Citeam un articol pus pe Twitter de Victor Kapra, despre deceniul pierdut al Japoniei si despre cum a fost afectat iremediabil comportamentul japonezilor de criza din 1999.

Pe scurt (articolul din New York Times il aveti in linkul de pe Twitter), desi economia japoneza a dat semne ca isi revine inca de prin 2001, consumul individual a crescut intre ’01-’07 cu doar 0.2%. O cifra infima, practic Japonia a stat pe loc!

Pe foarte lung acum: asta nu e tot, in urma actualei crize, Japonia (care se bazeaza masiv pe exporturi ca sursa de venit) a intrat intr-o cadere libera: economia sa s-a contractat cu 12.7% in ultimele trei luni ale lui 2008. Cum japonezii oricum nu mai consumau (unii economisesc si apa de la baie), asta va duce la un nou cerc vicios, in care infima crestere a consumului castigata in aproape un deceniu va fi stearsa din existenta.

Consumerism

In domeniul auto consecintele Deceniului Pierdut au fost dramatice: vanzarile anuale de masini au scazut la jumatate fata de 1990. Mai mult, doar 25% dintre barbatii japonezi intre 20-30 de ani isi doresc o masina, fata de 48% in 2000, asadar nu exista nicio sansa de revenire. Caci toate astea inseamna joburi mai putine, mai putin bine platite, investitii anulate, pe scurt: un cerc vicios.

Sistemul de pensii nu ajuta, pensionarii baby-boomeri fiind reticenti in a cheltui, de teama ca intreaga constructie de asigurari sociale se va prabusi.

Consumerismul a murit in Japonia, iar Statele Unite si cele mai avansate tari din Europa dau semne ca o vor apuca pe urmele Japoniei. Si aici apare de fapt chestiunea aia care infricoseaza, pentru ca nimeni nu are raspuns la ea.

Lipsa consumului inseamna lipsa bunastarii.

Ecologistii (si undeva in subconstient fiecare dintre noi) predica de zeci de ani deja ca trebuie sa ne reducem consumul individual, pentru ca planeta nu ne mai suporta. Si daca planeta nu suporta 2 miliarde de oameni care chiar consuma, inchipuiti-va ca nu va suporta catusi de putin nici macar un alt miliard care sa ajunga la acest nivel de trai.

1 miliard de saraci

Pot sa fie fericiti, iata ca din nou apare un mecanism automat, de la sine, de reglare a problemei. Care, culmea, nu are inca de-a face cu vreun raspuns din partea planetei. Ci unul pur economic: tarile occidentale au ajuns deja de peste 1 deceniu la maximumul dezvoltarii lor prin metoda consumului (de produse si servicii). Ceea ce se intampla acum este doar explozia unei constructii in care s-a umflat in continuare un balon imens de cauciuc.

Dar fericirea asta va fi de scurta durata. Caci lipsa consumului inseamna si lipsa banilor. Iar intr-un sistem bazat pe capital, lipsa banilor duce la lipsa bunastarii. Daca un consum exagerat duce la ruinarea planetei, atunci un consum redus, daca se pastreaza acest sistem economic, duce la o planeta in ruine.

Ce anume a stimulat consumul in trecut?

Sunt multe elemente, dar cel mai important este cresterea numarului de consumatori si cresterea nivelului individual de consum.

Or, astazi cresterea demografica este in cel mai bun caz zero, ba chiar daca ar fi cumva reluata ar crea mai multe probleme decat solutii. Din pacate, cresterea economiilor capitaliste s-a bazat exact pe aceasta crestere demografica. Cand cresterea demografica a incetinit, la mijlocul anilor 80, s-a importat forta de munca.

