Motivul din spatele haosului din Romania sta intr-o chestie pe care Stelian Damov o tinteste foarte bine pe noul lui blog (n-om fi noi de acord in unele, da’ de scris scrie bine si foarte misto, merita sa-l bagati in feed): in tara asta spiritul legii a disparut. Legile au fost golite de fond si a ramas doar o forma de care nu mai tine nimeni seama – sau mai precis tin seama doar lasii, cei carora le e frica sa nu pateasca ceva.

Presedintele are insa doar o parte din vina. Ca de obicei, intreg sistemul de lingai (naspa ca nu mai pun link catre ciutaci, da’ asta e…) se repede sa amplifice dimensiunile dezastrului pana dincolo de limita suportabilului. Caci fara ei, politrucii resapati, sistemul nu poate fi nici creat, nici dus mai departe. Cel din capul statului poate fi de vina, poate fi initiatorul, insa sistemul este cel care ii da uneltele necesare intru prostirea si pocirea unei intregi natiuni.

Si in afara de lingai mai suntem si noi. Noi ne parcam masina pe avarii cand avem treaba la banca (desi am putea face un mic efort sa cautam un loc de parcare la vreo 30-50 m mai incolo), noi trecem pe rosu, ca pietoni, daca nu vine nicio masina, noi mai uitam sa taxam, noi facem smenuri si luam sau dam spagi, noi zbieram unii la altii pentru orice vina reala sau imaginara, noi, noi, noi.

Putem fara indoiala sa aratam spre guvernanti, caci ne este mai lesne si pe de o parte poarta o mare parte din vina: sunt incapabili sa inspire cumva acest popor, sa-l faca sa se urce cu o treapta mai sus decat cea pur animalica in care s-a scufundat de 30 de ani de zile. Dar o mare parte din vina tot noi o purtam.

Problema e insa aproape metafizica: spiritul asta – fie al legii, fie al intregului popor – de unde vine? Trebuie sa vina de sus, de la autoritati, printr-un act dumnezeiesc de inspirare, sau ar trebui sa vina mai degraba de la noi, printr-o miscare de tip grassroots, din talpa tarii, din chestii precum curatarea Romaniei intr-o zi? Si daca ultima e valabila, cum se face ca ori de cate ori apare o astfel de initiativa primul nostru impuls e sa facem misto de ea si sa declaram ca n-are nicio sansa?

Istoria ne arata ca din pacate pe aceste meleaguri de cele mai multe ori spiritul a venit de sus, nu de jos. Noi nu suntem nici reformatori, nici revolutionari, nici democrati. Suntem un amestec de popoare care au ascultat intotdeauna de tirani. Suntem urmasii unor jefuitori, unor navalitori, unor impostori, unor falsificatori, unor demagogi si unor lasi; am invatat prea putin din spiritul latin de cucerire si constructie; o parte din noi au fost civilizati de spiritul austriac dar treptat si asta se pierde, iar noi toti laolalta suntem mult prea ocupati sa ne distrugem unii pe altii ca sa fim cu adevarat inspirati catre lucruri mari.

Avem asta in sange, iata de ce democratia la noi a fost intotdeauna un simulacru chiar mai rau decat la latini sau in alte tari balcanice. Spiritul ne-a interesat intotdeauna mai putin, pentru noi importanta e forma.

As mai putea glosa pe tema asta inca destul, dar oboseala isi spune cuvantul. Nu doar aia fizica, ci mai ales aia psihica: am obosit sa tot scriu cat de mare ar putea fi poporul asta daca si-ar pune mintea. Caci in lipsa spiritului, totul este mort. Si din pacate, cam asa e si poporul asta. Inca de la nascare.

