History

Poate nu stiati, dar zilele acestea s-a jucat o piesa trista, in care viitorul climatic al planetei – si ma refer la urmatorii 50 de ani – a fost decis nu intr-un efort colectiv care sa arate ca omenirea trece un prag evolutiv, ci intr-un efort in spatele usilor inchise care demonstreaza ca omenirea NU a evoluat prea mult in ultimii 100 de ani cand vine vorba de protejarea intereselor globale.

Textul integral al Acordului final are doar trei pagini, care cuprind 90% retorica goala, niciun tel concret si niciun progres fata de protocolul Kyoto. Termene, cantitati si mai ales banii care vor fi pusi in spatele acestora – toate acestea se vor decide in urmatorul an prin negocieri in spatele usilor inchise. Caci cei 130 de sefi de state de la Copenhaga nu au fost in stare sa isi armonizeze punctele de vedere.

Ce invatam de la Copenhaga?

1. SUA si China sunt liderii care vor domina lumea in secolul XXI. Totusi, SUA datoreaza 700 de miliarde de dolari Chinei si ar trebui sa dea in plus din buzunar zeci de miliarde pe an pentru sustinerea dezvoltarii economice durabile (ecologice) a tarilor subdezvoltate (din Sud), in timp ce China nu doreste sa-si ia niciun fel de angajament in acest sens. Un dublu impas fara cale de iesire deocamdata.

2. India, Brazilia si Africa de Sud, liderii a trei continente, au preferat sa incheie un acord direct cu SUA si China decat sa fie in rand cu celelalte 70-80 de tari aflate in curs de dezvoltare. Acest acord insa este unul minimal, ele trebuind practic sa se descurce pe cont propriu in urmatoarele 2 decenii in privinta retehnologizarii economiilor lor. Vorba cuiva, nu poti cere la 400 de milioane de indieni sa stinga becul, cand ei nu au bec.

3. Uniunea Europeana conteaza mai putin pe plan mondial decat cei de mai sus si se va afla in pozitia ingrata in care va finanta dezvoltarea Sudului, in paralel cu retehnologizarea propriei industrii, fiind absolut singura zona din lume unde presiunile societatii civile sunt suficient de mari pentru a determina actiuni politice de anvergura. Ma rog… aproape suficient de mari.

4. Obama nu este salvatorul lumii. Are mainile legate de un Congres ramas cu 2 decenii in urma, dar mai ales de un popor ramas cu 40 de ani in urma fata de Europa. In plus, are mainile legate chiar de interesele propriei sale tari, in masura in care principalul competitor, China, nu da semne ca ar dori sa joace acelasi joc dupa aceleasi reguli.

5. Daca teoriile conform carora emisiile de CO2 au un efect major asupra incalzirii globale sunt adevarate, atunci ne vom incalzi cu mai mult de 2 grade pana in 2050, in medie. Asta inseamna dezastre din ce in ce mai mari. Daca nu este adevarata, macar in parte, toate energiile depuse acum si deturnate de la chestiunea esentiala a distrugerii habitatelor si a risipirii resurselor de orice fel vor  fi resimtite mult mai drastic in doar 10 ani, nu in 40.

6. Contributia Rusiei la masa tratativelor a fost masa de aer siberian care a ajuns peste Europa Rusii s-au angajat sa isi reduca emisiile la circa 25% din cat emiteau in 1990, pana in 2020. Asta inseamna de fapt ca si le vor mari, caci ei emit acum chiar mai putin decat atat, din cauza industriei aflate inca in colaps.

Si ultima, personala: lasati-l incolo de CO2 si invatati sa actionati rational din alte motive, daca ‘verdele’ nu va e de ajuns. Opriti apa in timp ce va spalati pe dinti sau va barbieriti; nu dati drumul la apa la maximum in timp ce va spalati, reduceti cu 30% jetul si nu veti simti; inchideti becurile care ard degeaba; inlocuiti becurile clasice cu becuri ecologice; mergeti mai des cu transportul in comun; nu aruncati gunoaie pe jos; nu mai fumati; mancati mai multe verdeturi si mai putina carne; plantati macar 10 pomi pe an; faceti mai putini copii.

Culmea e ca prin aceste masuri simple va puteti reduce emisiile poluante (nu doar CO2-ul, care nu e un poluant) si consumul de resurse cu cel putin 20-30%. Fara vreun efort vizibil.

Singura sansa a pastrarii unui aer curat vine tot din partea capitalismului si a initiativelor private, nu din partea statelor. In masura in care insa investitiile in resursele regenerabile vor fi acceptate si de masa larga de cetateni ai tarilor respective. In aceasta privinta, gaudeamus, noi in Europa vom sta mult mai bine decat americanii in 20 de ani!