avem de-a face, ni se spune, cu niste firme insensibile, cu niste sefi inumani, cu niste colegi nepasatori, si cu o fata care a muncit ca o fraiera pana nu a mai putut. Bucurie maxima, toti sunt vinovati!

Mai ramane ca vreun politician sa ordone demolarea sediului Ernst & Young si impuscarea managerului de resurse umane de acolo pentru a avea peisajul complet.

Dar daca analistii se bucura pentru ca isi pot da cu parerea si arata ca ei au avertizat deja de mult timp despre aceasta problema, iar daca reporterii se bucura pentru ca le creste ratingul si vor lua si ei un bonus la sfarsit de luna, mai oameni buni, voi cei care va bucurati ca v-au dat patronii speriati un liber inopinat pe 30 aprilie si pe 1 mai, ce-aveti de va bucurati? Niciun pic de jena, asa?…

Sau stai, ca nu e ceva nou! 

Lasandu-i deoparte pe bucurestenii care rosteau, plini de compasiune, “Du-i Doamne la Ploiesti” atunci cand vedeau bombardierele americane, daca stau si ma uit doar la generatia mea incep sa inteleg ca deja exista o adevarata cultura a bucuriei salbatice.

M-am nascut intr-o generatie care a prins prea putin din socialismul “relaxat” al anilor ’70, si prea mult din socialismul comunist al anilor ’80.

Mergeam la scoala si vedeam colegi care isi luau adio de la noi, pentru ca primisera un aviz de evacuare in 48 de ore si trebuiau sa se mute in alt cartier. Si ne bucuram ca noi ramanem pe loc.

Stateam la coada si daca eram printre ultimii care apucau sa ia “ce se dadea”, ne bucuram ignobil ca nu am fost primii in fata carora sa se termine “ce se dadea”.

Aruncam un ochi pe geamul bunicii in vacanta de vara, sa vedem daca exista vreun freamat intre cei 6-7 batranei care stateau in permanenta in fata spatelui magazinului alimentar, la “ce-o veni”. Si cand incepea freamatul, insemna ca este aproape si camionul cu marfa. Si apoi se dadea startul la zeci de mosi si babe care ieseau buluc din blocurile aflate imprejurul magazinului, iar noi ne bucuram ca eram copii si ajungeam mai repede, sa prindem un loc in fata…

Ne-am bucurat meschin la Revolutie, ca au murit altii pentru ca noi sa traim liber, si apoi am zdranganit chei in fata la Inter sperand ca vom termina odata pentru totdeauna cu cosmarul, dar n-a fost sa fie… trebuia sa se bucure si altii de necazul nostru, macar o data, asa…

Si ne-am tot bucurat asa, ba noi, ba ei, fiecare rasufland usurat ca necazul l-a lovit pe celalalt, nu pe noi, si ca mai e si maine o zi.

Iar daca am avut si un beneficiu de pe urma lui, cu atat mai bine, ne-am declarat de-a dreptul fericiti.

Pentru ca romanul este cu atat mai fericit cu cat are si un beneficiu de pe urma mortii vecinului. Fie acesta si doua zile libere. Moartea Ralucai Stroescu ne da astfel adevarata masura a decaderii morale care ne inconjoara. Esti fraier daca mori de prea multa munca, dar destept daca culegi roadele. Moment in care iti poti permite sa incepi sa si judeci, caci altfel ce rost mai are?

Noi sa fim sanatosi, zice romanul privind necazul vecinului. Sanatosi in trup da, dar la minte si la suflet romanul nu mai e sanatos demult. Si spre bucuria vecinilor nostri, nici nu dam semne ca ne-am insanatosi prea curand. Sau vreodata.

Share →

2 Responses to De ce e romanul fericit

  1. Costi says:

    Man you have a problem!
    Daca asa gandesti, cauta frate un psiholog!
    Naspa trebuie sa mai fie sa fii tu!
    :(
    Din fericire, nu mor caii cand vor cainii si nici nu sunt romanii asa cum ii descrii tu!
    Eu cunosc romani generosi, saritori, darnici si care stiu sa isi traiasca viata curat si frumos! Romani care stiu ce se cuvine si ce nu! Care stiu distanta dintre un articol interesant si exagerari menite “sa dea bine”.
    A! Si apropo! Eu m-am nascut la inceputul anilor 60. Copilaria mea au fost anii 70. In anii 80 eram deja tanar adult. Daca viata ta a fost asa cum o descrii… esti traumatizat si ai nevoie de ajutor specializat. URGENT!

  2. zvoner says:

    Lol, evident ca exista si romani asa cum ii descrii tu. Probabil ca si tu te numeri intre ei. Probabil ca si eu.
    Dar “Romanul” in general e putin mai altfel. Nu stiu daca e majoritar, ideea e ca e cel putin o minoritate zgomotoasa.
    Caci daca ar fi cum spui tu, atunci lucrurile ar sta altfel in tara asta.
    Mai intreaba si tu in jur :)
    Cat despre traume… heh, exista suficiente studii care arata ca poporul roman este traumatizat, si ca se comporta ca atare, nevrotic, pshihotic si chiar sociopat. Pe el l-am descris in articol, nu pe mine :)
    Si da, ar cam avea nevoie de psihiatru. Uneori ajuta si la iesirea din denial.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card