Sa invie oare in viitor? Asta ar cere o mare inversare a mentalitatii – atat de mare incat implica si disparitia fizica a doua-trei generatii. Noi am fost crescuti si educati fortat in spiritul suprimarii individualitatii de dragul comunitatii – atat de brutal incat uram din tot sufletul orice inregimentare, chiar si la 20 de ani dupa. Ne este imposibil sau foarte greu, tocmai de aceea, sa colaboram cu altii pentru a face lucruri mari. Preferam lucrurile marunte, dar facute de noi cu apropiatii nostri.

Doar cei de sub 25 de ani pot aduce o astfel de schimbare, si asta mai ales atunci cand vor intelege ca nu trebuie sa lupte doar pentru ei, trebuie sa lupte in primul rand pentru ceilalti. Vedeti asta la tinerii acestia?

Dati-mi motive sa fiu optimist…

Ca de obicei, veti regasi pe xplorio pas cu pas obiectivele turistice vazute pe parcurs, precum si pe Twitter, hastag #prinromania. Tin sa spun ca din punctul meu de vedere acest proiect este de departe cea mai reusita initiativa ever pe social media, facuta cap-coada exact asa cum trebuie. Nu pe graba, nu pe genunchi, nu cu bugete mizerabile si cu oameni care cer rezultate la centima, ci cu exact cei care stiu cu ce se mananca acest mediu, cu un efect fenomenal, fie si daca ma gandesc ca mai toti care se plimba acum prin Romania folosesc hashtagul #prinromania…

Si pentru a calatori cu stil (sau a-i face in ciuda lui Bobby cu al lui Duster luat la test), am luat de la BMW un superb BMW GT 530d (ho, nu sariti pe mine, chiar imi place masina, e de o uratenie geniala, am mai zis asta, iar la condus e peste X6 si orice alt SUV cu pretentii sport). Ma rog, o sa raman sa-i astept pe ceilalti atunci cand vor urca la cariera Greci dar in rest masina va face fata usor drumurilor dobrogene.

Asadar, trei zile pe drumuri. Asta in caz ca ati ratat saptamana petrecuta cu un Koleos prin muntii patriei.

Cred ca am parcurs pe putin 30.000 de kilometri in Romania anul asta, mare parte din ei facuti pentru a vedea lucruri, nu doar pentru a testa masini. Si pentru a incheia anul complet dement, pregatesc ceva si mai crunt, mult mai crunt. Dar despre asta, putintel mai incolo

Trupa Taxi, intr-un moment sclipitor.

Indignati nu doar din cauza sistemului kafkian la care s-au gandit sa-i supuna pe cei care lucreaza pe drepturi de autor, ci mai ales din cauza arogantei afisate (Seitan neaga chiar si in aceasta seara ca ar fi o problema, omu’ asta e sincer dus cu capu’).

Concluzia mea: Boc e pa.

E pa mai mult ca oricand.

Daca animalul politic Basescu vrea sa mai ramana in istorie macar cu o spoiala de bun conducator (din punctul meu de vedere a ajuns mai prost ca Iliescu si Constantinescu la un loc), atunci trebuie sa-l lase pe Boc sa plece, iar cu el sa plece toata pleiada de nulitati care au distrus tot ce se putea distruge – parca facand in ciuda pana si crizei, multiplicandu-i efectele de cateva ori.

Deja nu ma mai intereseaza daca in capul guvernului va reveni ciuma rosie sau aerienii galbeni, decat cercopitecii astia orice e mai bun.

Na, dixit. Duca-se!

Iar daca nici acum nu va fi pa, atunci sa se astepte la chestii nasoale in strada. S-a cam trecut o linie…

ps. un avocat spune ca putem da statul in judecata. Oare n-ar fi mai simplu sa schimbe imediat prevederile stupide, sa ne ia doar banii si gata?

Cum portelanurile au prostul obicei sa se sparga cu zgomot, s-ar putea ca aceasta ultima isprava a celui mai prost fiu al satului Rachitele din Cluj sa fie exact picatura care a umplut paharul. De mult n-am mai vazut atat avant revolutionar, chiar si in ziare care pana mai ieri faceau figura de oficios de partid.

