Printre sutele de mii de prostituate africane exista un grup restrans de circa 25 de femei care au reusit sa nu se infecteze cu virusul HIV, desi nu practica sexul protejat mai mult decat celelalte si desi au avut cu siguranta clienti care sunt purtatori ai acestui virus (o plaga in Africa).

Times relateaza povestea uneia dintre ele, cu scopul de a da lumii speranta ca in celulele ei se gaseste antidotul pentru HIV: virusul este incapabil sa se gazduiasca in corpul ei. Mda, minunat, savantii o sa sintetizeze un vaccin si o sa scape lumea de SIDA.

Ce ma socheaza pe mine este altceva: in articolul respectiv se arata ca un grup de cercetatori kenieni si canadieni au studiat femeile respective timp de sase ani, timp in care femeile au avut relatii cu sute de clienti, pentru a-si intretine familiile care altminteri ar muri de foame.

Cum poti sa examinezi la rece o femeie care isi traieste existenta de azi pe maine prin practicarea unei ocupatii umilitoare si riscante, sa-ti iei celulele, anticorpii si testele tale de laborator, sa sintetizezi apoi un vaccin care va aduce miliarde de dolari companiilor de medicamente care ti-au finantat de altfel calatoria, si sa nu-ti pese nici cat negru sub unghie de persoana care te ajuta la asta?!

Cum oare poti sa o privesti intorcandu-se la treaba ei zilnica si mizerabila atata timp cat ar fi poate mai usor sa ii platesti ei si copiiilor ei un bilet dus spre o tara civilizata, unde sa aibe o slujba umila dar curata si copiii la scoala, in schimbul prezentarii lunare la prelevare de sange?

Sau stai, daca s-ar duce in Canada nu s-ar mai culca cu clienti bolnavi de SIDA, si nu ar mai putea ei sa isi faca testele pe cobai umani care nu-i costa nimic, fara niciun regret fata de faptul ca ii lasa sa se zbata in aceeasi mizerie din care s-a si nascut, de altfel, boala.

Dezgustator.

Share →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card