Hoteluri, vile, case de vacanță, iazuri cu mult pește, sute de mii de hectare de păduri, posturi pentru preotese, salarii pentru preoți, dascăli, profesori de religie, secțiuni speciale pentru protecția spirituală a Poliției, mașini scumpe, scutiri de taxe, acceptul tacit al unor monopoluri ilegale, dar mai ales un concurs de pupat moaște și de făcut cruci care ar putea fi oricând ridicat la nivel de disciplină olimpică – asta e realitatea amestecării Statului în treburile Bisericii și a Bisericii în treburile Statului.

De pe vremea în care mitropolitul Moldovei, Calinic Miclescu, ridica pe 3/15 aprilie 1866 împotriva „domnitorului străin” Carol de Hohenzollern-Sigmaringen o gloată de țărani și de mahalagii ieșeni înarmați cu puști și ciomege, gloată pe care o binecuvânta și în fața căreia semna declarația de separare a Moldovei de Valahia, nu s-a mai văzut o așa de puternică implicare a Bisericii în politica murdară, așa cum vedem zilele astea. Da, BOR nu a fost niciodată separată de politica țării, chiar și în timpul comuniștilor, dar nivelul de implicare a depășit, zilele acestea, orice imaginație.

Manifestarea antiunionistă de la Iași

Manifestarea antiunionistă de la Iași i-a pus față-n față pe ieșenii scoși în stradă de Mitropolit și pe ostașii munteni

Frica de domnul străin era cauzată în 1866 atât de faptul că era un neamț catolic, cât și de presiunile Rusiei ortodoxe, care profita de ocazia debarcării lui Cuza de la domnie pentru a rupe uniunea personală îndrăznită de români cu șapte ani mai devreme. La dreapta lui Calinic Miclescu se afla Ion Creangă, cel care avea să-i salveze viața în momentul în care ostașii strânși de locotenentul domnesc Lascăr Catargiu reușeau să-l rănească pe mitropolit. În revolta anti-unionistă de la Iași urmau să piară sau să fie răniți, în ciuda eforturilor generalului Carol Davila, trimis să „pacifice” manifestația alături de un detașament de munteni, peste 150 de români, împușcați sau străpunși de baionete, dar protagoniștii de la vârful ei aveau să-și vadă de treburile lor politice și religioase. Așa s-a terminat singura încercare din interior de a rupe în două țara nou-formată, așa au eșuat eforturile moldovenilor din Iași de a-și recăpăta statutul de capitală, „răpit” de cei de la București (recitiți Moș Ion Roată în această cheie a participării lui Ion Creangă la manifestările anti-unioniste și poate o veți înțelege altfel, adică exact în sensul în care a scris-o Creangă, nu în cel învățat la școală).

Calinic Miclescu era amnistiat de Carol I imediat ce noul domnitor intra în România și-l primea apoi pe acesta în palatul Mitropoliei când domnitorul venea în vizită la Iași în 1868, ca semn al supușeniei. Devenea apoi mitropolit-primat al României, fiind întemeietorul Facultății de Teologie din București și a Tipografiei Cărților Bisericești, dar și cel sub care Biserica Ortodoxă Română și-a afirmat pentru prima dată în mod deschis și a obținut formal autocefalia (independența), spre disperarea patriarhului de la Constantinopole.

Calinic Miclescu deceda 20 de ani mai târziu. Sursa foto

Calinic Miclescu deceda 20 de ani mai târziu. Sursa foto

Ion Creangă urma să fie caterisit în 1872 chiar de Calinic Miclescu, dar asta îi va permite ulterior să producă opera sa colosală, iar Lascăr Catargiu urma să fie de patru ori prim-ministrul României, pe o perioadă totală de 11 ani! Cât despre Carol Davila, acesta nu doar că a fondat serviciul de ambulanță românesc, dar a fost și întemeietorul Facultății de Medicină din București și a salvat viețile a mii de ostași români pe frontul Războiului de Independență (apropo, el l-a remarcat și pe Raoul Gunsberg, de care am mai scris). Românii morți la Iași, între timp, au rămas morți.

Dacă n-ați ghicit personajul, e Ion Creangă. Ca diacon

Dacă n-ați ghicit personajul, e Ion Creangă. Ca diacon

Spiritele politice se înfierbântă deseori, poate tocmai de aceea fondatorul creștinismului a refuzat să se implice în politică, fapt ignorat deseori de cei care pretind că-i sunt urmași. Așa a fost el, mai „fraier”. 

Au trecut anii, iar clerul s-a implicat din nou masiv în politica românească, uitând ce se întâmplase în 1866. În perioada interbelică și mai ales în timpul războiului, a susținut neoficial asociația celor care se credeau slujitorii pământeni ai Arhanghelului Mihail. Deși la nivelul cel mai înalt Biserica Ortodoxă condamna actele de violență legionare (asasinarea prim-ministrului I.G. Duca fiind una dintre ele), în realitate mii de preoți și de studenți la teologie au aderat la preceptele legionare și au simpatizat fățiș cu aceștia. Taberele legionare reparau biserici, construiau unele noi, iar mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan, a fost o portavoce de temut în favoarea legionarilor, fără a se da înapoi de la slujbe ținute în memoria lui Corneliu Codreanu, la care fusese primit cu salutul nazist.