Lumea indeamna la greva fiscala. Adica la neplata datoriilor catre stat din partea celor platiti pe drepturi de autor, cel putin pana cand onor statul isi va da una peste ceafa si va simplifica birocratia. In mod normal n-as fi de acord cu o astfel de prostie, pentru ca greva fiscala nu pedepseste statul si nici guvernantii, ci pedepseste oamenii care au nevoie de acei bani (oameni care la randul lor, cel putin in parte, presteaza servicii sociale utile).

Avand insa in vedere halucinanta prestatie si mai ales aroganta indivizilor numiti Seitan, Vladescu si Boc, nu pot decat sa-mi dau acordul verbal la aceasta miscare. Nu e vorba de bani aici, e vorba de “daca vor paine, dati-le cozonac”.

Insa rogu-va macar un lucru. Incetati cu petitiile online. Nimic nu inlocuieste prezenta FIZICA in fata unui sediu de autoritati. Online-ul lasa rece pe toata lumea. O multime de cateva mii de oameni nervosi la usa biroului tau are efecte mult mai pregnante. Asadar nu uitati de intalnirea de vineri, ora 11.

Insa revenit de la Rosia Montana nu ma pot opri de la cateva intrebari.

Oare ce popor e acela care e dispus sa-si distruga istoria de dragul unor galbeni pe care oricum nu ii va vedea? Bancheri batrani care plang de salta camesa pe ei de dragul saracilor din munti, scoliti la Oxford care ne explica cat de benefica va fi pentru sarantocii respectivi deschiderea exploatarii minere deschise, presari multi ce deplora saracia zonei si uratenia ei, prin contrast cu raiul cianuric pe care il vor aduce cu ei canadienii… Pe de alta parte, ce l-ar putea face pe un om sa vrea cazare si masa in zona, cand are deja sute de pensiuni mai aproape de marile orase transilvane, si inca impreuna cu o infrastructura pe masura? Oare nu e unul dintre acele locuri in care poate mineritul, fie el si de suprafata, poate schimba dramatic lucrurile?

Cam asta erau gandurile ce-mi staruiau in minte pe masura ce ma apropiam de Rosia Montana, pe superbul drum care face legatura intre Alba Iulia si Zlatna.

Superb pana ajungi langa Zlatna, caci de acolo inspre Abrud incepi sa vezi urmele mineritului extensiv, cel putin imprejurimile Abrudului aratand ca un pui de Cernobal. Pana si drumul e mai denivelat in aceasta zona. Si cu aceste imagini post-apocaliptice in minte, ma pregateam pentru ce e mai rau, si anume pentru o Rosie Montana distrusa, fantomatica si abjecta, adica exact asa cum este descrisa de mai toti avocatii proiectului de exploatare aurifera din zona.

Uimirea mi-a fost fara margini cand am inceput sa urc pe drumul bine asfaltat care leaga serpuind Rosia de Abrud. Departe de a fi o zona distrusa, imprejurimile Rosiei arata exact asa cum ar trebui sa arate o zona montana: verzi, spectaculoase, cu aer curat si liniste. Intr-adevar, exploatarile au otravit apele iar o ecologizare se impune. Asta insa nu se vede cand intri in Rosia (nu neg ca poluarea exista, insa ea nu se vede de turist), ci cu totul altceva: parasirea in care este lasata localitatea de catre proprietarii de case.

Rosia Montana, saracita voit

Nu e vorba de o parasire trista, ci de una obisnuita in zonele vechi din Romania. Centrul Rosiei Montane nu difera cu nimic de centrul Rasinariului sau a altor sate ardelene, cu cladiri mandre dar cu fatade spalacite de vreme si cu o piata centrala superba, dar lipsita din pacate de restaurantele sau terasele pe care le intalnesti deja in Brasov si Sibiu. I-as spune “parasire splendida”, pentru ca mergand la pas pe stradutele in panta din sat ai sentimentul ca te intorci in timp – sentiment pe care l-am mai incercat si pe muntele Olimp, unde am vizitat cu zece ani in urma un sat minier parasit, transformat in muzeu (si sursa de venit pentru localnicii satului de mai jos, autocarele veneau cu zecile pe zi).

