De ce ar trebui să ne pese, totuși, de toată povestea asta cu refugiați? N-avem noi problemele noastre? Ce-i cu isteria asta, că deja ne-am săturat? Cam asta e reacția multora, după săptămâni în care criza refugiaților musulmani veniți din Siria și Libia a ținut prima pagină a ziarelor. Am arătat într-un articol precedent că ea contează pentru că pune sub semnul îndoielii exact valorile pe care s-a clădit Europa. Valori pe care noi, de aici, din România, nu dăm doi bani, dar care contează mult în Vest. Însă acest colaps al sufletului Uniunii ar trebui să ne intereseze, și încă foarte mult. Pentru că, dacă nu ne pasă de refugiați, ar trebui să ne pese măcar de viitorul nostru.

Atunci când liderii celor trei grupuri parlamentare europene majore (ALDE, P&S și PPE), concurente în viața zilnică, adoptă o poziție comună în fața unei probleme care amenință să distrugă însăși esența Uniunii, îndemnând la o atitudine umană față de imigranți, e absolut clar că pericolul e deja simțit. Dar acesta nu vine atât din partea refugiaților, care ar putea fi procesați cu ușurință dacă autoritățile s-ar organiza măcar la niveluri decente, ci din partea celor care așteptau orice pretext pentru a demonstra că Uniunea e un lucru rău, de care trebuie să scăpăm cât mai repede.

Unitatea astea de vederi între marile grupuri din Parlamentul European e însă doar de fațadă, pentru că multe dintre partidele care compun aceste alianțe (inclusiv cele românești) au vederi diametral opuse. Haosul iscat de larghețea Germaniei, care a anunțat că toată lumea e binevenită fără a-și pune problema că va genera un val uriaș de imigranți în contextul în care granițele Europei nu sunt securizate, dar și de răspunsul dur al Ungariei și apoi al Austriei și Danemarcei, schisma apărută între blocul vestic (Franța, Germania) și restul Uniunii, cu precădere esticii, toate acestea arată că Europa Unită a anului 2015 e, de fapt, mai mult o alianță comercială, iar nu una capabilă să treacă de nivelul alianțelor politice de conjunctură.

Simplul fapt că Viktor Orban, cel care înconjoară acum Ungaria de sârmă ghimpată, începe să pară mai lucid și mai rapid decât ezitanta și înceata Merkel ar trebui să ne dea de gândit. Imaginile cu sutele de imigranți violenți forțând granița Ungariei în strigăte de Allahu Akbar vorbesc mai multe decât zeci de conferințe pe tema refugiaților organizate de Bruxelles. Primul imigrant care se va arunca în aer împreună cu câțiva zeci de europeni (indiferent dacă a venit sau nu cu acest val de refugiați) va pune punct atât sfadei europene pe tema dată, cât și carierei politice a celor care au încercat să ducă mai departe valorile umaniste ale UE, dar fără să le fi dat legile necesare. Și cu cât vom vedea mai mulți dintre imigranți radicalizându-se, cu atât vom vedea și mai mulți europeni urmând aceeași radicalizare. Oameni care până mai ieri suspinau din cauza dramei oamenilor care au riscat totul pentru a ajunge în Europa vor trece rapid în tabăra celor care vor legi dure și măsuri și mai dure contra unei amenințări cu mult umflate (a văzut careva cum se comportă galeriile de fotbal în confruntările cu poliția? Și totuși aceiași oameni se plimbă printre noi, pe străzi).

Iar asta, pentru că umana Europă nu a știut și nu a vrut să ia măsuri împotriva inumanului ISIS și inumanului al-Assad, vreme de aproape patru ani, în care a mimat îngrijorarea cu privire la măcelul din Siria. Tot umana Europă n-a știut niciodată să fie dură cu cei care încalcă legile, atât timp cât aceștia au invocat cultura sau religia, tot umana Europă n-a știut cum să asimileze aceste populații de care are totuși nevoie din punct de vedere demografic. Ideea multiculturalității a fost dusă la extrem, în numele toleranței, până când s-a reușit exact inversul. Ei bine, azi a venit nota de plată. Iar nota de plată nu presupune nicidecum islamizarea Europei, cum se sperie unii, ci dimpotrivă, radicalizarea europenilor, care vor începe să uite valorile umaniste și vor cădea din nou în păcatele bunicilor lor. Calea de mijloc, cea în care autoritățile fiecărui stat ar fi fost capabile să distingă între cei care au nevoie de ajutor și cei care doar parazitează sistemul sau sunt chiar periculoși, nu va mai exista.