Mitropolitul Nicolae Bălan, primit cu salut nazist la Casa Verde, sediul legionarilor români

Mitropolitul Nicolae Bălan, primit cu salut nazist la Casa Verde, sediul legionarilor români, 1940. SURSA

Fără a învăța ceva din istoria lui 1866, Bălan a continuat și după venirea comuniștilor, cu accept venit de sus, evident, fiind principalul responsabil pentru desființarea bisericii greco-catolice din Ardeal la ordinul sovieticilor, care nu puteau accepta persistența unei biserici cu comandă dinspre Vest. Dacă cu câțiva ani înainte îl celebra pe Codreanu, în 1948 serba alături de Gheorghe Gheorghiu Dej și Petru Groza 100 de ani de la revoluția din 1848, între portretele lui Karl Marx și Engels.

Biserica Ortodoxă Română omite, în biografiile acestuia, episoadele groase de asociere cu criminalii cei mai odioși ai națiunii române, poate și pentru că această asociere a avut loc la toate nivelurile în perioada războiului, nu doar cu mitropolitul sus-amintit, dar ascunderea și cosmetizarea istoriei nu face bine nimănui, cu atât mai puțin Bisericii. Oare fondatorul creștinismului ar fi făcut la fel? Mă îndoiesc.

La puțin timp după aceea, mii de preoți ortodocși și greco-catolici erau închiși în închisorile comuniste, alte sute luând calea exilului, mulți dintre ei fiind foștii legionari care speraseră că vor reface spiritul națiunii într-o ortodoxie pură și dură. A urmat o noapte de peste 40 de ani, în care Biserica a acceptat umilă, la nivelurile ei cele mai înalte, o poziție tot mai servilă față de decizia politică, fără a avea curajul protestatar al bisericilor din alte țări comuniste.

Nicolae Balan si Petru Groza

Nicolae Bălan dând mâna cu Petru Groza, premierul comunist. Începutul unei frumoase prietenii

Dacă în ultimii 25 de ani această relativă îndepărtare de politic s-a menținut în linii mari, ceea ce se întâmplă în ultimele luni este deosebit de îngrijorător. Înalții prelați ai Bisericii Ortodoxe Române, implicați într-o luptă contra modernității care amintește de anii ’30 ai secolului trecut, susțin fățiș un candidat care îi răsplătește, generos, cu bunuri din vistieria statului. Un troc absolut grotesc, în care cei care pierd pe termen lung sunt tocmai cei care ar mai putea reface cumva spiritul pierdut al unei instituții rămase blocate în trecut. Fără a învăța ceva din ce li s-a întâmplat predecesorilor lor, actualii prelați se bucură de lucrurile furate de Stat de la noi și își amenință enoriașii cu pericole care, de fapt, nu există.

Peste zeci de ani, cei care vor citi cărțile de istorie vor avea măcar unu-două paragrafe despre anul 2014. Depinde în primul rând de noi dacă aceste paragrafe vor fi deschiderea către o perioadă de bunăstare sau începutul sfârșitului. Căci dacă politicienii de azi își vor găsi, pe drept sau pe nedrept, locul în aceste cărți, prelații de peste decenii vor privi cu siguranță înapoi cu tristețe și se vor întreba: ce am făcut greșit, cum de s-au îndepărtat înaintașii noștri atât de mult de tinerii epocii, cum de ne-au vândut pe 30 de arginți roșii ca sângele, de astăzi nu ne mai bagă nimeni în seamă? Nu trebuie decât să se uite la țările în care Biserica (catolică, de data asta) avea un rol formidabil în urmă cu doar 30 de ani și să înțeleagă că nu se pot sustrage curgerii istoriei. Cu cât vor accepta mai multă mită, cu cât se vor adânci în materialism, cu atât sfârșitul lor va veni mai repede.

Și închei cu ceva care sper să vă aducă mai la zi cu sufletul generației tinere de azi din România. Ascultați-i cuvintele și nu le treceți cu vederea tăria. E sufletul unei generații care strigă cu putere spre voi. Dar aveți voi oare urechi de auzit?

Tagged with:  
Share →

6 Responses to Ai cuie-n mâini de fraier, Isuse!

  1. Paul says:

    Bun articol cu o singura hibă, salutul legionar nu este un salut nazist ci mai degrabă salutul legionarilor romani(din Roma lui Cezar)…Cu respect

  2. Catalin says:

    Sincer sa va spun, ma sperie oamenii astia. Apeleaza la Dumnezeu si la familie pentru a-si face propaganda, cea mai mizera campanie.

  3. Ciprian says:

    De ce “luptă contra modernității care amintește de anii ’30 ai secolului trecut”? In anii 30 legionarii au luptat impotriva bolsevismului, care nu prea ne-a modernizat.

  4. admin says:

    @Ciprian, legionarii nu luptau doar contra bolsevismului… :)

  5. Ionut says:

    Mda, nu prea sunt de acord ce face Biserica in zilele de azi :/

  6. Eugen Roman says:

    Sa precizam: aici e vorba de Biserica ca institutie si de conducatorii ei, care nu prea au treaba de fapt cu Biserica lui Hristos.
    Personal sustin separarea Bisericii de stat.
    Bun articolul. Titlul insa, desi ii inteleg semnificatia, nu-l apreciez. Dar asta e o alta discutie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card