Stradutele inguste si pavate cu piatra de rau dau un aer de un romantism nebun asezarii, iar cladirile vechi sunt comparabile ca frumusete cu orice sat de munte din Toscana sau Alpi. Atata doar ca stau sa cada, prin grija proprietarilor lor.

Credeam ca aceasta parasire si faptul ca vechile locuinte stau sa cada sunt cauzate de saracirea locuitorilor. Odata apropiat de casele respective, vad ca alta e cauza: proprietarii, RMGC, care le-au cumparat de la localnici cu ani buni in urma, le-au lasat inadins asa, pana vor primi aprobarile sa rada de pe fata pamantului muntii din jurul Rosiei Montane. Pe promisiunea, intiparita pe fiecare dintre ele, ca vor fi renovate odata inceput proiectul. Renovate ca o butaforie, fara indoiala, caci odata cu disparitia muntilor si a unei bune parti din sat ele isi vor fi pierdut si sufletul, si interesul pentru orice om cu mintea inca in cap. E ca si cum Olimpul ar fi ras de pe fata pamantului, doar pentru ca s-a gasit aur sub el. Ar accepta grecii asa ceva?…

Nu e vorba sa nu faci o exploatare miniera intr-o zona in care oricum s-a minerit de mii de ani. E vorba sa o faci astfel incat sa pastrezi autenticul zonei. Or, prin exploatarea deschisa tot acest autentic se pierde pentru totdeauna, nu mai vorbesc de vestigiile istorice, prea putin importante pentru unii (extrem de valoroase pentru altii, care le-au inclus imediat in patrimoniul Unesco atunci cand le-au descoperit, da, la spanioli si la minele lor romane fac referire). Sa mai spun ca insusi poporul roman s-a nascut in urma dorintei Imperiului Roman de a controla minele de aur din Apuseni, intre care Alburnus Maior era cea dintai?! Sufletul zonei – insusi actul de nascare al acestui popor – se pierde pentru totdeauna, si pentru ce?

Sarbii s-au luptat pana si cu americanii pentru a-si pastra sub control Kosovo, zona de nascare a poporului lor (ma rog, au pierdut), iar noi? O vindem canadienilor pe niste iluzorii 1-2 miliarde de euro, in timp ce suntem incapabili sa folosim mai mult de 15% din cele 32 de miliarde de euro puse la dispozitie de UE?

Suflet, dar cui ii pasa?

Dar ce sa vorbesti de suflet intr-un sat in care mai bine de jumatate dintre localnici si l-au vandut deja pe bani si au plecat spre alte zari? Ce sa vorbesti de suflet intr-o localitate in care trendinezii si ecologistii ultimei ploi vin o data pe an sa se manifeste plenar in turma doar pentru a bifa in mintea lor inca un loc “salvat”? Ce sa vorbesti de suflet intr-o localitate unde pe localnicii cu mintea la cap nu ii intreaba nimeni nimic, iar singurii turisti ce halaiduie pe strazi sunt ori unguri ori danezi?

Cu acesti localnici am stat de vorba, profitand si de linistea zilei in care am venit acolo (nu, nu am venit la Fan Fest, ci intr-o zi linistita; si bine am facut) si am aflat doua lucruri fundamentale: unu, ca Rosia Montana nu trebuie salvata de nimeni, localnicii se pot salva singuri, asa cum s-a intamplat si in alte sate din zona. Si doi, ca toata butaforia platita cu bani grei (bani dati pe reclame si pe cartiere americanesti in care au stramutat stafiile Rosiei, nicidecum pe renovarea monumentelor istorice) de catre investitorii canadieni nu va putea fi pusa niciodata in practica, din simplul motiv ca proprietatea personala este inviolabila si sunt destui localnici care nu vor in ruptul capului sa plece de acolo. Iar pentru ca vorbim de moti, adica cei mai aprigi dintre ardeleni, ruptul capului chiar asta inseamna.

