History

Nu salvati Rosia Montana!

Mai intai de toate, o scurta precizare: nu sunt un adept al ecologiei pur-sange. Sunt printre aceia care considera ca asfaltarea Transalpinei si taierea drumului DN 66A prin frontiera Parcului Retezat sunt lucruri normale si bune – si asta pentru ca am mers pe astfel de drumuri in Europa si am vazut ca ele nu fac rau, in masura in care populatia e civilizata. Nu dezvoltarea infrastructurii e problema, ci aplicarea legii.

Insa revenit de la Rosia Montana nu ma pot opri de la cateva intrebari.

Oare ce popor e acela care e dispus sa-si distruga istoria de dragul unor galbeni pe care oricum nu ii va vedea? Bancheri batrani care plang de salta camesa pe ei de dragul saracilor din munti, scoliti la Oxford care ne explica cat de benefica va fi pentru sarantocii respectivi deschiderea exploatarii minere deschise, presari multi ce deplora saracia zonei si uratenia ei, prin contrast cu raiul cianuric pe care il vor aduce cu ei canadienii… Pe de alta parte, ce l-ar putea face pe un om sa vrea cazare si masa in zona, cand are deja sute de pensiuni mai aproape de marile orase transilvane, si inca impreuna cu o infrastructura pe masura? Oare nu e unul dintre acele locuri in care poate mineritul, fie el si de suprafata, poate schimba dramatic lucrurile?

Cam asta erau gandurile ce-mi staruiau in minte pe masura ce ma apropiam de Rosia Montana, pe superbul drum care face legatura intre Alba Iulia si Zlatna.

Rosia_Montana_14

Superb pana ajungi langa Zlatna, caci de acolo inspre Abrud incepi sa vezi urmele mineritului extensiv, cel putin imprejurimile Abrudului aratand ca un pui de Cernobal. Pana si drumul e mai denivelat in aceasta zona. Si cu aceste imagini post-apocaliptice in minte, ma pregateam pentru ce e mai rau, si anume pentru o Rosie Montana distrusa, fantomatica si abjecta, adica exact asa cum este descrisa de mai toti avocatii proiectului de exploatare aurifera din zona.

Uimirea mi-a fost fara margini cand am inceput sa urc pe drumul bine asfaltat care leaga serpuind Rosia de Abrud. Departe de a fi o zona distrusa, imprejurimile Rosiei arata exact asa cum ar trebui sa arate o zona montana: verzi, spectaculoase, cu aer curat si liniste. Intr-adevar, exploatarile au otravit apele iar o ecologizare se impune. Asta insa nu se vede cand intri in Rosia (nu neg ca poluarea exista, insa ea nu se vede de turist), ci cu totul altceva: parasirea in care este lasata localitatea de catre proprietarii de case. Read the rest of this entry »

Forma fara fond

E o discutie veche de cand lumea. Mai ales la noi in tara: ce trebuie sa avem inainte, forma, sau fondul? Caci suntem o tara cu o populatie care inca nu s-a regasit ca popor nici dupa 151 de ani de la formarea ca stat, dupa 133 de ani de la independenta sau 92 de ani de la marea unire. Si daca natiunea noastra inca nu se poate defini pe sine, alege de multe ori sa fie definita de cei din afara.

Orice roman care se respecta are cel putin aceasta obsesie: cand da de un strain il intreaba rapid, usor transfigurat: cum ti se pare Romania? Apoi asculta usor absent parerea respectivului (amabila sau sincera), aruncandu-se imediat ori intr-o lamentare (in cazul in care strainul i-a confirmat temerile, si anume ca nu ii place ce a intalnit in Romania), ori intr-o apriga critica a lucrurilor neplacute pe care el, strainul, nu a apucat sa le remarce. Intr-atat de profunda este aceasta nesiguranta de sine incat daca cineva incepe sa ne laude inseamna ori ca e platit, ori ca e tampit, alta cale nu exista (vezi reactiile cu privire la extazul celor de la Top Gear in fata Transfagarasanului).

Recentul scandal cu brandul de tara readuce pe tapet discutia formei fara fond. Vrem sa cheltuim 73 de milioane de euro pe promovarea unei forme, dar unde este fondul? Evident, discutia, cu accente isterice, s-a purtat mai ales pe forma formei, insa marea problema este chiar absenta fondului – si anume, a lucrurilor care ar putea indemna pe cineva sa creada ca Romania e o gradina a Carpatilor, si nu un maidan plin de gunoaie, o rusine la adresa unor munti pe care ii jefuim cu spor.

