127.614.647 USD. Atât ar costa reecologizarea zonei în timpul și după exploatarea auriferă deschisă de la Roșia Montană. Statul român spune că nu are acești bani. Uniunea Europeană n-a fost întrebată niciodată dacă are ceva mărunțiș prin buzunare.

4 miliarde USD. Atât ar câștiga statul român în cei 20 de ani de exploatare minieră deschisă. Adică 200.000.000 USD pe an. Asta, fără a lua în calcul fluctuațiile în prețul aurului care ar putea dubla suma, sau ar putea să o reducă. Suma totală este echivalentă cu 10% din fondurile europene alocate României în perioada 2014-2020, sau cu circa 3% din fondurile europene alocate anual, în medie.

Sub 10%. Acesta este gradul absorbției fondurilor europene alocate României în perioada 2007-2013, conform Volksbank. 24%. Acesta este gradul absorbției fondurilor europene alocate României în perioada 2007-2013, conform lui Leonard Orban. Fondurile totale alocate României erau de 35.4 miliarde de euro. Asta înseamnă că, în cel mai optimist scenariu:

8.5 miliarde de euro. Atât a reușit să absoarbă România din fondurile europene în ultimii 7 ani, conform ministrului afacerilor europene.

11.9 miliarde de euro. Atât ar trebui să fie contribuția României la bugetul UE în ultimii 7 ani.

3.600 de locuri de muncă. Atât ar trebui să creeze, în total, pe toată durata sa, proiectul minier Roșia Montană. După cei 20 de ani de exploatare, aceste locuri de muncă vor dispărea. O bună parte din aceste locuri de muncă nu vor proveni dintre localnici.

800 de locuri de muncă. După terminarea construcției minei (adică a pregătirii distrugerii munților din jurul Roșiei Montane), mare parte din cei 20 de ani de exploatare vor crea doar 800 de locuri de muncă. Restul din cei 2300 de oameni angajați pentru construcția minei vor fi din nou șomeri în doar câțiva ani de la începerea exploatării.

CONCLUZIE

Facem calculul și rezumăm: statul român a fost incapabil să acceseze fonduri europene pentru a ecologiza zona distrusă de exploatările statului.

Statul român a fost incapabil să atragă fonduri pentru dezvoltarea turistică a zonei, precum și pentru sprijinirea IMM-urilor în a dezvolta ferme bio, turism ecologic, turism istoric etc. A fost incapabil să repare infrastructura rutieră, dar mai ales să conceapă o strategie de dezvoltare durabilă a întregii zone a Munților Apuseni. Roșia Montană putea prospera, alături de întreaga zonă, dacă statul român făcea acești trei pași: ecologiza zona, repara infrastructura, sprijinea IMM-urile – toate, în cadrul unei strategii bazate pe dezvoltarea pe termen lung, nu pe termen scurt. Dar n-a făcut-o, pentru că e mai ușor să iei redevențe.

Statul român se bucură pentru crearea a 800 de locuri de muncă permanente, deși doar ecologizarea zonei și crearea a circa 300 de IMM-uri în zonă (pensiuni, hoteluri, ateliere de artizani etc – toate acestea există deja în alte zone ale României care sunt conectate la circuitul turistic, zonele respective fiind în plină dezvoltare) ar fi creat aceleași locuri de muncă, dar cu o perspectivă crescătoare de la an la an.

Statul român va beneficia de 200 de milioane de euro, în medie, în fiecare an al exploatării miniere. Este poate singurul beneficiu real al exploatării de la Roșia Montană. Evident, această sumă ar putea fi obținută foarte simplu, prin creșterea cu 2-3% a eficienței absorbției fondurilor europene.

Mare parte din localnicii Roșiei Montane și a localităților apropiate vor minerit. Pentru ei, minele romane și dace vechi de mii de ani, istoria caselor și frumusețea colosală a locurilor contează prea puțin atât timp cât nu au ce pune în farfurie. Cele 800 de locuri de muncă îi vor ajuta, fără îndoială, timp de 20 de ani. Apoi vor rămâne, cel puțin copiii lor, fără nicio sursă de venit și vor pleca din zonă, după ce aceasta va fi fost redusă la stadiul de iazuri de decantare și steril. Asta contează mai puțin. Contează că unii dintre ei vor avea ce pune în farfurie în următorii ani.

Ce și-au dorit atât de mult e pe cale să se întâmple. Le doresc succes. Adio, Roșia Montană.

Tagged with:  
Share →

One Response to Adio, Rosia Montană.

  1. Ina says:

    Nu vrem exploatare la ROSIA MONTANA , pentru ca in spatele aurului ce se va exploata la pret fff mic …sunt ff multe minereuri de titan, wolfram a acror valoare depaseste pe cea a aurului si le dam ca prostii gratis ca asa au semnat guvernantii contractul” orice alt minereu este in exclusivitatea a exploatatoruli”" Ce comision ati luat??? Cate miliarde de euro?? CRIMINALILOR, moarte voua ma rog !!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

QR Code Business Card