Este a treia criză majoră prin care trece Europa în ultimul an, după cele generate de Ucraina și Grecia. Iar crizele acestea sapă tot mai mult la fundația Uniunii, cetățenii europeni fiind din ce în ce mai nerăbdători cu reacțiile încete și goale de conținut ale partidelor tradiționale. În Marea Britanie, laburiștii tocmai și-au ales un extremist de stânga drept șef al partidului, un simpatizant al Rusiei lui Putin care vrea să scoată țara din NATO. La polul opus, Nigel Farage, liderul partidului de extremă dreapta care vrea să scoată Marea Britanie din UE și imigranții din țară, are din ce în ce mai mulți adepți. Situația e asemănătoare în Spania, Finlanda, Olanda, Grecia, Ungaria, dar și în Franța, unde Frontul Național condus de Marine Le Pen a sărit deja de 25% în preferințele alegătorilor. Europa scârțâie din toate încheieturile, extremele cresc în sondaje, indiferent că sunt de stânga sau de dreapta, iar liderii marilor partide tradiționale nu par a mai fi conectați cumva la pulsul popoarelor pe care le conduc.

România nu va fi scutită de acest val de extremism, fie că acesta își va găsi expresia într-un nou partid capabil să aspire voturile celor îngrijorați de viitorul nației, fie că vreunul dintre partidele deja existente o va vira tot mai puternic spre zona extremelor. Singurul care scoate zgomote în această direcție este, deocamdată, fostul președinte Traian Băsescu. Din fericire, ceilalți n-au apucat pe această cale, iar capitalul politic al fostului președinte nu e chiar atât de mare pe cât crede.

Dar totul e o chestiune de timp. România fierbe, iar imigranții (care nici măcar nu vor să vină aici) sunt doar cea mai mică dintre probleme pentru țara noastră. Noi încă nu reușim să absorbim mai mult de jumătate din fondurile puse la dispoziție de UE ca preț pentru cei 3 milioane de români preluați ca mână de muncă ieftină, darămite să asimilăm cumva valorile europene. Și, judecând după răspunsul haotic la această criză, în care până și germanii și-au prins urechile, nici nu aș judeca prea dur atitudinea românilor. Dacă însă o vom lua și noi pe calea ungurilor și a celorlalte țări europene care votează extremiști, atunci chiar nu vom mai avea nicio șansă.

Indiferent de ce vom face noi, lucrurile se vor schimba rapid în rău atunci când în Vest vor fi adoptate legi dure cu privire la imigranți, în special cu privire la cei care nu sunt refugiați. Probabil că mulți dintre românii plecați la muncă în Vest nu vor fi afectați, pentru că muncesc acolo de le sar capacele. Dar să vedem atunci dacă autoritățile române vor ști cum să primească vreun milion de români care vor rămâne în afara sistemelor de asistență socială pe care le parazitează în țările vestice, să vedem atunci dacă autoritățile române vor ști cum să integreze miile de romi care cerșesc și fură în marile piețe europene și care ne vor fi trimiși pachet acasă din taberele de corturi pe care și le-au făcut la marginea orașelor, să vedem atunci dacă cele câteva mii de refugiați musulmani vor mai conta în valul de sute de mii de români săraci și fără calificare trimiși înapoi spre o Românie care voia până mai ieri să le interzică și dreptul la vot, dar care trăia bine-mersi din banii trimiși de aceștia acasă.

Înainte de a ne fi teamă de cum se vor integra refugiații musulmani în țările europene bogate, poate că ar trebui să ne întrebăm ce au făcut autoritățile române pentru a-și aduce acasă la familii propriii refugiați. Și dacă n-au făcut nimic, ce ar trebui să facă. Curios, dar problema celor trei milioane de români lipsă nu isterizează pe nimeni în România.

Tagged with:  
Share →

One Response to Cui îi mai pasă de refugiați?

  1. Laura says:

    Criza asta a tinut cat timp a fost mediatizata, de aici deducem cam ce impact are mass-media asupra populatiei. In mod normal nu ar fi trebuit sa le acordam atata atentie, nu pentru ca nu merita, ci pentru ca, asa cum zici si tu, avem noi destule probleme cu care ne confrutam in fiecare zi. Asta atat la nivel de persoana, familie, comunitate sau chiar la nivel de tara.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card