In-apararea-formelor-fara-fond-2

*click pe poza pentru o definire critica a teoriei formelor fara fond, oarecum in raspar cu ce scriu eu mai jos. Asta pentru echilibru :)

Oare vom putea crea si fondul, pe masura ce vom face o foarte frumoasa forma pe banii europenilor? Guvernantii par a fi siguri ca da. Toti ceilalti, inclusiv presa, sunt siguri ca nu. Insa nimeni nu si-a pus problema ca de fapt neincrederea noastra cea mai profunda in formele doamnei Udrea provine nu din incompetenta acesteia (treaba s-a repetat pana acum si fara existenta unei ministre a Turismului), ci mai degraba din propria nesiguranta cu privire la noi insine, ca popor.

Daca v-ar intreba cineva brusc: ce iti place cel mai mult la Romania, ce ati raspunde? A intrebat Bobby Voicu ceva similar acum o saptamana, insa daca n-ar fi vorba de un loc anume, ci de ceva anume, ce ati raspunde? Ce anume ati gasi voi ca fiind definitoriu pentru aceasta tara? Si mai mult, acest lucru ar fi pozitiv sau negativ? Read the rest of this entry »

Compasiune vs. revolta

Mi s-a spus ca sunt prea dur cu cei care au nostalgii comuniste. Ca in definitiv ei sunt cei loviti de soarta, cei care n-au putut sa se descurce, sa fure, sa insele, sa profite de pe urma unei libertati prost intelese. Ca e aiurea sa-i acuz ca nutresc nostalgii dupa Ceausescu atata timp cat prezentul nu le ofera decat haos, nesiguranta, saracie. Si ca e si mai crunt sa-i acuz de tampenie atat timp cat ei insisi nu fac altceva decat sa aiba niste nostalgii, pana la urma, inocente.

Oare?

Oare sa nu imi mai amintesc ca 85% din romani au votat cu neocomunistii lui Iliescu la nici 6 luni dupa ce il dadusem jos pe tiranul cu care Ilici juca cerculete? Sa uit de pensionarii si ‘oamenii muncii’ care aplaudau si primeau minerii cu flori, in cele mai negre zile ale ultimelor cinci decenii din istoria acestei tari? Sa imi sterg din minte modul in care romanii au invatat sa se urasca desavarsit in anii de dupa ce crezusera ca au scapat de ala pe care trebuiau de fapt sa-l urasca? Sa nu imi mai aduc aminte cum nu mai eram in stare sa stam la masa impreuna, ca familie, din cauza ca jumate tineau cu Iliescu si jumate cu Ratiu sau Campeanu?

Uitarea este un handicap enorm pentru un popor. A uita ce-ai patimit te face sa repeti, in conditii similare, toate greselile trecutului. (D’aia se agita atat de tare evreii cu Holocaustul, din ce in ce mai contestat de generatii fara creier si fara memorie. Si bine fac – oare daca francezii si belgienii ar pune de un Holocaust contra romanilor, cum ne-am simti?)

Politica ne-a dezbinat cu cinism tocmai pentru ca politicienii sa poata fura linistiti in timp ce noi ne dadeam in cap unii altora. Liderii de sindicat (aceiasi si acum!) care strigau din rarunchi “Nu ne vindem tara!” vindeau tot ce puteau prin spate, celor care au jefuit tara asta de tot ce mai ramasese bun si demn de dorit, astazi stapani pe mijloacele mass-media din care revarsa otrava 24h/24. Insa cel mai tragic este ca nu doar acestia erau hotii si responsabilii de haosul in care a zacut tara asta 10 ani dupa Revolutie. Ci noi, noi insine. Sau mai precis ei, cei 85%, apoi 60%, apoi astazi 49% care au nutrit, nutresc si vor mai nutri pana la moarte nostalgii comuniste.

Ei sunt cei care, din cauza majoritatii pe care au format-o si pe care inca (aproape) o formeaza, au tinut si tin tara asta in loc. Ei sunt cei care au temporizat privatizarea economiei romanesti pana cand n-a mai fost nimic de privatizat in mod serios ci numai de furat. Ei sunt care s-au temut atat de mult sa nu vina mosierii si sa ii dea afara de la ‘munca’ unde nu mai produceau oricum nimic vandabil, incat au preferat sa lucreze pe salarii de mizerie facand nimic sau sa iasa la pensie inainte de vreme, numai-numai sa nu fie fortati sa-si ia viata in propriile maini.

Ei sunt cei care, odata vazuti cu pamanturile inapoi, au refuzat cu incapatanare timp de 20 de ani sa se asocieze in ferme mari si sa practice o agricultura moderna, preferand sa se inghesuie la birtul din sat si sa-si planga amarul unei vieti traite la limita subzistentei. Iar copiii lor, plecati deja de zece ani spre tari mai bune, au tinut atat de mult la tara asta incat nici gand sa se mai intoarca. Chiar si daca ar tine, ar avea la ce?

