E a nu stiu cata oara cand citesc texte de extrema dreapta in publicatiile economice romanesti si cand ma gandesc ca ceva e fundamental gresit in modul in care se trag concluziile in urma crizei. Ni se repeta la nesfarsit ca gaura mondiala la care s-a ajuns acum e cauzata de statul asistential (numit si statul bunastarii), in care fondurile ‘luate cu japca’ de la intreprinzatori sunt redistribuite ‘lenesilor care vor sa profite de sistem’.

Si ca singura solutie de redresare a economiilor vestice este adoptarea modelului chinez: angajati fara drepturi, platiti prost si lipsiti de orice forma de ocrotire, patroni inzestrati cu toate puterile, desfiintarea contractului de munca si inlocuirea lui cu un contract de prestari servicii, desfiintarea pensiilor de stat si in general retragerea statului din orice forma de asistare sociala. Inteleg vehementa acestor comentatori, uitandu-ma la cat imi ia statul pe luna fara sa-mi dea mai nimic la schimb. Si uitandu-ma apoi cum se comporta cei care sunt platiti din banii mei: angajatii de la stat. Mai inteleg si ca unele dintre formele de asistenta sociala sunt sortite clar pieirii, cum este cazul pensiilor de stat, un sistem nesustenabil, un imens Caritas in care inca se pompeaza bani dar care va crapa in cel mult un deceniu. Insa nu cred ca ajunsul la cealalta extrema rezolva problema, iar pentru asta am 5 argumente:

1. Criza NU a fost cauzata de sistemele asistentiale

Criza economica europeana este cauzata de criza economica americana, la randul ei creata de catre bancile (capitaliste) care au imprumutat cu bani sute de mii de americani care nu isi permiteau de fapt sa ii dea inapoi. Acestia au cumparat timp de 2 decenii la preturi din ce in ce mai mari bunuri si servicii din ce in ce mai scumpe, fara ca aceasta cerere sa mai aiba vreo legatura cu solvabilitatea reala a respectivilor americani sau cu pretul real al respectivelor bunuri si servicii. Pe scurt: au cumparat mai mult decat isi permiteau sa plateasca, la preturi mai mari decat trebuia, pe bani pe care nu ii aveau, imprumutati de la banci care au inchis voit ochii.

Combinati asta cu externalizarea productiei de bunuri catre China, Japonia, Coreea de Sud, Brazilia si cea de servicii catre India, basca preluarea de catre imigrantii ilegali a milioane de joburi dedicate de obicei saracimii (pe care se plateau taxe, dar acum nu), cu razboaie pe trei fronturi si cu un sistem de asistenta sociala ineficient si supradimensionat si aveti reteta crizei. Din care, dupa cat se vede, asistenta sociala este doar o parte, nu cea mai mare.

Trecand balta, sistemele de pensii si de asistenta sociala europene sunt, intr-adevar, intr-o stare proasta – si sunt o povara economica nedorita in timpuri de criza – insa nu au legatura cu cauzele care au generat criza. Aceste cauze sunt, culmea, din zona extremei dreapta capitaliste, si anume profitul nesimtit de pe urma dereglementarii sistemelor bancare, de pe urma iesirii statului din jocul speculantilor de bani si a reducerii la minim a costurilor creditarii. TOATE astea sunt cauzele principale ale crizei, iar nu doar asistenta sociala. A crede ca rezolvi criza ocupandu-te de sistemele de asistenta dar ignorand celelalte elemente-cheie e o naivitate impardonabila.

2. Criza europeana este cauzata de salvarea bancilor (capitaliste) cu banii statelor (socialism)

Problema majora cu care se confrunta tari ca Irlanda sau Spania este cauzata, culmea, de faptul ca au hotarit sa-si salveze bancile. Alea capitaliste, care dadusera de-amboulea credite la toti lacomii de bani dispusi sa se imprumute pe 30 de ani ca sa cumpere case la suprapret vandute lor de catre intreprinzatori. Cand bancile au ramas in offsaid, a venit statul si le-a rascumparat datoriile. Din banii cui? Pai din banii cetatenilor lor. Acum bancile o duc mai bine, unele dau in continuare bonusuri de multe milioane de euro directorilor lor, in schimb cer dobanzi exorbitante fix acelorasi state care au intervenit sa le salveze. Si care acuma nu mai au bani.