Rosia, aurul si ardelenii

Si daca despre suflet nu poti vorbi, se vorbeste foarte mult despre bani. Bani care i-au invrajbit pe localnici mai ceva ca aurul care ii unea odinioara. Si daca tot se vorbeste, se striga si se latra despre bani, am privit in jur si nu m-am putut abtine sa ma gandesc ce simplu ar putea decurge lucrurile pentru Rosia Montana… daca nu s-ar baga tot timpul in fata presupusele miliarde de euro pe care le vom castiga cu totii de acolo. Solutia e doar sa-i lasi sa-si dezvolte alternativele, da, chiar pe ei insisi, asa cum au facut si motii de la 30 de kilometri mai la nord.

Centrul vechi al localitatii are maxim vreo 100 de case care, odata renovate macar la nivelul celor din Sighisoara, ar constitui prin ele insele o atractie turistica majora, la fel cum se intampla in satul grecesc amintit mai sus – doar ca diferenta ar fi ca ele ar continua sa fie locuite. Locul e de o frumusete nebuna, are nevoie de doar 4-5 milioane de euro investitie pentru renovare. Renovare care ar crea rapid vreo 100 de locuri de munca pentru 3-4 ani, pana s-ar starta turismul in zona. La cei 1000 de locuitori cati au mai ramas aici, e foarte mult.

Ai putea vizita centrul unei localitati minere de care se leaga cel mai importante evenimente istorice ardelene (celor ce nu-si cunosc istoria, sa le zic ca aici e chiar centrul romanismului pur si a constiintei nationale, sau poate numele de Closca si de Avram Iancu le mai spun ceva?), reconstituit asa cum era. Ai putea vizita nu doar muzeul mineritului ci si minele romane si cetatea Alburnus Maior, care astazi nu sunt puse in valoare dar ar putea fi (si care vor disparea in urma exploatarii). Si in fine, ai putea vizita si muntii dimprejur, exact aceia care urmeaza a fi rasi, prilej cu care ai putea chiar innopta aici.

Rosia Montana, adevarul trist

Insa astazi nu ai cum. Nu ai cum pentru ca autoritatile locale, in cardasie cu RMGC, interzic constructia oricarei pensiuni. Nu ai cum pentru ca in centrul vechi exista un singur magazin si altele nu sunt autorizate sa se deschida pentru ca RMGC a cumparat tot centrul, deci n-ai nici macar cum sa contribui cumva la alimentarea economiei locale cu bani.

N-ai cum pentru ca desi in toata zona dinspre Abrud spre Campeni si mai spre est dupa Detunatele incep sa se dezvolte pensiuni (nu mai vorbesc despre ce e in nord, unde colcaie turistii cu miile la nici 30 de km mai sus, sa vada Pestera Ursilor, Scarisoara si tot ce inseamna Apuseni), aici s-a interzis cu desavarsire orice investitie turistica. Si n-ai cum si pentru ca statul s-a fofilat de la datoria clara de a ecologiza zona (l-ar costa cam un sfert din bugetul de publicitate pentru ineptia cu brandul de tara). Din aceasta cauza, e suficient sa mergi doar putin mai departe de localitate si vei intalni rauri otravite, ramasite de munte excavat si alte ramasite ale unei exploatari miniere fara reguli.

Desi e la o ora jumate de mers de la Oradea (sase, mi se sopteste in casca, pentru ca drumul e prost), Alba Iulia, Deva si Hunedoara, desi e la doua ore de Cluj si de autostrada Transilvania (circa trei ore jumate de la Sibiu), Rosia Montana nu e atractie turistica pentru simplul fapt ca nu e promovata ca atare. Ea in sine ar avea destule atuuri. Doar ca nu e lasata sa se dezvolte ca atare.