Dar mai presus de toate, ei sunt cei care au format o clasa de politicieni care sa-i minta frumos, apoi care sa-i minta pe fata si fara scrupule, ei sunt cei care nu i-au tras la raspundere decat atunci cand se mai nimerea vreun nebun care sa vrea sa faca reforme, ei sunt cei care au facut ciocu’ mic si sub comunism si au continuat sa-l faca mic si de 20 de ani incoace, doar-doar nu s-or supara tatucile locale pe ei. Milioanele de romani retrograzi care si-au creat o tara pe masura propriei lor personalitati: saraca, furacioasa, in dezordine, fricoasa peste masura sa gandeasca vreun lucru pe termen mediu si lung si mai ales rea si clevetitoare – de la vladica, la opinca.

Ar trebui oare sa imi compatimesc calaii? Ar trebui oare sa am compasiune fata de calaii acestei tari? Fata de cei care o sufoca zilnic, fata de cei – milioane – care ii siluiesc finantele nevrand in ruptul capului sa admita ca asa nu se mai poate? Ar trebui oare sa am compasiune fata de niste ‘victime’ care isi plang tiranul impuscat acum 20 de ani pe buna dreptate si care au facut tot ce le-a stat in putinta timp de doua decenii ca sa isi fure singuri caciula?

Imi pare rau, nu am de ce sa ii compatimesc. Sute de mii de pensionari se plang de saracie in timp ce stau in case proprietate personala in valoare de zeci de mii de euro. Milioane de bugetari se plang de salariile mici in timp ce lucreaza 2-3 ore pe zi, in rest stau la cafele (altii, tot bugetari, muncesc pe rupte tot pe salarii de mizerie. Acestia nu doar ca nu intra in discutie dar sunt sufocati la fel de mult de calaii respectivi). Mai rau, milioane de adolescenti care n-au apucat defel comunismul au invatat acasa la aceiasi calai ca ‘era mai bine inainte’ si ca daca ei sunt suficient de analfabeti, de lenesi si de prosti nu e vina lor, e vina democratiei asteia de rahat.

Orice om care se documenteaza cat de cat despre istoria reala a comunismului (ha, am ajuns sa pun cuvantul “real” in aceasta fraza…) nu are cum sa regrete comunismul sau ceausismul. NU ARE CUM. Decat daca e tampit. Sau daca de fapt e Ceausescu in persoana.

Iata de ce ma revolt si nu pot accepta ca argumentul ‘inainte era mai bine’ poate veni din partea unui om cu o minima inteligenta. Si cu asta termin postarile pe aceasta tema, caci imi fac mai mult rau mie decat celor fara istorie si fara trecut care isi regreta tiranii.

Autonomie pentru Covasna vrem. Asa, si?

Citeam deunazi ca eminenta sa Laszlo Tokes isi frangea mainile pentru ca albanezii din Kosovo si-au obtinut independenta iar tinuturile secuiesti Harghita si Covasna n-au nici macar autonomie. Aparent, ai fi inclinat sa-i dai dreptate, populatia majoritar ungureasca din acele zone ar avea motive istorice sa-si doreasca autonomia (vorbind strict obiectiv, nu ca roman). In realitate insa…

In realitate sunt putine zone din tara asta cu o infrastructura locala atat de praf. Tot in realitate, banii dati de Harghita si Covasna catre bugetul de stat sunt cam tot atatia cat si primesc. O autonomie completa nu i-ar ajuta cu absolut nimic, ambele judete fiind sarace si extrem de prost administrate de catre autoritatile locale – alese evident tot din ungurime si secuime. Nu mai vorbesc de padurile rase tot de ei, de castelele unguresti lasate in paragina (nu toate, din fericire) si de saracia lucie in care se zbat o multime de localnici, numarul de carute fiind poate mai mare chiar si decat in Sud.

Am trecut cu uimire pe ’strazile’ orasului Covasna, probabil unul dintre putinele orase care nu au strazi asfaltate in afara DN-ului care il traverseaza. Da, ati citit bine: NU are strazi asfaltate, ci niste desfundaturi cu macadam sau in cel mai bun piatra cubica pusa probabil acum 30 de ani, atat de denivelata e. Situatia nu e singulara, in mai toata zona infrastructura locala (i.e. care tine de autoritatile locale, nu de autoritatile centrale) este la pamant.

