Nu o să vă zic nimic despre ce se întâmplă în noul Star Wars. De altfel, nici nu o să vă acuz dacă nu v-a plăcut – fiecare simte un film așa cum dorește sau cum poate. O să zic însă doar un lucru pe care l-am văzut de multă vreme în jurul meu, mai ales la cei de vârsta mea (sau mai bătrâni), și o să-l scriu aici pentru ca, dacă voi mai fi în viață peste vreo zece ani, să-l recitesc iar și iar, ca pe un fel de tratament.

Suntem în epoca în care filmele copilăriei noastre sunt repuse pe ecran. Cu alți eroi, de multe ori reșapați după cei pe care i-am îndrăgit noi atât de mult. Cu alte povești, de multe ori repornite pe același calapod cu cele care ne făceau pe noi să adormim fericiți. E normal ca prima noastră reacție, când auzim că lucrurile fantastice din copilăria noastră sunt reluate, să fie una de extaz. Să dorim să ne luăm copiii cu noi și să le arătăm ce ne-a fascinat pe noi atât când eram de vârsta lor. Să ne pregătim asiduu pentru a mai lua o porție de adrenalină și magie.

Văd că tot mai mulți vin dezamăgiți de la aceste experiențe. Las la o parte snobii care vor face un motiv de laudă că ei nu se uită la așa ceva, ci merg la teatru, nici nu merită un răspuns. Las la o parte și ceilalți snobi, care fac un motiv de laudă că n-au văzut niciodată filmele astea, pentru că aceia au deja o parte din suflet împietrită și e prea târziu să-i farmece un film pe care, dacă au refuzat să-l vadă în copilărie sau adolescență, nu-l vor mai putea înțelege azi. Pentru că nu vor mai putea rezona cu el azi, e prea târziu. S-a dus, fuse și se duse, hasta la vista, baby.

Eu vorbesc de cei care chiar iubesc filmele astea. Iar cu unii dintre ei se întâmplă ceva.

tumblr_n4bumoF6jG1txo75uo1_500

Fie că e vorba de Star Wars, fie că e vorba de Star Trek, de Terminator sau de alte povești ale culturii pop, unii dintre adulții de azi nu mai pot stabili o punte cu copiii  care au fost în urmă cu 20-30-40 de ani. Judecă cu mintea unui adult ceea ce, în definitiv, este în continuare un produs destinat copiilor, iar nu adulților (da, de-aia nu e nicio catastrofă că Disney a preluat franciza Star Wars, filmul a fost destinat de la început puberilor!). Se plictisesc, pentru că regăsesc aceeași poveste pusă pe tapet, din nou, uneori în oglindă (Star Wars VII), alteori fix pe invers (ultimul Star Trek), iar personajele care erau magice în urmă cu decenii sunt astăzi doar niște mici schițe, lipsite de sofisticarea și de complexitatea cu care ne-am obișnuit între timp, de la alte filme cu mult mai profunde.

Văd că a făcut mare vâlvă recenzia lui CTP cu privire la Star Wars VII (nu dau link, conține spoilere neanunțate, în sine o măgărie cum doar în România vezi). E totuși aiurea să-l acuzi că nu se pricepe la SF. CTP este doxă de SF, este probabil cea mai mare autoritate în materie din România, atât pe filme, cât și pe cărți. Atâta doar că în interiorul său există o absență. Lipsește copilul Cristian. Și pentru că acest copil lipsește, el caută să înțeleagă un film cu mintea unui adult. Iar aici greșește amarnic. Pentru că, dacă un SF pretențios (încercați Mr. Robot) se adresează minții unui adult, dacă un serial SF matur (încercați Battlestar Galactica, cel mai bun film serial SF din istorie) se adresează atât minții, cât și inimii unui adult, atunci un film gândit și prezentat pentru puberi se adresează mai ales inimii de copil, iar nu minții de adult.

Că de-aia avem binele și răul atât de bine delimitate, de-aia personajele sunt lineare, de-aia problemele se rezolvă simplist și de-aia e o prostie să începem a gândi, cum citeam zilele astea, alternative mai bune la Star Wars I-II-III decât le-ar fi scris Lucas. Pentru că aceste mici doze de magie sunt destinate unor minți fragede, care înghit mai ușor deciziile pripite, răsturnările incredibile de situație și inconsistența logică. De parcă primele trei filme de Star Wars (IV-VI) ar fi fost, cumva, o mostră de logică, nu? De parcă logica e cea care dictează la vârsta de 12 ani, iar nu aventura și sentimentul că în fiecare dintre noi poate fi ascuns un supererou?

Așa am pățit și eu inițial cu noile filme Star Trek, care sunt construite pe calapodul seriei originale, iar nu al celei cu care am copilărit eu (TNG) – de unde și o ruptură emoțională masivă, rezolvată abia după ce am priceput că n-are niciun rost să plâng după calitatea intelectuală formidabilă a seriei din copilăria mea, când toți cei care au copilărit cu seria originală erau super-mega-fericiți.

Bref, e păcat să ne repezim în dezamăgire, pentru că aceste filme nu ni se mai adresează nouă. Și nu ni se mai adresează pentru că ele au fost mereu adresate copiilor, iar noi am crescut între timp, suntem mai bătrâni decât credem. Le vom putea aprecia, așadar, doar dacă ciocănim puțin la ușa acelei cămăruțe în care se mai află copilul nostru interior și ne bucurăm de ochii mari și fermecați ai acestuia, ieșit la geamul sufletului nostru, bucuros nevoie-mare să vadă un film pentru copii.

Pentru copii, puberi și adolescenți, da? A, și apropo, noul Star Wars este un fenomenal de mișto film pentru copilul din tine. Nu i-l refuza, doar pentru că niște oameni mari s-au întristat și au uitat să guste nebunia până la capăt.

Tagged with:  
Share →

One Response to Când copilul nu mai e acasă

  1. Andreea says:

    ai reusit sa faci un lobby deosebit re-invierii copilului din noi

    multumesc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card