Asa ca localnicii care ar dori sa isi creeze o infrastructura de turism istoric si “verde” nu au practic nicio alta alternativa in afara acceptarii pumnului de fier al exploatarii miniere. Iar locul este pastrat dinadins in saracie de catre proprietarii canadieni doar-doar li s-o permite sa-si impuna vointa. Singurii care ar fi putut salva zona (prin salvat inteleg valorificarea patrimoniului natural-istoric), localnicii insisi, sunt pusi astfel in fata unui status-quo care ii omoara pe toti si ii impinge treptat catre acceptarea ‘investitiei’ canadiene.

Rosia Montana si turismul

Unii sunt de parere ca turismul in zona nu are nicio sansa. Nu sunt de acord. Intr-adevar, Rosia e genul de localitate in care nu te duci sa stai o saptamana, chiar si daca ai avea pensiuni puse la dispozitie. Nu te duci pentru Rosia insasi, dar de vizitat in jur ai o gramada, atat in Parcul National Apuseni, cat si in toata zona motilor – sunt locuri salbatice, incredibil de frumoase, de la Cheile Rametului pana la cheile Galzii, trecand prin satele motilor si chiar centrul vechi al Abrudului sau Campenii de mai sus. Poti oricand sa iti stabilesti cartierul general in Rosia Montana si sa vizitezi absolut tot ce am vizitat noi in Apuseni (pesterile, cetatile Ponorului, Lumea Pierduta, Valea Iadului etc; noi am stat in nord, in Remeti, dar puteam foarte bine sa stam aici), unde mai pui ca esti mai aproape de Alba Iulia, de Deva si de Hunedoara decat daca te cazezi in nord, cum am facut noi.

Localitatea poate inghiti lejer 20 de pensiuni, 3-4 restaurante, 1-2 hoteluri… Toata zona poate oferi oricand 400-500 de locuri de cazare. Intr-adevar, nu se compara cu miliardele de dolari aruncate in ochi de catre canadieni (din care localnicii vor pupa strict praful), insa pentru bunastarea localitatii ar fi suficient. Adauga la asta 3-4 magazine si 3-4 festivaluri anuale cu 2000-3000 de turisti fiecare si ai deja imaginea unei industrii locale din care pot trai 4-500 de oameni. Adica tot atatia cat ar ‘beneficia’ din partea locului, pe bune, de 10-15 ani de salarii de la RMGC. Nu e o solutie mai proasta pentru zona, ci dimpotriva, e una mai buna, pentru ca e durabila si nu presupune otravirea zonei ci curatarea ei.

Culmea e ca detractorilor proiectului turistic le raspunde chiar si RMGC, care are in proiect zona turistica, prin renovarea localitatii… dar in timpul exploatarii, adica in timp ce muntii care inconjoara Rosia dispar. Cata ipocrizie suntem in stare sa inghitim?! Deci se poate face turism in Rosia, nu? Asta daca respectivele case vor rezista basculantelor coborind la vale si dinamitarii muntilor… sau daca turistii se vor inghesui sa viziteze Rosia printre praful din aer, pentru ca sa admire mai sus lacul de cianuri si haldele de steril (le puteti vedea deja la Abrud, mai jos).

Nu salvati Rosia Montana!

Canadienii vor sa salveze Rosia Montana de saracie, promitand zeci de mii, apoi mii, apoi cateva sute de locuri de munca (probabil ca in realitate doar cateva zeci ar reveni localnicilor, in rest e nevoie de specialisti straini). Ecologistii vor sa salveze Rosia Montana la fel cum au salvat Vama sau Delta Dunarii, sufocand satul cu miile 2 zile pe an si in rest uitand complet de zona. Unii localnici s-au salvat ei insisi de orice efort, au primit deja banii si s-au carat spre alte zari lasand in urma cladiri cu o istorie mai bogata decat ce au bagat ei in buzunar. Tocmai de aceea mai vorbim doar de vreo 1000 de localnici, nu de 3-4000 cat se tot vantura.