E ca intr-un film cu prosti in care Bran ramane falit pentru ca si-a jucat banii la carti si i-a tocat pe femei, Stan il imprumuta cu bani pe Bran cu dobanda de 1%, apoi ramane el fara bani (caci banii lui sunt la Bran), iar acesta din urma ii imprumuta inapoi catre Stan cu 10% dobanda. Iar Stan plateste. Caci Stan intotdeauna plateste. Mai trist e ca Bran ii arata cu degetul familia numeroasa a lui Stan si ii zice parinteste: ba, cat mai ai de gand sa-i tii pe famelicii aia pe langa tine? Pe lenesii aia? Cat mai ai de gand sa le platesti tu studiile, programarile la clinica si iesirile la iarba verde, nu vezi ca profita de tine? Cat timp le mai dai toate astea, nici eu nu-ti mai dau bani, na!

3. Contractul social are utilitatea lui

Sunt unii atat de naivi sa creada ca daca iei asistenta sociala saracimii aceasta din urma va fi fortata sa mearga la munca sau sa devina intreprinzatoare. Intr-adevar. Sau mai degraba sa-ti dea in cap. Sa faca revolte de strada interminabile, ca in Grecia. Sa arda, sa distruga si sa fure. Sa faca intregi cartiere de nelocuit. Sa genereze ascensiunea unor partide extremiste care sa vina cu solutii dure, fara nicio legatura cu necesitatile reale ale economiei. Cu alte cuvinte, sunt atat de naivi incat sa ignore ce au facut intotdeauna masele atunci cand le-a fost luata painea (meritata sau nu) de la gura: au adus la putere dictaturi. Exista o utilitate a contractului social pe care numai un idiot o poate ignora, si anume ca permite o bunastare generala a societatii – fie pe merit, fie pe nemerit – astfel incat tensiunile sociale sa fie reduse la minim.

De acord ca se poate umbla la robinetul de asistenta sociala – chiar trebuie! – insa oprirea lui totala ar echivala cu un agricultor care nu isi mai iriga culturile pentru ca apa ar uda si buruienile. Alea pot fi scoase in alt mod, nu e nevoie sa opresti apa de tot. Din acest motiv oricine spune ca statul ar trebui sa inceteze asistenta sociala pur si simplu, este la fel de destept ca Ceausescu in decembrie 1989. Si va pati la fel.

4. Sa ne ferim de modelul chinez

Sunt destui care arata spre modelul chinez ca fiind unul de succes. Cand, de fapt, sunt toate semnele deja ca acest model si-a cam trait traiul, iar societatea chineza va fi zguduita in curand de aceleasi dureri ale cresterii pe care le-au avut statele europene la finalul anilor ’60 si care au dus la cresterea puterii sindicatelor si la ce avem de fapt acum in Vest, socialismul ala de-l uraste extrema dreapta. De ce? Pe de o parte, pentru ca un chinez sarac care ajunge in clasa medie vrea intotdeauna mai mult, iar saracul care ii ia locul are din start pretentii mai ridicate decat cu o generatie in urma. E in firea lucrurilor. De la masini (ce chinez visa sa aiba masina in urma cu 15 ani?!) pana la case proprietate personala, de la haine de firma pana la LCD, sisteme hi-fi, iPad si toate celelalte, chinezul ajuns in clasa medie are in fata-i o intreaga lume de obiecte, servicii si iluzii pe care sa dea banii. Aceasta crestere economica rapida poate avea insa loc doar pe credit, iar noi stim deja la ce duce asta… Tot ea face insa ca saracul actual care accepta sa munceasca la patron fara nicio siguranta a zilei de maine sa fie inlocuit treptat cu o noua generatie de muncitori care isi vor revendica drepturile.