Lasand la o parte orice accese de nationalism bolnav si stupid, ramane intrebarea: daca obtin autonomia, ce folos? Daca proprii lor conducatori nu au fost in stare ca in 20 de ani sa-si faca treaba, ce ar putea face de acum incolo? Oare nu degeaba ungurii din Ungaria ii privesc pe cei de-aici cu un deosebit dispret? Intelegeam daca erau putred de bogati si nu mai voiau sa dea bani la bugetul unei tari care nu-i ajuta prin nimic. Dar asa…

Ridic intrebarile astea pentru ca s-ar putea ca in aceasta criza cartea nationalismului pagubos sa fie jucata de ambele tabere. Or, pe de o parte, statul roman isi bate pur si simplu joc de acele zone, refuzand sa faca investii majore care le-ar putea ridica dpdv economic. Pe de alta parte, chiar si autoritatile locale sunt incapabile sa profite de peisajul superb, de apele minerale si termale, de aerul curat, de istoria bogata a locurilor si de toate miile de alte chestii care ar putea transforma oricand Covasna intr-o zona a statiunilor termale, mult mai puternica decat a fost in trecut. Din pacate, ce vezi astazi sunt o mana de hoteluri noi sau renovate si in rest tot ce s-a facut inainte de ‘89, dar intr-o stare avansata de descompunere.

Nationalismul de orice fel nu face decat sa ascunda adevarata realitate: ca zona e administrata prost, la doua maini. Ma intreb atunci: oare localnicii care uneori se mai infierbanta aiurea chiar nu gandesc?

Incompetentii eroi ai Istoriei

Se discuta zilele astea despre calitatea execrabila a clasei politice de pretutindeni, aratata cu degetul (inclusiv de mine) ca fiind una dintre cauzele principale ale adancirii in criza sau ca motiv principal al colapsului unor institutii politice si economice cladite cu eforturi enorme timp de 40 de ani de catre o alta clasa politica.

Tindem, culmea, sa inconjuram cu o aura calda politicienii trecutului, cei care au rezolvat crize de o magnitudine mai mare decat cea care a imbolnavit de febra economia mondiala a momentului. Doar ei au dus, la nivel local, Romania de la stadiul de stat feudal direct la epoca moderna, in doar 40 de ani de domnie a lui Carol I, dupa un inceput sub Cuza. Doar ei au reusit sa faca “Romania Mare” si tot ei au reusit sa manevreze o tara de dimensiunile Poloniei printr-un razboi mondial, reusind sa treaca peste amputarea a 2 treimi din trupul sau si sa revina la dimensiuni cel putin acceptabile istoric.

Ne gandim cu piosenie la Kogalniceanu, la Bratieni, la Titulescu, la alte ilustre figuri care devin tot mai frecventabile cu cat ne indepartam in timp de ele – si mai ales de cei care i-au cunoscut nemijlocit. Pe masura ce avansam in timp, facem comparatii in care ei apar din ce in ce mai nobili si mai inteligenti, mai competenti, in timp ce politicienii momentului devin tot mai incapabili si mai incompetenti. Asa s-a ajuns ca pana si un taran analfabet paranoic si criminal ca Ceausescu sa devina o figura luminoasa in mintea unora.

Churchill in tinerete

La nivel global insa lucrurile stau la fel. Ne spunem ca ar fi mai bine sa avem astazi un Roosevelt, un Churchill (mai sus, in tinerete, pe vremea cand era sa moara intr-o mare aventura despre care e misto sa cititi mai multe), un de Gaulle, sau macar un Kohl, un Mitterand sau o doamna de fier de tip Thatcher. Nu mai vorbesc de-alde Kennedy, mostenitor pe vecie al simpatiei unei planete intregi. Sau, si mai rau, de criminali precum Che Guevara, recuperati pe post de repere morale de toti retardeii care habar n-au de istorie. Read the rest of this entry »

Euro, viitorul suna ocupat

Vaclav Klaus, presedintele Cehiei, un eurosceptic militant, aproape ca jubileaza intr-un articol din WSJ in care arata cat de nefast a fost Euro pentru Uniunea Europeana si cat de nefast va fi de acum incolo, pentru ca liderii politici europeni decid ‘in spatele usilor inchise’ ce sa faca, intr-un mod nedemocratic si pe deasupra capetelor alegatorilor lor.

In timp ce sunt de acord cu faptul ca adoptarea Euro ca moneda este un lucru mai degraba rau pentru o tara ca Cehia sau Romania  pentru urmatorii 10 ani (si nu inteleg graba guvernantilor romani de a abandona unul dintre putinele leviere prin care BNR a reusit sa tina pana acum Romania pe linia de plutire), nu pot fi de acord cu ingustimea de care da dovada presedintele Cehiei atunci cand vorbeste de constructia europeana.

euposter

Pentru el (precum si pentru eurosceptici), unificarea politica a Europei intr-un suprastat este un lucru rau si nedemocratic, care ar duce la afectarea drepturilor populatiilor nationale. Un lucru rau atat economic, cat mai ales politic. Nici nu ma mira atunci faptul ca cehii si slovacii nu au fost in stare sa ramana in aceeasi tara, desi sunt extrem de apropiati ca popoare, limba si cultura. Nici nu ma mira pe de alta parte de ce cei 2 slovaci pe care i-am luat de pe Transfagarasan anul trecut cu autostopul erau atat de porniti impotriva politicienilor lor cu vederi atat de inguste. Read the rest of this entry »