Editorial
Nu salvati Rosia Montana!
Aug 22nd
Mai intai de toate, o scurta precizare: nu sunt un adept al ecologiei pur-sange. Sunt printre aceia care considera ca asfaltarea Transalpinei si taierea drumului DN 66A prin frontiera Parcului Retezat sunt lucruri normale si bune – si asta pentru ca am mers pe astfel de drumuri in Europa si am vazut ca ele nu fac rau, in masura in care populatia e civilizata. Nu dezvoltarea infrastructurii e problema, ci aplicarea legii.
Insa revenit de la Rosia Montana nu ma pot opri de la cateva intrebari.
Oare ce popor e acela care e dispus sa-si distruga istoria de dragul unor galbeni pe care oricum nu ii va vedea? Bancheri batrani care plang de salta camesa pe ei de dragul saracilor din munti, scoliti la Oxford care ne explica cat de benefica va fi pentru sarantocii respectivi deschiderea exploatarii minere deschise, presari multi ce deplora saracia zonei si uratenia ei, prin contrast cu raiul cianuric pe care il vor aduce cu ei canadienii… Pe de alta parte, ce l-ar putea face pe un om sa vrea cazare si masa in zona, cand are deja sute de pensiuni mai aproape de marile orase transilvane, si inca impreuna cu o infrastructura pe masura? Oare nu e unul dintre acele locuri in care poate mineritul, fie el si de suprafata, poate schimba dramatic lucrurile?
Cam asta erau gandurile ce-mi staruiau in minte pe masura ce ma apropiam de Rosia Montana, pe superbul drum care face legatura intre Alba Iulia si Zlatna.
Superb pana ajungi langa Zlatna, caci de acolo inspre Abrud incepi sa vezi urmele mineritului extensiv, cel putin imprejurimile Abrudului aratand ca un pui de Cernobal. Pana si drumul e mai denivelat in aceasta zona. Si cu aceste imagini post-apocaliptice in minte, ma pregateam pentru ce e mai rau, si anume pentru o Rosie Montana distrusa, fantomatica si abjecta, adica exact asa cum este descrisa de mai toti avocatii proiectului de exploatare aurifera din zona.
Uimirea mi-a fost fara margini cand am inceput sa urc pe drumul bine asfaltat care leaga serpuind Rosia de Abrud. Departe de a fi o zona distrusa, imprejurimile Rosiei arata exact asa cum ar trebui sa arate o zona montana: verzi, spectaculoase, cu aer curat si liniste. Intr-adevar, exploatarile au otravit apele iar o ecologizare se impune. Asta insa nu se vede cand intri in Rosia (nu neg ca poluarea exista, insa ea nu se vede de turist), ci cu totul altceva: parasirea in care este lasata localitatea de catre proprietarii de case. Read the rest of this entry »
Preturile caselor: cat de jos pot ajunge?
Jul 5th
In februarie 2009 scriam un post care mi-a adus poate cele mai injurioase comentarii pe un blog altminteri oricum doar pentru cei putini care ma cunosc si care ma citesc. Multe dintre ele nu le-am publicat, caci erau clar venite din partea unor agenti imobiliari enervati ca postul se indexase bine in motoarele de cautare si ca pe el intrau destui care doreau sa stie pretul real al unui apartament cu 2 camere in Bucuresti.
Spuneam atunci ca pretul real ar trebui sa fie de 740 de euro pe metrul patrat pentru un apartament ceausist dintr-un cartier obisnuit (nu ultracentral). La vremea scrierii articolului, preturile cerute la aceste apartamente erau de 2037 euro/mp la apartamentele ceausiste iar preturile reale de vanzare erau de circa 1200 de euro/mp.
S-a schimbat ceva intre timp? Aflu din Evenimentul Zilei ca preturile caselor mai pot scadea, iar in articolul respectiv vedeti si pretul mediu pe metrul patrat, calculat insa pentru orice fel de spatiu locativ din marile orase. Gem site-urile de imobiliare de anunturi cu apartamente de 54 de metri patrati la preturi de 900-1170 euro pe mp. Retineti ca acestea sunt preturile cerute, pretul real e in general cu cel putin 5-10% mai mic.
Asteptati-va la o scadere si mai puternica de preturi, pentru ca vine valul proprietatilor care vor fi scoase la mezat de catre banci, recuperate de la datornici. Acestea sunt vandute la preturi cat se poate de apropiate de cei 740 de euro/mp de care vorbeam, pentru ca cei care le cumpara fac de fapt investitii.
In continuare veti plati mai mult decat face pentru un apartament in Bucuresti (fie el nou sau vechi), insa remarc ca ne apropiem de limita de 900 euro/mp la apartamentele vechi, ceea ce e foarte bine si normal. Dar in cazul extrem de fericit si improbabil in care aveti bani, nu va lasati pacaliti: negociati la sange pentru a duce pretul simtitor sub cei 900 E/mp. Cat despre apartamentele noi… voi ati vazut in ce hal arata majoritatea complexelor imobiliare noi?!
Apropo, ciudat, agentii imobiliari care spuneau ca fac calcule aiurea s-au potolit. De ce oare? 
Incompetentii eroi ai Istoriei
Jun 5th
Se discuta zilele astea despre calitatea execrabila a clasei politice de pretutindeni, aratata cu degetul (inclusiv de mine) ca fiind una dintre cauzele principale ale adancirii in criza sau ca motiv principal al colapsului unor institutii politice si economice cladite cu eforturi enorme timp de 40 de ani de catre o alta clasa politica.
