Dragos Manac are o revelatie: suntem mediocri, indisciplinati, slabi psihic, iresponsabili, supraevaluati, incapabili, ba mai rau, dam si tonul altora ca sa fie fix la fel.

Cel mai mult mi-a placut fraza asta:

Am vrut mereu sa cred ca eu sunt cel mai bun, ca oamenii cu care lucrez sunt cei mai buni samd. Nu e asa, suntem departe, suntem mediocri. Singura salvare e ca ceilalti, cel putin din apropiere, sunt exasperant de slabi uneori. Suntem copilul mediocru intr-o clasa de prosti, iar intr-o zi vom ajunge chiori in tara orbilor.

La naiba, as vrea sa-l contrazic. Dar nu pot. Toata experienta mea de 8 ani in IT imi spune ca are dreptate. Oh, atat de mare dreptate!

Si din pacate lucrurile nu se termina in Romania. La fel sunt si ceilalti din afara. O mare de mediocritate. Liderii sunt cei care au reusit sa-si mascheze bine de tot asta. Geniile sunt undeva la balamuc, sau prost platite si aflate sub comanda si controlul mediocrilor. C-asa-i in tenis.

Unii ii vor sari la gat lui Dragos, pentru ca sinceritatea este orice, numai apreciata nu in Romania. E mai bine sa zambesti, sa spui ca “da, pot!”, ca “da, sunt!”, ca “da, facem!” si apoi sa nu faci, sa nu livrezi, sa nu oferi ce ai promis. E naspa sa admiti ca esti obosit, sictirit, vulpe suficient de precoce imbatranita incat sa stii sa-i joci pe ceilalti pe degete ca sa obtii cu minim de efort un maxim de profit. E interzis sa spui ca “nu pot”, “nu, nu sunt” “nu, nu facem”, dar sa te zbati sa poti, sa fii, sa faci.

Io as zice ca invarteala specifica romanului rabzate din pacate atat de tare din ceea ce se intampla astazi in IT – cu referire clara si la online – incat mi-e greu sa cred ca vom scapa vreodata de asta. Excelenta? High-tech? Inovatie?

Hai sa fim seriosi. Stim sa fim mai buni ca altii, si in definitiv asta e tot ce conteaza. Dar asta nu ne face fenomenali.

Nu ca ar fi un capat de tara. So… capul sus, privirea inainte, muschii arcuiti si… pe ei, pe mama lor!

Tagged with:  
Share →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card