Treaba asta se intampla deja in China, orb sa fii si sa continui sa spui ca sclavagismul de acolo va continua la nesfarsit. Exista si o diferenta: interventia masiva a statului in economie prin proiecte-mamut, dar gestionate eficient. Asta e o chestie aplicabila in China, chiar si acolo pe termen scurt, caci se stie ca statul e cel mai prost administrator. Europa s-a construit altfel, iar dictatura luminata nu i se poate aplica cu acelasi succes. Ma rog, UE este intr-o anumita masura tot o dictatura luminata, caci deciziile luate la Bruxelles au din ce in ce mai putina legatura cu dorinta populatiei europene, dar aplicarea unui model chinez bazat pe salariati platiti prost, proiecte-mamut ale statului (national sau suprastatului european) si o moneda tinuta artificial in frau nu doar ca nu este posibila pentru Europa, dar ar fi si contraproductiva.

5. Raspunsurile nu se afla in extreme

E clar pentru toata lumea ca statul asistential nu poate continua sa existe in aceeasi forma, bazandu-se pe o crestere demografica inexistenta pentru a sustine un Caritas capusat din toate partile. E clar insa si faptul ca recurgerea la extreme nu va duce decat la pauperizarea unor largi paturi ale populatiei, iar asta in schimb nu va aduce liniste si crestere economica, ci dimpotriva. Normala este rezolvarea printr-o cale de mijloc. Cea mai buna idee este insistarea asupra ideii ca fiecare om este un prestator de servicii pe baza contractuala individuala. Aceasta ar revolutiona piata muncii, chiar in prezenta riscului unor derapaje in defavoarea muncitorilor.

Puterea sindicatelor trebuie intr-adevar limitata inca din lege, dar nu oprita de tot. Daca insa sindicatele pot interveni in cazuri bine determinate si in conditii bine determinate, atunci si puterea patronilor este limitata suficient. Cu cat fiecare individ va invata mai repede ca viitorul sau este la propriu in mainile sale – si nu ale unui sindicat sau partid politic – cu atat mai repede vom face tranzitia la o noua societate economica. Una in care incepi de mic sa inveti ca ti s-a dat un credit initial de catre societate – fie el mic sau mare – si ca treaba ta e sa-l dezvolti: prin dobandirea de abilitati (de a scrie, de a calcula, de a vorbi corect, de a intelege limbi straine, de a te specializa intr-un domeniu), prin marketarea acestor abilitati si prin construirea impreuna cu altii a unei meritocratii, in care valoarea este recompensata iar nonvaloarea penalizata. Dar ca sa ajungi aici nu poti sa dai din degete si sa crezi ca in 2-3 ani sari parleazul. Asta e o treaba de 30-40 de ani.

Si trebuie inceputa cu inceputul, adica cu invatamantul, care actualmente nu mai are nicio legatura cu realitatea. Trebuie continuata cu o tranzitie de la puterea sindicatelor si a corporatiilor catre o economie in care individul isi propune serviciile ca orice firma, tinand in principal de el daca evolueaza sau ramane in namol, dar cu o plasa de ajutor in caz de dezastru. O societate in care insa cei care esueaza sa fie asistati de catre stat – nu cu banii necesari supravietuirii nedemne – ci cu finantele si cunostintele necesare pentru a izbuti in domeniile in care se cere forta lor de munca.

O societate in care accesul la educatie si la sanatate sa fie in continuare gratuit pentru serviciile de baza (primar/urgenta), si privat pentru toate celelalte. Dar in care si companiile sa fie incurajate sa sustina financiar tinerii cu rezultate bune sau din zone defavorizate. Si in fine, o societate in care pensiile sunt private, fiecare avand la pensie cat a economisit si investit personal, dar in care statul asigura totusi o redeventa minimala la implinirea unei anumite varste, astfel incat sa acopere si pe aceia pe care viata i-a luat in piept.

In care pe de o parte companiile farmaceutice sunt tinute bine de tot in frau (o mare parte din costul exorbitant al sanatatii tine de profiturile indecente ale companiilor farma), dar pe de alta parte nici farmacistii sau medicii nu sunt falimentati de catre stat si impinsi catre economia neagra. Este o cale aflata nu doar intre cele doua extreme, dar care imprumuta cele mai bune oferte ale acestora si le trece in neant derapajele. E o cale care ii permite individului sa evolueze personal, nu sa se bazeze doar pe forta grupului. Dar o cale care recunoaste insa si faptul ca traim intr-o societate, unde nu intotdeauna totul se face pe merit.