Uitati-va la spanioli, la italieni, la francezi, la americani, la occidentali in general. De peste 3 decenii ei isi pastreaza un avant economic nu pe baza consumului mereu crescand al cetatenilor nascuti acolo, ci mai ales pe consumul suplimentar indus de milioanele de imigranti. Imigranti care au ajutat economiile in doua moduri: au furnizat o mana de lucru ieftina si putin pretentioasa (permitand localnicilor sa migreze spre locuri de munca mai sofisticate si mai bine platite) si apoi au inceput sa consume, suplinind stagnarea si apoi scaderea demografica.

Mai multi

Economiile tuturor tarilor avansate se bazeaza pe aceasta ecuatie: mai multi consumatori, mai mult consum individual duc la mai multa valoare, la mai multa concurenta pentru a oferi produse si servicii de valoare, care sunt apoi consumate si asta impinge societatea inainte.

Asta e doar un vector de crestere a numarului de consumatori. Mai exista si alt vector, si anume cel al saracilor din aceste economii. Caci daca economia a putut creste pe baza influxului de indivizi, acest lucru nu a mai fost suficient pana la urma. Cei cu venituri suficiente chiar nu mai aveau ce anume sa cumpere, caci au de toate. S-a ajuns ca familia medie occidentala sa aiba de cel putin 2-3 ori toate lucrurile de care ar putea avea vreodata nevoie. Si atunci s-a apelat la saraci.

Numai ca aici e buba. Mare. In sistemul capitalist saracii (NINJA, No Income No Job) nu au putut cumpara decat pe credit. Si asta doar daca sistemul capitalist inchidea ochii la lipsa lor clara de venituri. Dupa un deceniu de crestere economica trasa de par exact pe produse si servicii vandute pe credit acestora, toata treaba s-a dus dracului, caci oricat ar fi impachetat creditele performante cu cele neperformante, bancherii lumii nu puteau face din rahat bici.

Saracii si creditul

La nivel continental, asta s-a vrut si prin Uniunea Europeana, cat si prin globalizare. Capitalismul occidental a avut nevoie de suplinirea stagnarii cererii de la el acasa si a incercat sa creeze noi piete, mergand direct la saracii lumii si stimuland acolo consumul. Cu povesti de succes (China), dar si cu multe rateuri. Si cu niste consecinte dramatice. Caci daca China este un exportator net si are suficienta populatie pentru a nivela intrucatva la ea acasa montagne-russe-ul economiei mondiale, tarile mai mici, cum ar fi Romania, nu au facut decat sa se indatoreze dramatic in ultimele 2 decenii, fara a crea ele insele valoare (valoare de care occidentul oricum nu avea nevoie; si singura valoare fiind un pret mai mic al unor produse, atat). Asta a dus in schimb la o atitudine antioccidentala marcata de foarte multa amaraciune (usor speculabila fanatic) in tarile cu adevarat defavorizate din America de Sud si din Orientul Mijlociu, nu mai vorbesc de Africa.

Fanatics

Bun, rezumand: societatea capitalista de pana in 2008 a crescut pe consum. Consumul a fost generat in primul rand de cresterea demografica constanta (baby-boom), apoi de afluxul de imigranti care a suplinit stagnarea demografica, apoi de creditarea saracilor si de stimularea unor piete nedezvoltate. Totul pana cand nu s-a mai putut stimula consumul in niciun fel. Bine, treaba nu s-a oprit de tot, vor fi in continuare piete care vor creste (tarile de nivelul Romaniei, Rusiei sau Chinei au inca de recuperat la consum un decalaj imens). Dar ideea de baza e ca sistemul s-a gripat la el acasa, si asta va avea consecinte dramatice chiar si in pietele unde consumul ar fi putut continua sa creasca inca 2-3 decenii bune.

Trilioane, trilioane, dar cu ce folos?

Socati de rapiditatea si amploarea crizei, guvernantii occidentali incearca sa aplice un set de masuri luate din secolul trecut: ok, daca indivizii nu mai consuma, atunci sa consumam noi, Statul, si sa stimulam astfel economiile. Pe de o parte se injecteaza capital (capital care nu mai vine de la consumatori), pe de alta parte se injecteaza comenzi (comenzi care nu mai vin de la consumatori).