Tindem, culmea, sa inconjuram cu o aura calda politicienii trecutului, cei care au rezolvat crize de o magnitudine mai mare decat cea care a imbolnavit de febra economia mondiala a momentului. Doar ei au dus, la nivel local, Romania de la stadiul de stat feudal direct la epoca moderna, in doar 40 de ani de domnie a lui Carol I, dupa un inceput sub Cuza. Doar ei au reusit sa faca “Romania Mare” si tot ei au reusit sa manevreze o tara de dimensiunile Poloniei printr-un razboi mondial, reusind sa treaca peste amputarea a 2 treimi din trupul sau si sa revina la dimensiuni cel putin acceptabile istoric.
Ne gandim cu piosenie la Kogalniceanu, la Bratieni, la Titulescu, la alte ilustre figuri care devin tot mai frecventabile cu cat ne indepartam in timp de ele – si mai ales de cei care i-au cunoscut nemijlocit. Pe masura ce avansam in timp, facem comparatii in care ei apar din ce in ce mai nobili si mai inteligenti, mai competenti, in timp ce politicienii momentului devin tot mai incapabili si mai incompetenti. Asa s-a ajuns ca pana si un taran analfabet paranoic si criminal ca Ceausescu sa devina o figura luminoasa in mintea unora.
La nivel global insa lucrurile stau la fel. Ne spunem ca ar fi mai bine sa avem astazi un Roosevelt, un Churchill (mai sus, in tinerete, pe vremea cand era sa moara intr-o mare aventura despre care e misto sa cititi mai multe), un de Gaulle, sau macar un Kohl, un Mitterand sau o doamna de fier de tip Thatcher. Nu mai vorbesc de-alde Kennedy, mostenitor pe vecie al simpatiei unei planete intregi. Sau, si mai rau, de criminali precum Che Guevara, recuperati pe post de repere morale de toti retardeii care habar n-au de istorie. Read the rest of this entry »
Euro, viitorul suna ocupat
Jun 2nd
Vaclav Klaus, presedintele Cehiei, un eurosceptic militant, aproape ca jubileaza intr-un articol din WSJ in care arata cat de nefast a fost Euro pentru Uniunea Europeana si cat de nefast va fi de acum incolo, pentru ca liderii politici europeni decid ‘in spatele usilor inchise’ ce sa faca, intr-un mod nedemocratic si pe deasupra capetelor alegatorilor lor.
In timp ce sunt de acord cu faptul ca adoptarea Euro ca moneda este un lucru mai degraba rau pentru o tara ca Cehia sau Romania pentru urmatorii 10 ani (si nu inteleg graba guvernantilor romani de a abandona unul dintre putinele leviere prin care BNR a reusit sa tina pana acum Romania pe linia de plutire), nu pot fi de acord cu ingustimea de care da dovada presedintele Cehiei atunci cand vorbeste de constructia europeana.
Pentru el (precum si pentru eurosceptici), unificarea politica a Europei intr-un suprastat este un lucru rau si nedemocratic, care ar duce la afectarea drepturilor populatiilor nationale. Un lucru rau atat economic, cat mai ales politic. Nici nu ma mira atunci faptul ca cehii si slovacii nu au fost in stare sa ramana in aceeasi tara, desi sunt extrem de apropiati ca popoare, limba si cultura. Nici nu ma mira pe de alta parte de ce cei 2 slovaci pe care i-am luat de pe Transfagarasan anul trecut cu autostopul erau atat de porniti impotriva politicienilor lor cu vederi atat de inguste. Read the rest of this entry »
Nimic despre greva
May 31st
“Decat. A fii. Care este. Ca si cadru. Asa k nu s face nimik.”
Copiii nostri (sau ma rog, ai vostri, ca eu n-am) sunt analfabeti. Pe vremea cand am terminat eu scoala, adica acum 20 de ani, doar 2-3 copii din clasa erau la nivelul de analfabetism la care se afla astazi majoritatea celor tineri. Vad copii care sunt in anul 2-3 de facultate si sunt incapabili sa scrie in limba romana. Nu in aia literara, nu in aia cu fineturi care poate ne scapa si noua, ci intr-una cat de cat lizibila. Sau logica.
Exista insa si olimpici. Si in afara de olimpici, exista si destui elevi si studenti care chiar fac scoala. Pentru ca ei au noroc de dascali si profesori care se preocupa de ei. Si cu care fac si meditatii, pentru a suplini inerenta lipsa de atentie din partea profesorului aflat in fata unei clase in care trebuie sa se preocupe si de elite si de analfabeti. Bag mana in foc ca nu exista profesor de buna calitate care sa nu castige decent in urma meditatiilor (nu e normal, dar e sanatos). Ce n-a putut regla statul din punct de vedere financiar, regleaza piata libera. Restul, cei care scot analfabeti pe banda rulanta, au altele de facut zilele astea. Nu ca ar fi vreo diferenta fata de ce fac de obicei, rezultatele sunt mai mult decat palpabile iar absenta lor fizica nu face decat sa intareasca absenta oricarei calitati de profesor manifestata de-a lungul anilor.
Nu ne vindem tara! Asta a fost strigatul sub care s-au strans randurile sindicale timp de 10 ani in Romania. Milioane de muncitori bugetari au avut grija maxima sa-si pastreze locurile de munca, desi tot ce produceau ei era prea prost, prea scump si prea nedorit de nimeni. Pentru a le da bani de salariu, statul s-a imprumutat timp de un deceniu. Din frica de pierderea unui loc de munca in care se faceau ca muncesc, au acceptat ca statul sa se faca in continuare ca ii plateste. Pana au ajuns sa se roage in genunchi de altii doar-doar sa-i cumpere. Si i-au cumparat, in urmatorii 10 ani, uneori pe 1 euro. Read the rest of this entry »
Comentezi?