Dar despre asta mai vorbim…

De citit si o perspectiva rusa asupra chestiunii (cu care nu sunt neaparat de acord, dar merita citita pentru ca, dincolo de propaganda, pune degetul pe o alta problema fundamentala manifestata mai ales in Estul Europei: coruptia).

Si daca tot aveti timp: de ce esueaza solutiile pur financiare incercate pana acum.

Tagged with:  
Share →

3 Responses to Capitalism salbatic sau?

  1. john says:

    In primul rand as dori sa va felicit pentru blogul excelent pe care il tineti. In al doilea rand dati-mi voie sa va spun ca este prima oara cand nu sunt de acord cu cele scrise aici. In comentariul din link aveti o opinie a unui ungur(cred), opinie ce coincide cu a mea: http://www.economist.com/comment/963249#comment-963249

  2. alexnicolae says:

    extrem de corectă concluzia – interesul privat duce de fapt la crearea unei minime plase de sigurață. Nu cred e logic ca cineva să dorească sa fie foarte bogat, înconjurat de o masă compactă de muritori de foame. Problema cu superorganizațiile (to big to..) e că ajung să fure bani de la indivizi, exact ca orice suprastructură (de/gen) stat socialist. Printr-o individualitate reală, conștientă și asumată ar dispărea și posibilitatea existenței unei suprastructuri parazitare, și în același timp s-ar dezvolta și societatea din jurul individului. Intresesul meu e să am aceleași posibilități de a accesa oportunități ca și ceilalți (inclusiv megacorporații), cât și de a avea o viață plăcută – îmtr-o societate similara mie (similar de bogată- poate mai puțin, dar nu discrepant). Și doar în sensul asta se poate da dreptate completă – da, statul asistențial e de vină, incluzând componenta asistețialâ socială, cât și asistența preferențială pentru anumite firme. Eu le pun pe aceași linie. În momentul în care statul acordă beneficii unor firme, de ori ce fel, se comportă exact ca un stat socialist. Și asta se face acum. Fie ca sunt bănci protejate din impozite și taxe, fie sunt bugetari, asistați sociali, e o categorie care iși suplinește managementul resurselor prin furt de la ceilalți. Ironic, cu cât sunt mai liber pe banii mei, o sa am interesul să ajut oamenii săraci din jurul meu să învețe, să se dezvolte,(stat liberal), și cu cât statul e mai socialist statul o sa aibă interesul să păstreze cați mai mulți asistați sociali, iar unii oameni sub acoperământul interesului public, vor fura bani de la ceilalți.

  3. zvoner says:

    Corect, corect si foarte corect! :)

    Foarte bine pus punctul pe i in privinta modului in care ne sunt furati banii atat de catre asistatii individual cat si de catre corporatiile asistate de catre stat.

    Ma si gandeam acum o zi ce datorii uriase le sunt iertate/tolerate firmelor mari, iar mie mi se popresc conturile daca nu imi platesc darile imediat.

    @John, interesant comentariul, care arata o realitate cruda pe care o stim deja si de aici. Problema cu ce fac ungurii e ca recurg la mijloace de secol XIX pentru a rezolva o problema de secol XXI – ma refer specific la lucrarile de indiguire samd facute cu lagare de munca. Nu o sa reuseasca, daca acestea sunt percepute ca fiind o pedeapsa iar cei introdusi cu forta in acest sistem sunt lasati la nivelul de munca necalificata.

    Chinezii nu isi construiesc tara cu lopata, ci cu unelte moderne, luand tarani necalificati si invatandu-i sa le foloseasca. Aici e cheia succesului chinezesc de pana acum. Tare mi-e ca initiativele guvernului ungar tin mai degraba de populism decat de o strategie coerenta de implicare a ‘suboamenilor’ in societate. Cheia e integrarea – fie ea si prin munca fortata – si dobandirea de abilitati, iar nu separarea de societate in lagare de munca. E o linie foarte subtire pe care merge guvernul ungur…

    Trebuie sa gasim ceva nou la criza de inceput de secol XXI, ceva care sa sparga barierele si sa tina cont de nivelul de asteptari al omului modern – fie el si necalificat. Altfel nu va functiona.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card