Si in fine, ultimii ramasi la fata locului se lupta sa-si salveze pentru ei insisi o Rosie Montana la fel ca aceea in care au copilarit, in timp ce altii traiesc din ajutoare sociale si asteapta o iluzorie bunastare viitoare, votand primari mult prea grabiti sa pupe mana strainilor.

Si asta in timp ce la doar cativa kilometri incepe sa prinda radacini turismul agro si verde, iar proprietarii incep sa invete cum trebuie sa se comporte cu turistii si ce inseamna o ferma bio. Dureaza, inca fac greseli de incepatori, dar e practic viitorul zonei. Rosia Montana are nevoie de un aport de doar circa 2 milioane de euro pe an din turism pentru a invia dpdv economic. Da, nu sunt egale cu miliardele fluturate, dar sunt sume care vor veni an de an. Nu e greu sa faci acesti bani, cu forte locale si promovare.

De-aia zic, incetati sa mai salvati Rosia Montana. Lasati-i pe localnici sa si-o salveze, asa cum au reusit si multe alte sate ale motilor sa o faca. Dar asta inseamna sa se ridice embargoul construirii de pensiuni, asta inseamna ca statul sa-si preia datoria de a ecologiza zona (repet, nu vezi pic de poluare in localitate, dar ea exista in subteran si imprejurimi), asta inseamna ca ecologistii lui peste prajit sa puna mana si sa mai aduca si alti turisti aici nu cu ocazia festivalurilor ci cu orice ocazie si asta mai inseamna, mai ales, ca presa plimbata pe banii RMGC in tari straine fara istoria noastra, unde nu se distrug vestigii istorice pentru a face mine sa inceteze sa mai linga mana canadienilor.

Si mai presus de toate, inseamna sa accepti ca in secolul XXI nu exploatarile miniere iti ridica o zona, chiar si din punct de vedere economic, ci dezvoltarea durabila. Dezvoltare durabila nu inseamna distrugerea unui habitat cu semnificatii profunde pentru tot ce avem noi ca istorie. Oare nemtii sau elvetienii ar permite astfel de exploatari in muntii lor, daca ar avea vestigii istorice in mijlocul lor si zeci de atractii turistice la nici 30 de kilometri departare iar zona ar fi atat de frumoasa cum e Rosia Montana? Ma indoiesc.

Cei cativa mii de locuitori din zona pot trai foarte bine din turism (includ aici nu doar cei din Rosia Montana ci si pe cei din zonele alaturate, care ar fi distrusi pur si simplu de exploatarea deschisa), exploatari forestiere, artizanat si agroturism, mai ales ca zonei i s-a facut o publicitate de care alte locuri n-au beneficiat. Mineritul nu mai e o solutie din punctul meu de vedere, nu dupa ce aurul a fost luat din muntii astia vreme de trei mii de ani. Oare nimeni nu isi pune intrebarea ce se va intampla cu zona DUPA cei 20 de ani de exploatare, chiar si in cazul in care ‘ecologizarea’ va fi dusa pana la capat? Chiar crede cineva ca locuitorii sau statul roman vor avea de castigat? Care locuitori? Care stat? Chiar asa?

Fiind vorba de moti, un popor care a rezistat si gepizilor, si hunilor, si ungurilor si comunistilor si altor persecutori, sper ca aceia care vor sa isi dezvolte zona prin forte proprii si in mod durabil sa aiba castig de cauza. Eu unul voi duce acolo, de ori de cate ori voi putea, cat mai multi straini si romani, cel putin pana cand se va intelege si la Bucuresti ca solutia pentru Rosia Montana nu tine de bani, ci de bunul simt.

Dar mai e bun simt in Romania?

Mai multe imagini de la fata locului gasiti in articolul nostru din Rosia Montana de pe Xplorio.