Totusi, vorbim la nivel global de zeci de trilioane de dolari. Niste sume colosale, care ar trebui intr-o prima faza sa inlocuiasca scaderea dramatica a consumului, iar intr-o a doua faza sa il stimuleze, dand in primul rand siguranta joburilor consumatorilor, in al doilea rand suficient capital pentru a se duce in consum, si in al treilea rand suficienta incredere capitalistilor insisi.

Dar, asa cum ne arata exemplul Japoniei, o astfel de criza nu se uita usor. Oamenii incep sa inteleaga ca nu au de ce sa dea 1600 de lei pe luna pentru a avea o masina compacta cu care sa stea blocati in trafic, ca nu au de ce sa dea 4300 de lei lunar timp de 35 de ani pentru a locui la bloc, ca nu au de ce sa munceasca pe rupte pentru niste patroni care ii vor concedia la cea mai mica adiere negativa de vant si asa mai departe.

Japonezii au invatat cum sa cumpere cat mai ieftin, cum sa consume cat mai putin si cum sa economiseasca pe rupte capital. Capital care insa nu creste ci stagneaza, tocmai pentru ca bancile locale nu gasesc suficienti investitori dispusi sa se imprumute, pentru a produce apoi produse si servicii ce nu vor fi consumate. De aici, scaderea continua a preturilor, in asa numita deflatie, un proces chiar mai nociv decat inflatia, pentru ca stavileste consumul, indivizii asteptand mereu reduceri de preturi si retinandu-se de la consum.

Deflatia japoneza

In plus, masurile de urgenta nu rezolva problema fundamentala, si anume: consumul individual occidental nu va mai creste in urmatorii 20 de ani, cel putin nu va creste suficient incat sa sustina o economie solida, fara framantari sociale. Demografia nu va mai ajuta, caci exista o limita si la concentratia de populatie… Saracii au dovedit ca nu isi pot permite sa consume (d’oh!), iar pietele nedezvoltate sunt inca mult prea vulnerabile pentru a sustine prin ele insele cresterea economiilor occidentale.

Unde va duce asta? Habar n-am. Inca ma mai gandesc. Este foarte probabil ca timp de 10-15 ani sa nu se gaseasca un raspuns, si sa traim intr-un fel de socialism cu fata capitalista. Planurile lui Obama merg extrem de puternic pe aceasta directie. Nu ma indoiesc ca astfel de masuri trebuie intreprinse pe termen scurt, insa Istoria demonstreaza ca oamenii providentiali au o tendinta de a continua cu acelasi gen de masuri cu care au avut succes la inceput, or asta inseamna 8 ani de socialism in America… Cam mult.

Dark Obama

Dar in mod sigur ar putea duce la ceva foarte bun. Foarte, foarte bun. Din pacate, cam utopic. Despre asta intr-o insemnare viitoare.

Sursa imaginilor: Fark.com

Share →

4 Responses to Consumerismul e pe moarte. Ce urmeaza?

  1. A.Faith says:

    ne mutăm pe Marte :) )

    crezi că un sistem totalitar, care să elimine din efectivul populaţie e o soluţie? întreb asta fără a aduce în discuţie moralitatea acestei soluţii.

  2. zamolxis says:

    de ce te-am descoperit abia acum? in fine.

    in fiecare recesie / depresie majora, lucrurile au aratat urat, ca intr-un final totul sa fie iarasi bine, daca nu mai bine. dezbateri similare aveau loc nu cu mult timp in urma intre malthusieni si cornucopieni. si totusi, planeta si specia nu au luat sfarsit.

    o sa fie bine, o sa vezi. pan-atunci, consuma totul (vorba lu’ mao) :)

  3. TheBride says:

    Da. Foarte bun articol. Te pune pe ganduri.

  4. zvoner says:

    @zamolxis, eu sunt optimist de felul meu. Atata doar ca tranzitia va fi cam naspa. Dar revin :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card